Pregătiţi bonurile! În weekend are loc Loteria fiscală a lunii ianuarie! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pregătiţi bonurile! În weekend are loc Loteria fiscală a lunii ianuarie!

• participă bonurile fiscale emise în prima lună din acest an • fondul de premiere este de 1 milion de lei

 

Ministerul de Finanţe şi ANAF organizează, în weekend, prima ediţie din acest an a loteriei fiscale, programată pentru duminică, 19 februarie, la care participă bonurile fiscale emise între 1 şi 31 ianuarie 2017. Fondul de premiere, ca de obicei, este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Prima va avea loc în acest weekend şi va consta în extragerea bilelor care vor desemna luna, ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare depăşeşte o sută, va fi organizată o a doua extragere, pentru desemnarea celor maxim 100 de câştigători.

Extragerea de duminică, 19 februarie, va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 15.50 şi va putea fi transmisă, în direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-urile Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. „Loteria Română” (CNLR).

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii, precum şi numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro