Indiferent cum am privi şi analiza lucrurile şi indiferent din ce tabără ai face parte, rezultatele referendumului pentru familie sunt de-a dreptul surprinzătoare pentru toată lumea. Nici cei mai pesimişti adepţi ai referendumului şi nici cei mai optimişti dintre cei din tabăra „#boicot” nu se aşteptau ca prezenţa la acest scrutin să fie de doar 20%. Cu atât mai puţin organizatorii şi cei implicaţi direct.
Există trei posibile explicaţii ale acestei prezenţe extrem de scăzute şi a faptului că 80% dintre alegători nu s-au prezentat la urne. Prima: poporul român, într-o majoritate de-a dreptul covârşitoare, e mai nonconservator, mai deschis, mai tolerant, mai liberal şi mai iubitor de diversitate decât multe alte naţii, mult mai dezvoltate decât noi. Da, sună frumos pentru visători, chiar prea frumos, dar tocmai de aceea nu este adevărat. Românii au rămas aşa cum îi ştim, nu s-a întâmplat nimic peste noapte. Dacă toţi cei care nu au participat la referendum ar fi făcut-o, votul pentru NU nu ar fi fost de 80%, ci cu mult sub 50%!
A doua: cei care au mers pe ideea de boicot sunt atât de mulţi sau au reuşit să convingă atât de multă lume să-i urmeze încât chiar reprezintă o forţă. Că poporul a înţeles explicaţiile, implicaţiile şi cauzele boicotului şi că a ales să facă asta într-o majoritate covârşitoare. Da, sună frumos pentru adepţi, chiar prea frumos, dar totuşi este puţin probabil. Faptul că referendumul a fost asumat politic - mai ales de PSDragnea, dar într-un fel sau altul şi de celelalte partide, mai puţin USR -, faptul că întrebarea de pe buletinul de vot a fost total neclară (de-a dreptul tâmpită), faptul că referendumul a fost iniţiat şi promovat de o coaliţie destul de dubioasă (poate că era mult mai eficient să fi fost asumat exclusiv de BOR) sunt tot atâtea elemente care au contribuit la boicotul general. Da, prin boicot, oamenii au sancţionat şi clasa politică, şi PSD, şi pe Dragnea, şi derapajul informaţional din ultimele zile, inclusiv cel prin care se lansase ideea de „RoExit”. Şi totuşi, să fim realişti. Evident, tabăra „#boicot” a fost numeroasă, dar în niciun caz nu reprezintă 80% din populaţia cu drept de vot a României. Probabil că, în total, cei care au ales conştient să boicoteze referendumul, având drept argument oricare dintre motivele de mai sus, nu sunt cu mult mai mulţi faţă de cei care s-au prezentat la vot. Poate vreo 20-30% din populaţie.
A treia cauză şi, din păcate pentru oricine, cea mai plauzibilă: indiferenţa. Tare mi-e că de fapt, s-au agitat, au înţeles şi s-au implicat în acest scrutin în general cam aceiaşi români care se implică mereu şi care s-au implicat şi la alegerile parlamentare din ultimii 10 ani. Din 2008 încoace, prezenţa la alegerile care decid, de fapt, cine conduce România şi spre ce se îndreaptă ţara noastră este de nici 40%. Restul nu există, alegând să trăiască într-o ignoranţă condamnabilă - acea ignoranţă care ni l-au adus pe Dragnea şi acoliţii săi în fruntea ţării. Iar dacă lucrurile stau aşa ni se va demonstra la următoarele alegeri – până la care nici nu mai e chiar mult timp de aşteptat.
Totuşi, rămâne şi o întrebare la care ar trebui să aflăm un răspuns în zilele următoare: cine răspunde pentru acest eşec care a costat 40 de milioane de euro?
La final, se poate trage însă şi o concluzie simplă: România este uneori de-a dreptul surprinzătoare pentru toată lumea, inclusiv pentru români. De remarcat şi că, în weekendul „referendumului urii şi al dezbinării”, aşa cum i s-a mai spus, vremea a fost de-a dreptul superbă, în toată ţara. Semn că Dumnezeu ne iubeşte de fapt pe toţi.
