În ultimii ani, lucrările de reparaţii prin plombări asfaltice a drumurilor judeţene brăilene, dar şi a principalelor artere rutiere din municipiu, au fost executate aproape fără excepţie de firmele controlate de familia Stăncic din Galaţi. "Tancrad" SRL şi "Cricons" SRL Galaţi au luat "caimacul" acestor lucrări, în timp ce firmele brăilene care dominau pe vremuri domeniul respectiv, precum "Telbra" sau "Eltini", au ieşit aproape complet din peisaj. Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila avea o afinitate specială pentru firmele controlate de familia Stăncic, iar asta nu mai este demult un secret pentru brăileni. Că încredinţarea atâtor lucrări finanţate cu bani publici către "Tancrad" nu a fost tocmai legală o dovedeşte faptul că, în prezent, Cristian Cătălin Stăncic, administratorul "Tancrad" SRL, este anchetat de Direcţia Naţională Anticorupţie în acelaşi dosar în care Stancu este acuzat că a acordat preferenţial contracte anumitor firme.
Pe lista drumurilor judeţene reparate pe bani frumoşi figurează şi unele încă pline de gropi
Sumele pe care alde Stăncic le-au câştigat din plombările asfaltice făcute pe drumurile brăilene sunt de ordinul milioanelor de euro. De exemplu, numai pe parcursul anilor 2012 şi 2013 valoarea totală a lucrărilor de plombare executate pe drumurile judeţene se ridică la 7,8 milioane de lei, adică mai mult de 1,5 milioane de euro.
Potrivit unor informaţii primite de la Consiliul Judeţean Brăila, în perioada menţionată, lucrările de "întreţinere a îmbrăcăminţii asfaltice prin plombări pe drumurile judeţene" au fost executate de firma "Cricons" SRL Galaţi. Asociat unic al acestei firme este Traian Stăncic, un venerabil domn în vârstă de 79 de ani.
Consiliul Judeţean Brăila a derulat cu firma "Cricons", în 2012 şi 2013, opt contracte pentru plombarea unor drumuri judeţene. Şoselele care au beneficiat de reparaţii au fost: DJ 211B Tătaru - Bărăganu - Victoria - Mihai Bravu; DJ 211C Tătaru - Colţea - Chichineţu - Ciocile; DJ 255A Romanu - Scorţaru Vechi - Traianu; DJ 211D Florica - Colţea; DJ 202A Gulianca - Ariciu - Racoviţa - Custura - Gradiştea; DJ 202B Latinu - Scorţaru Nou - Gemenele - Movila Miresii - Ţepeş Vodă - Urleasca; DJ 221B Brăila - Baldovineşti - Vădeni; DJ 211 Roşiori - Tătaru - Dudeşti - Dudescu - Zăvoaia - Bordei Verde - Oprişeneşti; DJ 221 Romanu - Găvani - Gemenele - Râmnicelu; Constantineşti - Şuţeşti - Ianca; DJ 203 Galbenu - Sătuc - Jirlău - Făurei - Ulmu - Vultureni - Dudescu - Zăvoaia - Însurăţei; DJ 203A Vişani - Drogu - Zamfireşti - Galbenu; DJ 203R Cireşu - Batogu - Ioneşti; DJ 211A Bordei Verde - Viziru.
Valoarea totală a reparaţiilor efectuate pe drumurile menţionate mai sus se ridică la 7.891.337,54 lei, fără TVA. Contractele au fost atribuite în urma unor licitaţii publice, după cum menţionează Nicu Filote, secretarul Consiliului Judeţean Brăila.
Reprezentanţii CJ dau asigurări că toate drumurile care figurează pe lista de mai sus au fost reparate, fie în 2012, fie în 2013. Despre cel puţin unul dintre drumurile judeţene în cauză avem dubii, însă. Este vorba despre DJ 202B Latinu - Scorţaru Nou - Gemenele - Movila Miresii - Ţepeş Vodă - Urleasca care, cel puţin pe tronsonul cuprins între Gemenele şi Movila Miresii arăta de-a dreptul catastrofal în primăvara acestui an. În luna mai 2014, pe porţiunea de drum menţionată erau atât de multe gropi, încât era imposibil să le poţi ocoli. Autoturismele nu puteau rula pe acolo cu mai mult de 20 km/h, deoarece asfaltul era atât de degradat încât e puţin probabil ca, în ultimii 10-15 ani să fi beneficiat de reparaţii de orice natură.
Contractul gras din municipiu
Familia Stăncic a pus mâna pe un contract gras, în ceea ce priveşte plombele asfaltice, şi în municipiul Brăila. Este vorba despre un contract multianual de întreţinere a străzilor brăilene, încheiat în vara anului 2011, pentru o perioadă de 4 ani. Astfel, în intervalul 2011-2014, singura firmă care are dreptul de a se ocupa cu astuparea gropilor apărute pe carosabilul din Brăila este "Tancrad" SRL. Aşa cum cotidianul nostru vă informa în vara anului 2011, când s-a semnat acest contract, lucrările pe care autoritatea contractantă, adică Primăria Brăila, le avea în vedere pe parcursul celor 4 ani erau: reparaţii prin plombări pentru 70.000 mp, reparaţii prin covor asfaltic pentru alţi 28.000 mp, reparaţii la fundaţii de străzi - 49.000 mp, ridicarea la cotă a capacelor de canalizare şi a gaigerelor câte 2.000 bucăţi/an şi reparaţii crăpături prin îmbrăcăminţi bituminoase pentru 7.000 metri liniari. Nota de plată estimată iniţial era de 62,1 milioane lei fără TVA, iar după licitaţie câştigătorul adică asocierea SC "Tancrad" SRL Galaţi, ca lider, plus "Tancrad Construct" SRL Brăila s-a angajat să facă lucrările pentru suma de 62,05 milioane lei. Adică echivalentul a 15 milioane de euro. Teoretic, această sumă ar fi trebuit să fie fixă şi să se împartă la patru, pentru fiecare an prevăzut în contract. Aşadar, fiecărui sezon de plombări ar fi trebuit să-i corespundă suma de 15,51 milioane de lei. Surse din Primărie afirmă, însă, că au fost ani în care numărul gropilor apărute pe străzile principale brăilene a fost atât de mare încât valoarea reparaţiilor a depăşit suma prevăzută în contract, iar bugetul a trebuit suplimentat.
Anul acesta, numai în primăvară, "Tancrad" a avut de plombat 290 de gropi de mari dimensiuni apărute pe parcursul iernii. Au urmat apoi, astuparea a mii de gropi mai mici, plus a crăpăturilor apărute în asfalt. Până la ora actuală, "Tancrad" a rezolvat cam 80% din gropile din carosabil, dau asigurări reprezentanţii Primăriei, care se declară mulţumiţi de felul cum lucrează firma gălăţeană. "În momentul de faţă, «Tancrad» este cea mai mare firmă de asfaltări din sud-estul României. Are lucrări nu doar în Brăila, ci şi în Bucureşti, Constanţa sau Iaşi, iar utilajele din dotare îi ajută să facă o treabă de calitate", declară Vasile Trandafir, din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei Brăila.
Ai intrare, ai dezvoltare
La Registrul Comerţului, ca asociaţi ai firmei "Tancrad" SRL Galaţi figurează Cătălin Cristian Stăncic, născut în 1968, şi Adriana Elena Stăncic, născută în 1938. Aşa cum v-am mai informat, Cătălin Stăncic este anchetat în prezent de DNA, alături de preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, într-un dosar de corupţie. Cert este că, în perioada administraţiei Stancu, Stăncic a reuşit să îşi ducă firmele la un grad de dezvoltare fără precedent.
Nenumăratele contracte câştigate cu CJ şi Primăria Brăila au ajutat "Tancrad" şi sateliţii acestuia să investească masiv în utilaje de ultimă generaţie, măturând, practic, firmele concurente de pe piaţa locală. Firma "Telbra", de exemplu, care în urmă cu câţiva ani era "pe val" în privinţa plombărilor asfaltice executate în Brăila, acum mai trăieşte doar din lucrările pe care "Tancrad" le refuză. Astfel, "Telbra" are contracte cu Compania de Utilităţi Publice "Dunărea" şi cu Distrigaz, pentru reparaţii asfaltice necesare în urma intervenţiilor făcute la reţelele de apă sau gaze. Unde se sparge asfaltul pentru efectuarea de branşamente, este obligaţia "Telbrei" să vină să toarne plombele. Numărul comenzilor este incomparabil mai mic cu cel primit de la Primărie de "Tancrad" pentru astuparea gropilor apărute "natural" în carosabilele străzilor brăilene. Asta cu atât mai mult cu cât pe majoritatea străzilor asfaltul şi-a depăşit de mult durata normată de viaţă, motiv pentru care se degradează într-un ritm constant.