Mergi la conţinutul principal
Dovleacul – Vedeta toamnei

Să mâncăm sănătos. Supă cremă de dovleac

• recomandată de Doina Munteanu, Pilates Instructor, Barre Fitness Instructor, Tehnician Nutriţionist, Consultant Nutrilite

 

Când cumpărăm dovleac, cei mai mulţi dintre noi se gândesc la tradiţionala placintă cu dovleac. Este, într-adevăr, un desert delicios şi foarte apreciat în această perioadă, însă, deşi dovleacul este un ingredient sănătos, combinaţia de ingrediente din placinta de dovleac nu este dintre cele mai sănătoase (amidon, grăsimi şi zahăr). Experţii în nutriţie spun că, de cele mai multe ori, nu alimentele pe care le consumăm ne fac rău, ci modul cum le combinăm.

Reţeta de astăzi -  Supă cremă de dovleac, este o combinaţie perfectă între legumele de sezon, condimente şi grăsimi sănătoase.

Ingrediente: o ceapă, un ardei roşu, 100 gr rădăcină de ţelină, 500 gr dovleac, un praf de sare, un praf de turmeric, puţin piper, pătrunjel, ulei de măsline.

Mod de preparare: Se taie toate legumele cubuleţe, se pun la fiert într-un litru de apă. Când sunt gata, se opreşte focul se lasă puţin să se răcească la aproximativ 40 de grade. Se adaugă în vas 2 căţei de usturoi, o lingură de ulei de măsline, sarea, turmericul şi piperul, se pasează legumele cu un blender vertical, după care se pune pătrunjelul tocat. Pentru un aspect mai plăcut, puteţi pune pătrunjelul direct în farfurie împreună cu câteva bucăţi mici de ardei iute. Se pot presăra deasupra drojdie inactivă şi câteva seminţe de dovleac.

 

Câteva beneficii pe care le aduce dovleacul în organismul nostru

Este una dintre legumele cu cel mai scazut nivel de calorii la suta de grame: 26 calorii şi este o sursă bogată în vitamine, minerale şi fibre. Conţine din abundenţă vitamina A, care este un puternic antioxidant cu beneficii majore pentru pielea corpului şi organele interne, dar şi pentru o vedere bună. De asemenea, este o sursă bogată în vitamine din complexul B şi minerale cum sunt calciu, potasiu, fosfor şi cupru. Seminţele de dovleac sunt bogate în proteine, vitamine, minerale şi acizi graşi Omega 3, dacă se consumă crude. Prin prăjire, grăsimile din seminţe se oxidează şi resultă compuşi care dăunează sănătăţii, cum ar fi acroleina. Dovleacul întreg se păstrează foarte bine într-un loc răcoros. După ce l-aţi tăiat, ceea ce va rămâne în plus puteţi să le tăiaţi în bucăţi mici şi să le păstraţi în pungi, la congelator.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro