În mod cert, mai sunt multe lucruri de făcut în Justiţie. Categoric, Justiţia nu este perfectă, nu este lipsită de uscăturile ei, nu este o instituţie fără pată. În mod cert, mai are destule probleme de rezolvat şi încă este departe de a funcţiona ireproşabil.
Dar, cu toate acestea – şi este vorba de un mare „DAR” -, Justiţia a făcut nişte paşi uriaşi înainte, spre ceea ce ar trebui să fie a treia putere într-un stat democratic. Justiţia a făcut un salt imens spre ceea ce o va ajuta să devină mai eficientă, mai bună, mai în spiritul a ceea ce aşteaptă justiţiabilul simplu: propria independenţă. Independenţa Justiţiei nu este doar o vorbă în vânt sau un moft. Este, în primul rând, independenţa faţă de factorul politic, faţă de guvernare, faţă de Puterea politică a ţării. Este condiţia esenţială nu doar pentru a avea o Justiţie normală, ci mai ales pentru a avea o ţară normală, o societate sănătoasă, un stat funcţional, o democraţie.
Şi uite că, în aceste zile dominate de dezbaterea asupra celor două ordonanţe cu dedicaţie legate de graţiere şi modificarea codului penal, Justiţia îşi arată independenţa. Justiţia nu este de acord cu partidul-stat, cu condamnatul şef, cu penalii politici. Justiţia are curajul, tăria şi independenţa de a spune, clar, pe faţă, că nu este de acord cu cele două ordonanţe, că acestea nu se justifică, că motivaţiile care au stat la baza proiectului sunt penibile, că ele vor face mai mult rău, că nu vor rezolva problema supraaglomerării penitenciarelor şi că, de fapt, sunt date cu dedicaţie.
Şi, lucru îmbucurător, nu o spune numai DNA, pe care penalii din politică ar vrea-o, în visele lor umede, neutralizată. O spune răspicat şi DIICOT, o spune şi Procurorul General al României, Augustin Lazăr, o spune şi şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea (despre care existau reticenţe la numirea ei în funcţie, fiind secretar de stat în mandatul fostului ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu, din vremea guvernării Năstase), o spune şi Consiliul Superior al Magistraturii, care nu şi-a dat avizul pentru cele două proiecte de ordonanţă, susţinute atât de mult de ministru politic al Justiţiei, Florin „Marţea neagră” Iordache. Desigur, avizul este consultativ, iar Guvernul poate să-l ignore, dar cel puţin Justiţia şi-a exprimat clar punctul de vedere: cele două ordonanţe pe teme de justiţie nu se justifică. Simplu!
Normal, penalilor din PSD - şi nu numai - nu le convine acest punct de vedere şi încă nu vor să renunţe la cele două ordonanţe, dar Justiţia este clar împotrivă. La fel ca şi Preşedintele ţării. Chiar dacă PSD va forţa nota, există totuşi o tabără care se opune penalilor. Există, cât de cât, un semi-echilibru al forţelor. Nu este PSDragnea singur, să-şi facă nestingherit de cap.
Bun, acum imaginaţi-vă că Justiţia ar fi fost controlată tot de PSD, cam cum se întâmpla pe vremea lui Năstase. Imaginaţi-vă că de-alde iordache – oameni susţinuţi de infractorul Dragnea şi susţinători ai infractorului Dragnea – ar fi fost şi în fruntea DNA, şi la ICCJ, şi prin CSM, şi Procuror General.
Şi, peste toate acestea, imaginaţi-vă că preşedinte al României ar fi fost Ponta. Nu-i aşa că, dintr-odată, votul de la alegerile prezidenţiale din 2014 a devenit unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-ai făcut în ultimii ani?
