Să nu uităm marionetele, dar să nu-i iertăm pe păpuşari! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Să nu uităm marionetele, dar să nu-i iertăm pe păpuşari!

A fost Guvernul Grindeanu unul neperformant, unul slab, unul prost, unul incompetent, aşa cum l-a caracterizat chiar alianţa PSD-ALDE, motiv pentru care l-a şi demis prin moţiune de cenzură? Da, a fost! În mod cert, Guvernul Grindeanu – ajuns de ieri istorie - nu a fost deloc unul bun, iar asta o arată cifrele oficiale. Dar asta nu pentru că nu a realizat întocmai programul de guvernare al lui Dragnea, aşa cum i-a reproşat premierului liderul PSD. A fost un guvern slab tocmai din cauză că a urmărit, în mare parte, realizarea programului de guvernare. Nu nerealizarea programului a dus la dezastrul economic din prezent, ci, dimpotrivă, punerea multora dintre prevederi în practică - eliminări de taxe, majorări aiuristice de salarii şi pensii, fără nicio bază economică, în detrimentul investiţiilor, dezinteres total faţă de absorbţia fondurilor UE şi faţă de proiectele de infrastructură.

Cum spuneam, cifrele vorbesc de la sine: deficit bugetar de aproape 3 ori mai mare, în primele 5 luni ale anului curent, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi investiţii de doar 4,1 miliarde de lei, mai puţin de jumătate decât în 2016 şi cel mai mic nivel de la intrarea României în UE.

Da, Dragnea a avut dreptate: Guvernul Grindeanu a fost unul prost. Dar, ce să vezi, vine unul şi mai prost. Din moment ce majoritatea miniştrilor din cadrul vechiului guvern incompetent - în frunte cu Mihai Tudose - fac parte şi din noul guvern, nu văd de ce lucrurile ar sta acum mai bine. Cât de competent poate fi un guvern format în majoritate din miniştri veniţi dintr-un guvern incompetent? Să adăugăm la asta numirea lui Liviu Pop la Educaţie, a unui cancanist la Ministerul Culturii, a unui habarnist la Ministerul Economiei şi a unui gură-mare la Finanţe, şi dezastrul se prefigurează. Dacă luăm în calcul şi noile impozite anunţate, desfiinţarea mascată a cotei unice prin introducerea unui impozit de solidaritate şi controversa cu „uite Pilonul II de pensii, nu e Pilonul II de pensii”, lucrurile devin tot mai clare: dezastrul ar putea atinge cote greu de imaginat.

Guvernul Tudose, cu al său nou program de guvernare, pare a fi soluţia perfectă de demonstrare a incapacităţii PSD-ALDE, soluţie propusă chiar de Liviu Dragnea (doar tot el a ales şi echipa Grindeanu), acceptată (şi bine a făcut) de preşedintele Iohannis şi votată ieri în Parlament. Nu trebuie uitat însă că, indiferent de numele premierului, atât vechiul guvern, cât şi actualul, sunt de fapt guvernele PSD-ALDE. Sau, mai exact, PSDragnea – ALDE Tăriceanu. Adică, dacă tot e să fie dezastru, să fie clar până la capăt şi cine sunt principalii responsabili. Nu, să nu uităm marionetele, dar să nu-i iertăm pe păpuşari!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro