Primăria a început să monteze brazii uriaşi de Crăciun | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primăria a început să monteze brazii uriaşi de Crăciun

După ce a întârziat foarte mult cu iluminatul de sărbători, Primăria Brăila trage tare să recupereze, asfel încât, pe 17 decembrie, data la care se va inaugura Orăşelul Copiilor, să poată fi aprinse luminile în tot oraşul. Montarea efectivă a instalaţiilor va începe de sâmbătă, 12 decembrie, iar conducerea Primăriei spune că se va face tot posibilul ca, până joi, 17 decembrie, totul să fie gata. Ca şi în anii trecuţi, vor fi împodobite arterele mari ale municipiului - Calea Galaţi, Şos. Buzăului, Calea Călăraşilor, Şos. Vizirului, B-dul Dorobanţilor, B-dul Independenţei, B-dul Cuza - dar şi străzile cele mai importante din cartierele periferice, cum este Str. Comuna din Paris, din cartierul Chercea.
Vineri, 11 decembrie, au fost recepţionaţi cei doi brazi mari, de peste 20 de metri, care vor fi amplasaţi în rondoul din Parcul Monument, acolo unde se va amenaja, ca în fiecare an, Orăşelul Copiilor, respectiv în faţa catedralei din Bariera Călăraşilor. Municipalitatea a mai achiziţionat un brad de circa 15 m, ce va fi pus pe platoul din Piaţa Independenţei, şi încă 17 brazi mai mici, cu înălţimi cuprinse între 7 şi 10 metri, pentru cartiere. De asemenea, au mai fost cumpăraţi 150 de brăduţi de 1 până la 3 metri, care vor fi poziţionaţi în Orăşelul Copiilor şi în zona Esplanadei.
Potrivit viceprimarului Doiniţa Ciocan, anul acesta iluminatul de sărbători va costa 1,09 milioane lei, pentru brazi se vor plăti 74.028 lei, iar pentru amenajarea Orăşelului Copiilor a fost alocată suma de 65.523 lei.
După cum se ştie, iluminatul de sărbători va fi pornit cu întârziere deoarece abia pe 10 decembrie s-a încheiat un contract cu o firmă specializată care să monteze instalaţiile. Este vorba despre "Servenerg" din Brăila, cea care a câştigat licitaţia organizată de Primărie. Edilul-şef Aurel Simionescu a declarat că demersurile pentru găsirea unei firme au început încă din luna octombrie, însă procedura a întârziat până în prezent din cauza birocraţiei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro