E mai bine ca românii să rămână indiferenţi şi să-şi vadă de criza lor, pentru că altele sunt problemele lor, la fel de originale ca şi democraţia din ţara noastră. De pildă, dacă Legea unitară de salarizare (în vigoare deja de la începutul anului) este în plin proces de ajustare, proiectul Legii pensiilor stârneşte revoltă în rândul categoriilor profesionale bine plătite de stat. Proiectul se află încă la Senat, dar bătălia finală se va da la Camera Deputaţilor.
Sunt două principii care stau în calea funcţionării viitoarei legi. Primul dintre ele este cel al dreptului deja câştigat. Altfel spus, dacă cineva are pensie uriaşă, aceasta nu poate să scadă. Replica iniţiatorului proiectului de lege, adică a Guvernului, este că unele pensii s-au acordat în mod greşit până acum - este vorba de cele pentru care a lipsit ori a fost infimă contribuţia la asigurările sociale. Al doilea principiu este de natură morală: presupunând că legea va pune toate pensiile pe acelaşi calapod - cel al contributivităţii - din momentul în care va intra în vigoare, lăsându-i în pace pe cei care au apucat să se pensioneze înainte, vor fi diferenţe mari între persoane cu vechime, pregătire şi palmares profesional asemănătoare. Deci, la muncă egală, răsplata va fi diferită.
Soluţia pe care insistă majoritatea parlamentară este ca toată lumea să se supună aceluiaşi etalon. Opoziţia, sprijinită de cei care au (ori au avut) contribuţii minuscule la bugetul asigurărilor de stat, ameninţă deja că vor duce proiectul la Curtea Constituţională - care însă se va afla în postura ingrată de a alege între cele două principii. Mai mult, judecătorii avertizează cu o avalanşă de procese iniţiate nu atât de ei, cât de toţi cei care îşi vor vedea pensiile ciuntite. Asta aduce aminte de perioada în care magistraţii (puterea judecătorească) obţineau rapid în instanţă drepturile băneşti anulate de Guvern (puterea executivă). După cum decurg lucrurile, o nouă confruntare de acest fel este inevitabilă. Vom vedea şi cât de utilă.
