Astăzi, 11 noiembrie, Armata României îi sărbătoreşte pe veteranii care şi-au riscat viaţa în luptele duse în numele ţării. Este prima dată când militarii care au luptat în teatre de operaţii sunt celebraţi printr-o zi dedicată lor, graţie unei propuneri legislative adoptate de Parlamentul României în primăvara acestui an.
De când România a intrat în NATO, sute, dacă nu mii de militari brăileni au participat la lupte reale, în războaiele duse de ţările aliate în Irak şi Afganistan. Cei mai mulţi s-au întors acasă teferi şi s-au putut bucura sănătoşi de soldele speciale primite de la statul român. Au fost însă şi militari brăileni care au făcut cunoştinţă cu latura cea mai întunecată a războiului, simţind pe propria piele ce înseamnă să fii o ţintă lovită în plin de furia inamicului.
Mădălin Lungu, în prezent plutonier, membru al plutonului de Poliţie Militară din cadrul Comandamentului Brigăzii 10 Geniu "Dunărea de Jos" Brăila, este unul dintre militarii brăileni răniţi în luptele din Afganistan. S-a întâmplat în 2009, în timp ce patrula într-un convoi româno-american, pe Autostrada A1, între Kandahar şi Kabul. Atunci era caporal şi se afla pentru a doua oară într-un teatru de operaţii, după ce, în 2006, fusese în Irak. Ca poliţist militar, misiunile sale din Afganistan se axau pe paza camioanelor de transport, pe şoselele din deşertul asiatic.
În data de 7 aprilie 2009, Mădălin Lungu se afla în maşina cu numărul doi dintr-un convoi militar româno-american. Autovehiculul blindat, un celebru Humvee american, le dădea ocupanţilor un oarecare sentiment de siguranţă. Când s-a produs explozia însă, maşina de câteva tone a zburat prin aer de parcă era o banală cutie de carton în bătaia vântului.
Un DEI (dispozitiv exploziv improvizat), cu alte cuvinte o bombă încropită de talibani în vreun bordei din chirpici, cu dexteritatea dobândită în lungii ani de război, a fost detonată exact în momentul când maşina a doua din convoi a trecut peste ea.
"Nu ştiu dacă momentul detonării de la distanţă a bombei a fost ales premeditat sau dacă au declanşat-o la întâmplare. Ce-i drept, în maşina noastră era comandantul desemnat al acelui convoi, căpitanul Vasile Unguraş. Acesta a fost ucis pe loc, fiindcă a avut ghinionul să se afle exact pe partea pe care a explodat DEI-ul. Eu şi ceilalţi trei membri ai echipajului am fost răniţi. Eu am avut ambele călcâie sfărâmate, peroneul piciorului stâng rupt în două, dislocare de bazin. Restul colegilor au fost răniţi mai mult în zona capului. Aveau probleme cu ochii, traumatisme faciale. Nu a scăpat nimeni nevătămat, însă doar căpitanul Unguraş, care era de loc din judeţul Mureş, şi-a pierdut viaţa", ne-a povestit plutonierul Lungu. Din momentul exploziei, acesta nu îşi aminteşte mare lucru. Deşi bubuitura a fost extrem de puternică, el spune că a auzit doar o bufnitură înfundată şi a mai apucat să conştientizeze faptul că Humvee-ul s-a ridicat în aer şi se dă peste cap. "Atât ştiu că, dintr-o dată, eram în aer şi îi vedeam pe colegii mei cum se rostogolesc, izbindu-se unul de altul. Deşi a fost vorba doar de câteva fracţiuni de secundă, îmi părea că totul se derula cu încetinitorul, iar după ce mişcările acelea haotice prin aer s-au oprit, s-a rupt filmul... Mi-am pierdut cunoştinţa şi n-am mai ştiut nimic de mine", ne-a spus militarul brăilean. Acesta avea să afle mai târziu, de la colegii săi, că dispozitivul exploziv fusese activat de la distanţă, printr-un fir, şi că soldaţii din celelate maşini ale convoiului au deschis focul, trăgând rafale de mitralieră către atacatori.
Medicii nemţi l-au făcut ca nou
Mădălin Lungu şi ceilalţi răniţi au fost extraşi foarte repede din zona atacată, fiind transportaţi la baza militară din oraşul Qalat, unde erau încartiruiţi românii. De acolo au fost duşi la un spital din Kandahar, apoi au fost transportaţi cu avionul la un spital militar din Germania, unde au fost operaţi şi au urmat procedurile de recuperare. Brăilenul îşi aminteşte că avea scurte reprize când îşi recăpăta cunoştinţa, însă durerile erau atât de atroce încât medicii îi administrau imediat morfină pentru a-l adormi din nou. "Durerea era copleşitoare, dar nu rămâneam conştient decât câteva minute. Când mă trezeam şi deschideam ochii, vedeam ca prin ceaţă un plic de plastic cu un lichid alb-gălbui. Era morfina cu care mă ţineau adormit".
Complet, şi-a revenit în simţiri abia după trei zile de la explozie. Se afla în Germania şi fusese deja operat. Medicii nemţi l-au informat că operaţia a reuşit şi că urmează perioada de recuperare. Câteva săptămâni a beneficiat de un tratament intensiv, făcut cu rigoare germană şi, graţie îngrijirii primite acolo, s-a vindecat complet, fără a rămâne cu sechele fizice. "Mă băgau într-un tub, ca un fel de tomograf, pentru fizioterapie, apoi aveam ore de masaj, într-un bazin cu apă. A fost greu, durerile erau mari, însă rănile s-au vindecat foarte bine. Acum nu mai am probleme. Doar când e înnorat afară mă mai deranjează zonele rănite. În rest, e bine, nu pot să mă plâng", ne-a mărturisit Mădălin Lungu.
Militarul spune că a depăşit foarte bine, atât din punct de vedere fizic cât şi psihic, acel moment de cumpănă din 2009. De atunci nu a mai plecat în misiuni în afara ţării, însă dacă i s-ar mai ivi o ocazie ar profita de ea. "M-aş duce, nu am nicio reţinere. Nici faţă de afgani nu am vreun sentiment de repulsie sau aşa ceva. Ştiu că eram inamici şi că aşa e la război. Dacă aş mai ajunge în Afganistan nu m-aş duce acolo cu gând de răzbunare", spune plutonierul Lungu.
Despre perioada cât a stat pe meleaguri afgane, acesta îşi aminteşte de sărăcia lucie din acea ţară. "Sunt foarte săraci şi înapoiaţi. Locuiesc în bordeie de pământ, iar case din bolţari au doar cei foarte bogaţi, şeicii. Apa este o mare problemă acolo, puţurile forate se află la kilometri depărtare unul de altul şi oamenii stau la coadă ca să îşi încarce bidoanele de plastic, apoi pleacă pe jos spre casă. Dacă ne comparăm cu afganii, noi, românii, avem o ţară foarte frumoasă şi foarte bogată", este de părere Mădălin Lungu. Acesta e căsătorit şi are doi copii. Cu cel de-al doilea, soţia sa era însărcinată în 2009, când s-a produs nenorocirea. Din fericire, pruncul s-a născut sănătos şi a avut norocul să-şi poată cunoaşte tatăl.
În Garnizoana Brăila se mai află câţiva militari răniţi în misiunile din străinătate. Aceştia sunt teferi acum şi activează în cadrul Batalionului 528 Cercetare "Vlad Ţepeş", însă nu au fost dispuşi să ne povestească despre momentele de cumpănă prin care au trecut, preferând să nu mai răscolească demonii acelor amintiri.
