Procurorii de la Crimă Organizată au destructurat o reţea de contrabandişti cu ţigări provenite din Republica Moldova şi Ucraina, ce acţiona în Galaţi, Brăila şi Tulcea. Din grupare făceau parte şi doi brăileni, care au fost prinşi în flagrant la sfârşitul lunii trecute, în timp ce încercau să introducă în ţară peste 37.000 pachete cu ţigări. Pentru documentarea activităţii infracţionale a reţelei şi strângerea de probe, anchetatorii au stat la pândă mai bine de jumătate de an. În operaţiune, denumită "Săgeata", au fost implicaţi poliţişti de frontieră din cadrul IJPF Galaţi şi Tulcea, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, cu sprijinul SRI - Direcţiile Judeţene Galaţi şi Brăila. Ulterior s-a stabilit că din grupare fac parte şapte cetăţeni români şi străini, cu vârste cuprinse între 36 şi 57 ani, ce urmează a fi cercetaţi pentru constituire sau aderare la un grup infracţional, contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat. Vameşii au estimat că transporturile de ţigări ce au fost lăsate să intre pe piaţa neagră, în perioada monitorizării, au cauzat bugetului de stat un prejudiciu ce se ridică la aproximativ 350.000 lei.
Ancheta a început la sfârşitul anului 2009, când poliţiştii de frontieră gălăţeni au aflat că în zona lor de competenţă acţionează o reţea de contrabandă cu ţigări provenite din Republica Moldova şi Ucraina. Investigaţiile s-au derulat pe parcursul a şase luni, timp în care au fost monitorizate mai multe transporturi de ţigări provenite din activitatea de contrabandă, care au fost trecute ilegal în România pe fluviul Dunărea, din Republica Moldova şi Ucraina. În urma datelor adunate anchetatorii au concluzionat că gruparea era foarte bine organizată, având o modalitate de acţiune structurată pe mai multe etape. Ţigările erau procurate de persoane din Republica Moldova şi Ucraina, care le livrau cetăţenilor români pe malul fluviului, la gura de vărsare a râului Prut în Dunăre. După ce erau încărcate în diferite ambarcaţiuni de mare putere, ţigările erau transportate şi descărcate pe malul românesc al Dunării, ulterior fiind comercializate pe piaţa neagră din judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea. De asemenea, s-a stabilit că membrii reţelei au acţionat de mai multe ori în decursul lunii februarie, iar ambarcaţiunea folosită a fost modificată astfel încât să încapă în ea cât mai multe ţigări.
Doi membri ai reţelei au fost prinşi în flagrant
În noaptea de 19 spre 20 aprilie, existând informaţii cu privire la organizarea unui nou transport, poliţiştii de frontieră gălăţeni şi lucrători ai Sectorului PF Isaccea, au acţionat în vederea interceptării ambarcaţiunii suspecte. Astfel, în apropierea frontierei, au fost prinşi în flagrant brăilenii George Sorinel Vartolomei (36 de ani) şi Ionel Voinea (57 de ani), care transportau ţigări cu ajutorul unei bărci cu motor. În urma primelor cercetări s-a stabilit că cele două persoane au acţionat în colaborare cu altele, atât din România, cât şi din Republica Moldova şi Ucraina. "Pentru reţinerea contrabandiştilor au fost folosite focuri de armă, iar persoanele aflate la bordul ambarcaţiunii au efectuat manevre foarte periculoase pentru a scăpa de sub urmărirea poliţiştilor, scăpând barca de sub control şi intrând în malul Dunării, după care au încercat să fugă. Poliţiştii de frontieră au reuşit să reţină cele două persoane, iar în ambarcaţiune au descoperit 37.480 pachete de ţigări marca «MT», cu timbru R. Moldova, dar şi arme albe şi aparatură de vedere pe timp de noapte", ne-a precizat inspector Marcel Antohe, purtător de cuvânt IJPF Galaţi.
Ţigările au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar pentru recuperarea prejudiciului s-a luat măsura aplicării sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale membrilor grupului infracţional. Brăilenii au fost reţinuţi pe ordonanţă şi apoi prezentaţi Tribunalului Galaţi, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. În prezent, sub directa coordonare a procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, se continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a reţelei şi identificarea tuturor membrilor, atât cei din România cât şi din Republica Moldova şi Ucraina.