El este aşa-zisul nostru "Prieten imaginar". De ce? Pentru că gândeste, vorbeşte, ne face să râdem, să plângem, dar mai ales, ne deschide portiţa spre un tărâm nu de poveste, dar totuşi nou: "Internetul". Fiecare copil are in camera lui micuţul prieten adormit ce-aşteaptă primitor, ca mâinile copilaşului să-şi atingă noua jucărie, ca mai apoi să nu-i mai dea drumul o viaţă !
Cu toţii avem calculator, internet, deci..."libertate"! Ei bine, in realitate lucrurile nu stau intotdeauna atât de bine pe cum credem noi. Fiind copii, nu ne-am obosit să ne gândim, să ne punem un semn de intrebare în faţa insistentelor părinţilor de a renunţa măcar parţial la noua noastră jucărie. Petrecem mai bine de jumătate din zi în faţa unui "portal" multicolor ce te poartă din "constelaţii în constelaţii", care-ţi răspunde la orice intrebare şi care iţi este alături chiar şi-atunci când greşeşti (asta dacă nu cumva greşeala ta e suficient de mare încât să-l" îndepărteze" temporar). Aşa că am înlocuit jocurile in nisip, plimbările cu prietenii, caseta bătrână a bunicului, intrebările zadarnice puse părinţilor (la care nu primim de multe ori răspunsul pe care îl aşteptam) şi am ales să ne găsim sprijin intr-un prieten fals, care de multe ori ne trădează. Nu mai ştim să gândim, nu mai ştim să ne jucăm, nu mai comunicăm, nu ne mai bucurăm de aerul proaspăt al unei nopţi de vară, am aruncat toate aceste lucruri la coş (sau poate că nici măcar nu le-am cunoscut!) ca să-i acordăm timp Internetului. Crezând că jocurile, muzica, messenger-ul şi accesul permanent la Internet ne ajută să ne cunoaştem, entuziasmaţi in faţa acestei idei, am obţinut exact contrariul. Ne ascundem în spatele unei ferestre, dându-ne drept ceea ce nu suntem, citim pagini virtuale (uitând cum arată o pagină arsă, al cărei miros bătrân şi timpuriu te liniştea într-o secundă), desenam, "pictam", ne jucam...Cu alte cuvinte: înlocuim tot ceea ce am putea avea chiar aici, langă noi. Un lucru însă nu ni-l oferă internetul şi acela este: sentimentul! Nu ne putem astepta să găsim un umăr pe care să putem plânge sau pe cineva spunându-ne "O să fie bine !", nu putem privi încrezători în ochii plini de speranţă ai unui prieten, ştiind că incă avem lângă noi prietenul "viu", şi nu doar un roboţel vorbitor, care-şi pierde bateria de-ndată ce-l scoţi din priză. Credem, probabil, că internetul este folositor, dacă ştii să-l foloseşti cu măsură, aşa şi este...Insă noi, în infantila noastră gândire, ne-am inlocuit chiar şi pe noi şi relaţiile pe care le înfiripăm cu cei din jur, de unde şi unele divergenţe cu părinţii, a căror copilărie a fost mult mai colorată decât a noastră, sunt sigură! Nu-i putem inţelege, nu le inţelegem grija şi-o interpretăm ca fiind răutate, dar e păcat să ajungi să le dai dreptate abia atunci când deja simţi un regret enorm. Am cunoscut mai mult, am aflat lucruri noi, ne-am pierdut timpul într-un mod plăcut, cu un preţ, uneori cam mare pentru a putea cuprinde momentele minunate petrecute alături de familie, prieteni, jocurile pe strada bunicii şi cunoaşterea faţă de sine. Ne-am complicat existenţa permiţând micuţilor roboţi să ne inlocuiască trăirile cu unele false, fără ca noi să mai simţim emoţia unui început sau dezamăgirea unui sfârşit.. Si mă întreb dacă nu cumva în curând, din nişte fiinţe vii, libere prin gând şi invincibile prin sentimente...vom ajunge să fim niste roboţei fără sentimente, tinuţi în viaţă doar de flacăra Internetului !
