Prefectura Brăila va forma o comisie mixtă pentru "vânarea" comercianţilor "de vise" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prefectura Brăila va forma o comisie mixtă pentru "vânarea" comercianţilor "de vise"

* ele vor fi formate din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Finanţelor, Ministerului Agriculturii, Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi Agenţiei Naţionale de Protecţie a Consumatorilor * în Brăila, la ultimul "apel", funcţionau încă cinci magazine "de vise"

Prefectul judeţului Brăila, Dumitru Popa, ca şi omologii săi din celelalte judeţe, va fi nevoit ca în perioada imediat următoare să coordoneze formarea unor echipe de control ce vor avea ca ţintă magazinele de vise. Ordinul vine din partea prim-ministrului Emil Boc şi a fost dat duminică în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii. Mai clar, ceea ce Dumitru Popa va avea de făcut va fi să adune la un loc reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Finanţelor, Ministerului Agriculturii, Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi Agenţiei Naţionale de Protecţie a Consumatorilor, care vor controla activitatea magazinelor "de vise". De altfel, Guvernul a mai decis recent ca magazinele cu produse etnobotanice să fie obligate să comercializeze numai pe acelea omologate de către ministerele de resort, urmând ca, în paralel, să fie intensificate acţiunile de control ale autorităţilor. Aşa cum au declarat la momentul respectiv surse guvernamentale, procedura va fi reglementată printr-un ordin comun al miniştrilor Sănătăţii, Internelor şi Agriculturii, iar acţiunile de control vor fi derulate de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Inspectorii vor avea dreptul să dispună închiderea magazinelor care nu respectă această obligaţie.
"Este o procedură prin care se urmăreşte interzicerea tuturor substanţelor periculoase care nu sunt reglementate în prezent de vreo lege. Ca exemplu, un magazin care susţine că vinde îngrăşământ pentru flori va fi obligat să prezinte produsul la Ministerul Agriculturii, iar experţii instituţiei vor analiza produsul şi vor dispune interzicerea comercializării dacă vor constata că produsul are conţinut halucinogen. Dacă se constată că acest îngrăşământ este vândut la pliculeţ, se poate cere să fie ambalat la kilogram", au arătat sursele respective.
Guvernul a decis să recurgă la această procedură după ce a constatat că nu poate interzice o substanţă chimică a cărei formulă poate fi modificată uşor prin adăugarea altui element chimic permis de lege.

În cadrul aceleiaşi videoconferinţe, premierul a mai arătat că se intenţionează elaborarea unui act normativ pentru interzicerea produselor etnobotanice după modelul aplicat de către autorităţile poloneze, asta după ce, în 10 februarie 2010, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă prin care a fost interzisă comercializarea a 36 de substanţe etnobotanice, care au fost asimilate drogurilor.

În ceea ce priveşte Brăila, la nivelul municipiului funcţionau la ultima numărare cinci astfel de magazine "de vise". Trei dintre ele lucrau în regim de non - stop, iar alte două doar din când în când. Aşa cum ne-a explicat în mai multe rânduri primarul Aurel Simionescu, în baza hotărârii CLM luate la sfârşitul anului trecut în acest sens, a aplicat diverse amenzi şi a încercat stoparea activităţii acestor magazine, dar patronii respectivi au dat Primăria în judecată, au obţinut suspenderea deciziilor cu privire la magazinele lor, astfel încât, până la terminarea proceselor, îşi pot continua liniştiţi activitatea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro