PSD - Prostie, Suficienţă, Demagogie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD - Prostie, Suficienţă, Demagogie

Prostia, autosuficienţa dusă până la tupeu grosolan şi demagogia cruntă sunt trei dintre principale caracteristici ale actualei puteri politice PSD-ALDE. Aproape că nu există acţiune a guvernării care să nu se bazeze fie pe una, fie pe toate cele trei „calităţi” ale liderilor puterii. Iar recenta răţoire a Guvernului şi a premierului Dăncilă la adresa Comisiei Europene şi a Uniunii Europene pe tema MCV-ului (Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie) şi a aşa-zisului amestec al Bruxelles-ului în „treburili interni” ale Justiţiei este un nou exemplu în acest sens.

De fapt, cât de mârşav să fii să spui Comisiei Europene că „se impune” ridicarea MCV, în contextul în care ştii că atacurile tale, ca şi coaliţie de guvernare, la adresa legilor Justiţiei şi a DNA au erodat de tot încrederea pe care UE o avea în privinţa independenţei Justiţiei şi a instaurării statului de drept în România.

Cum să „uiţi” că MCV a fost introdus în privinţa României drept condiţie pentru intrarea în UE, condiţie acceptată de statul român, mai ales că, în momentul 2007, ţara noastră nu îndeplinea condiţiile de aderare? Cum să treci, ca premier în funcţie, peste faptul că România s-a obligat, în faţa UE, să îndeplinească nişte condiţii minime care să garanteze independenţa Justiţiei şi succesul luptei împotriva corupţiei, acceptând acest MCV tocmai pentru a demonstra că va implementa ceea ce a promis? Cum să consideri un amestec în dosare şi în Justiţie solicitarea unei situaţii cu date de altfel publice, prin care să se explice de fapt de ce unele procese de corupţie se lungesc ani şi ani de zile, după alţi ani şi ani de zile de cercetare penală?

Cum ai putea crede că îndeplineşti condiţiile de renunţare la MCV, când

 în ultimul raport pe această temă al Comisiei Europene se spune negru pe alb – şi cât de poate de justificat – următoarele: „Deşi punerea în aplicare a unora dintre recomandări progresa bine, în cursul anului 2017 avântul reformelor s-a pierdut în ansamblu, ceea ce a încetinit punerea în aplicare a recomandărilor rămase şi, de asemenea, a generat riscul redeschiderii unor aspecte care fuseseră considerate ca fiind îndeplinite în raportul din ianuarie 2017”. Cu alte cuvinte, menţinerea MCV a devenit o necesitate, date fiind atacurile PSD-ALDE la adresa Justiţiei şi, implicit, la adresa întregii Românii.

Cât tupeu îţi trebuie, ca premier, să scrii obraznic Comisiei Europene că „se impune” ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dar asta numai în varianta în limba română, în timp ce în scrisoarea în limba engleză, care va fi citită de şefii CE, să spui doar că România îndeplineşte condiţiile de ridicare a MCV.

De fapt, nu îndeplineşte nimic! Dimpotrivă. Iar dacă alde Dăncilă consideră că sunt destui pe care să-i prostească din nou cu tonul ăla de ţaţă opărită, în realitate lucrurile stau altfel. UE nu poate fi prostită, MCV va fi, cel mai probabil, prelungit, iar România va fi privită din nou cu tot mai mult scepticism atunci când vine vorba de independenţa Justiţiei şi lupta împotriva corupţiei. Şi pe bună dreptate. Iar Puterea PSD-ALDE ştie asta, dar nu-i pasă. Îi pasă doar să-şi apere penalii. Cu orice preţ. Inclusiv cu preţul de a băga ţara asta într-un rahat mai adânc decât o lăsase Năstase şi Stănoiu în 2004.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro