La mijlocul anilor '90, un fenomen aparent bizar se constata în România: tot mai mulți orășeni își părăseau locuințele și se mutau la țară. După decenii întregi în care industrializarea comunistă, rapidă și forțată, depopulase masiv satul românesc, românii se întorceau ”acasă”.
Migrația aceasta inversă avea însă o explicație extrem de simplă: rămași fără loc de muncă, în urma privatizării haotice și a restructurării masive de personal din marile uzine și fabrici, mulți nu și-au mai putut permite efectiv traiul la oraș. Drept urmare, s-au întors în satele din care, cu doar 10-20-30 de ani în urmă, plecaseră seduși de mirajul confortului și prosperității.
Integrarea în Uniunea Europeană și adoptarea unor politici mult mai coerente privind dezvoltarea satului românesc, modernizarea infrastructurilor edilitare și a căilor de comunicație, plus fondurile nerambursabile oferite de UE pentru înființarea de mici afaceri locale a menținut la cote înalte această preferință a românilor de a locui la sat. Astfel că, în 2017, devenise o reală tendință.
Pandemia a accentuat-o, potrivit ultimelor date statistice, peste 250.000 de români s-au mutat, în cei doi ani de pandemie COVID, de la oraș la sat. Iar acum, specialiștii vorbesc despre ea ca despre un fenomenul ce tinde să ia amploare. Motivul? Creșterea costurilor utilităților și ultimul val de scumpiri.
”S-au săturat de oraș! Peste 100.000 de români părăsesc orașele aglomerate pentru a se muta la țară” este concluzia ultimului studiu efectuat de Arabesque & Mathaus, conform căruia, în ultima perioadă, pe lista argumentelor migrației de la oraș la țară, dincolo de dorința de avea mai mult spațiu și de a respira un aer mai curat, s-a adăugat: explozia costurilor cu utilitățile, cu gazele și energia electrică.