Conf. univ. dr. Zamfir Balan a constatat chiar de la inceput, cu placere, ca era prezenta
multa lume la lansare, ceea ce dovedeste ca poezia este primita cu multa placere si ca va ramine in zona de interes a lecturii. "Poezia se cuvine citita, traita, simtita, zabovit in fata ei cu textul indreptat spre sufletul cititorului. Eu adopt acum pozitia cititorului de poezie, care imi ofera un avantaj mai mare decit daca m-as situa in pozitia celui care analizeaza si comenteaza poezia de pe pozitii profesioniste. Anhonia Amatti pune in relatie, ca intr-un joc al deductiilor logice, teme ale caror interferente deschid noi sensuri poetice. Am citit poeziile din "Pelerinaj printre file", si inevitabil m-au trimis catre celelalte volume, cred ca prin acest al cincilea volum tot ceea ce pentru Ovidiu Drimba era promisiune si posibilitate a devenit certitudine".
Impresii referitoare la poezia Anthoniei Amatti a comunicat si profesorul Ioan Munteanu. Acesta a precizat ca toate aprecierile le va face din pozitia cititorului atent si avizat. Despre prima poezie din volum , "Mitologica", a spus ca este o lovitura de maestru, iar despre celelalte ca daruiesc clipe foarte frumoase. De asemenea, a apreciat ca si grafica volumului, semnata de Irene Marinescu, este foarte inspirata. "Poezia este un domeniu al imponderabilului. Arta, in general, se inscrie in niste principii de o relativitate dezarmanta de nu mai stii care sint principiile general valabile. Cred ca formula in care poate sa fie inscrisa aceasta poezie nu e sentimentalitatea, ci naivitatea, in sensul nobil al cuvintului, catre care aspira toti marii artisti ai cuvintului. Punctele de plecare ale poeziilor par banale, dar poeta descopera noi tonalitati, noi nuante. Vom gasi multe marturisiri de credinta si arte poetice, multe cu caracter reflexiv, aforistic. Poezia Anthoniei Amatti este o poezie de notatie, in care marcile eu-lui liric nu abunda, nu se ajunge la o poezie intimista. Realizeaza jocuri cu acrostihuri care planeaza catre credinta, si apar des trimiteri catre credinta, ceea ce confera poeziei un aer aparte", a mai explicat prof. Ioan Munteanu.
Poeta Anthonia Amatti a vorbit apoi despre viata sa, ca fiind un perpetuu pelerinaj si despre fericirea pe care o simte la eveniment datorita persoanelor care au venit sa se bucure de poezia sa. "Sint doua persoane carora as vrea sa le multumesc. Prima este Dumnezeu si a doua este domnul Nicolau, cel care m-a descoperit, ma stimuleaza si care imi creeaza conditiile necesare pentru a scrie. Forma cartilor i se datoreaza si o gasesc foarte potrivita probabil pentru ca intelege foarte bine sensul celor scrise si reuseste sa coordoneze foarte bine forma cu continutul", a spus poeta Anthonia Amatti. In final creatoarea a citit poezia "Inca o traire", apoi au oferit un mic moment muzical elevii Daniel Stefanita Albu, la clarinet, prof. Petrea Gogu, si Marta Pirosca, la flaut, prof. Mariana Chirman, ambii de la Liceul de Arta, acompaniati la pian de prof. Geanina Ghionea.