Poliţiştii avertizează asupra noilor moduri de a fura din bancomate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poliţiştii avertizează asupra noilor moduri de a fura din bancomate

Evoluţia sistemelor tehnice reprezintă o provocare pentru infractori, care găsesc întotodeauna modalităţi dintre cele mai ingenioase de fraudare a acestora. Pe lângă deja cunoscuta utilizare a unor dispozitive false care imită interfaţa bacomatului, cu ajutorul cărora infractorii reuşeau să cloneze cardurile, hoţii au găsit şi alte metode de a fura banii din ATM-uri şi ASV-uri.

Poliţiştii brăileni trag un semnal de alarmă cu privire la faptul că, în ultima perioadă, în ţară au fost semnalate mai multe infracţiuni cu acelaşi mod de operare. Mai exact, este vorba despre aplicarea unui dispozitiv peste clapeta corespunzătoare spaţiului pe unde se eliberează banii. Acesta este prevăzut, pe interior, cu o bandă dublu adezivă, pentru ca în momentul eliberării banii să se lipească de ea, nefiind observaţi de utilizator. Practic, persoana care doreşte să scoată bani din bancomat reuşeşte să efectueze toate operaţiunile necesare, dar nu poate ridica banii deoarece rămân în dispozitivul instalat de infractori. Acest mod de operare este eficient numai în cazul unei singure operaţiuni, deoarece în cazul în care dispozitivul nu este demontat şi se efectuează o nouă tranzacţie, ATM-ul se blochează. În acest context, este foarte important ca persoana care doreşte să scoată bani dintr-un bancomat să fie foarte atentă la efectuarea operaţiunilor, iar dacă nu reuşeşte să obţină suma solicitată, să nu părăsească zona şi să reclame imediat situaţia. "În scopul contracarării acestui tip de infracţiune, au fost efectuate instructaje cu poliţiştii care îşi desfăşoară activitatea în dispozitivele de ordine publică. În egală măsură, cetăţenii trebuie să manifeste vigilenţă atunci când efectuează operaţiuni la bancomate, să fie atenţi le operaţiunile pe care le efectuează şi să semnaleze orice li se pare suspect, la unitatea bancară sau la Poliţie", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.

Folosindu-se tot de bandă adezivă, doi taximetrişti din Alexandria au "produs", într-o singură noapte, 100 de euro, după ce au "tunat" două Automate de Schimb Valutar (ASV) de pe raza municipiului Brăila. Iniţial, ei au dat cu pudră de talc o bancnotă de 10 lei, pe care au băgat-o apoi în aparat, ce a rejectat-o imediat. Senzorii ASV-ului, care validau bancnotele introduse, s-au defectat, maşinăria respingând din acel moment orice bancnotă care ar fi fost introdusă. Mai apoi, în dreptul fantei prin care erau introduşi banii, bărbaţii au lipit o bandă de scotch subţire şi extrem de puţin vizibilă. Practic, dacă cineva care vroia să schimbe valută introducea o bancnotă în ASV, aparatul nu ar fi recunoscut-o şi ar fi rejectat-o, însă bancnota nu ar mai fi ieşit, rămânând prinsă în banda scotch. Cum cei doi utilizatori care au picat în plasa hoţilor au crezut că e vorba de o simplă defecţiune şi, întrucât ora la care bărbaţii au "operat" ASV-ul banca era închisă, păgubiţii au aşteptat până a doua zi pentru a semnala incidentul, timp în care hoţii au ajuns departe cu banii "pescuiţi". Ei au fost prinşi cu ajutorul camerelor de supraveghere, câteva luni mai târziu, fiind trimişi în judecată. De altfel, cei doi fuseseră condamnaţi, la începutul anului trecut, pentru 3 infracţiuni săvârşite în acelaşi mod, fiind, totodată, şi subiectul unui dosar penal deschis pentru alte 6 asemenea infracţiuni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro