Poliţiştii au fost prezenţi în cadrul festivalului "Estudiantina" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poliţiştii au fost prezenţi în cadrul festivalului "Estudiantina"

Elevii şi studenţii prezenţi la festivalul "Estudiantina" au avut ocazia să afle cum se pot feri de infractori sau să nu devină victime ale drogurilor şi ale traficanţilor de carne vie. La întâlnirea organizată în cadrul festivalului, au participat poliţişti din cadrul Compartimentului Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, precum şi specialişti ai Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane şi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila.

Ofiţerul sociolog şi cel de prevenire, care au reprezentat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, le-au explicat participanţilor care sunt atribuţiile Compartimentului Analiză şi Prevenirea Criminalităţii şi ce înseamnă munca de cercetare şi prevenire a faptelor antisociale, cum ar fi violenţele de orice fel, furturile, tâlhăriile etc. Prevenirea acestora presupune derularea unor activităţi specifice ce au ca scop informarea, sensibilizarea şi conştientizarea tuturor categoriilor de populaţie cu privire la adoptarea unor comportamente astfel încât, pe de o parte, oamenii să nu devină victime ale infractorilor, iar, pe de altă parte, cetăţenii să respecte legile. Totodată, studenţii au aflat cum se desfăşoară în mod ştiinţific o cercetare sociologică, ce este un eşantion reprezentativ sau ce înseamnă o problemă socială.

Specialistul de la Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Galaţi a discutat cu tinerii despre mirajul plecării în străinătate şi despre pericolul reprezentat de afilierea la diverse grupuri cu potenţial infracţional în ceea ce priveşte traficul de persoane. Elevii au aflat că metodele prin care se încearcă atragerea adolescenţilor sunt dintre cele mai diverse, de la oferirea de avantaje materiale şi până la ademenirea cu iluzia unui mod de viaţă fără lipsuri. De cele mai multe ori, victimele sunt persoane vulnerabile din punct de vedere emoţional.

În final, reprezentantul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila a vorbit despre pericolul reprezentat de "noile droguri". Astfel, tinerii au fost informaţi despre riscurile la care se expun atunci când acceptă să experimenteze astfel de substanţe, astfel încât să poată evita aceste situaţii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro