Protestul anti-nimic | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Protestul anti-nimic

Vaccinul anti-Covid nu este și nu va fi obligatoriu, astfel că orice protest pe tema asta este nu doar inutil, ci aiuristic. Nu poți protesta față de ceva ce nu există. Prin urmare, acțiunile de acest gen, demarate cu atâta ardoare de o anumită formațiune politică, reprezintă doar un motiv de agitare inutilă a spiritelor. De fapt, de construire a unei imagini pe spatele unor oameni creduli.

Nicăieri în lume vaccinarea anti-Covid nu este obligatorie – poate în China. Nu o să fie nici în România. Tocmai prin prisma faptului că este vorba despre vaccinuri noi și că fiecare are dreptul să decidă dacă se vaccinează sau nu, acestea nu sunt obligatorii. Că vor exista anumite condiționări ori facilități în legătură cu vaccinarea ori nevaccinarea reprezintă o altă discuție. Ca și așa-numitul pașaport de vaccinare. Pașapoartele de vaccinare nu sunt o noutate apărută odată cu Covid-19. De zeci de ani, accesul în anumite țări de prin Africa sau Asia este condiționat de efectuarea unor vaccinuri.  Dacă vrei să vizitezi una dintre acele țări, te vaccinezi. Dacă nu vrei să te vaccinezi, nu vizitezi acele țări. Nu te obligă nimeni, totul ține de o alegere.

Pașaportul de vaccinare anti-Covid facilitează călătoriile în alte state, în sensul că deținătorii vor fi scutiți de carantină sau de testarea anti-Covid, dar nu înseamnă că cine nu-l are nu va putea călători. Va putea călători, dar în condițiile actuale – test și/sau carantină. Asta nu înseamnă o îngrădire a unui drept. Plus că, de fapt, o fi călătoria în afara țării un drept, dar este și dreptul fiecărei țări să permită sau nu acccesul altora ori să-l condiționeze de îndeplinirea unor anumite condiții.

În mod cert, un om bonav de Covid nu va putea călători – nici măcar nu are dreptul să iasă din casă. Dar da, o persoană vaccinată va călători mai ușor. Dacă însă obligarea la intrarea în carantină i se pare cuiva o îngrădire a dreptului la circulație, atunci necesitatea obținerii unei vize de călătorie cum i se mai pare? Pentru că, vaccinați sau nu, accesul în unele țări încă este condiționat pentru români și nu numai de o viza de intrare, care de multe ori se poate refuza fără un motiv foarte justificat sau foarte bine explicat. La rândul ei, România cere vize și aplică o grămadă de condiții pentru intrarea în țară a cetățenilor din alte sute de țări de pe Glob. Înseamnă asta că România încalcă dreptul la circulație al respectivilor cetățeni? Nu, înseamnă că aplică niște reguli care trebuie respectate de cei care vor să intre în țară.

Prin urmare, atât timp cât vaccinarea anti-Covid este opțională, iar pașaportul de vaccinare înseamnă doar o facilitate, nicidecum o condiție obligatorie, orice discuții pe aceste teme sunt inutile. Dacă lucrurile nu vor mai sta așa, iar vaccinarea împotriva Covid-19 va deveni o obligație, atunci chiar vom avea motive nu doar să ne îngrijorăm, ci să ne revoltăm. Atunci chiar ar trebui să protestăm cu toții, vaccinați sau nu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro