Personal, mă încântă ideea de a studia într-o altă ţară din aceleaşi motive pe care le-am enumerat mai sus. De asemenea, apreciez la sistemul de învăţământ occidental că pun mai mult accent pe partea practică, pe aplicarea teoriei învăţate în viaţa de zi cu zi, dar şi importanţa deosebită pe care o acordă diverselor proiecte, oferind astfel oportunitatea elevilor şi studenţilor de a socializa cu cât mai mulţi din generaţia lor.
Însă, după absolvirea facultăţii, m-aş întoarce în ţară, deoarece fac parte din tânăra generaţie, cea cu idei inovatorii ce cred că ar putea schimba în bine viitorul acestei ţări. Aş folosi o bună parte din ceea ce am deprins peste graniţă putând astfel să-mi ajut semenii. Sunt de părere că acesta e unul din motivele pentru care multe lucruri nu avansează: dorinţa puternică a majorităţii de a lucra printre străini. Cu siguranţă, dacă cei care au plecat ar fi rămas sau s-ar fi întors aici, lucrurile ar fi decurs altfel şi am fi fost la un nivel mai ridicat decât cel de acum. România n-are nevoie de schimbare de miniştri la fiecare an ori de nenumărate greve, ci doar de mentalităţi noi. Dacă acestea sunt păstrate, restul vine de la sine. Am încredere în forţele mele şi siguranţa că mai sunt persoane care gândesc ca mine, iar în viitor, împreună, am putea realiza şi o Românie a posibilităţilor, o Românie de care să nu se mai fugă.
A pleca sau a nu pleca? Aceasta e întrebarea
Considerând că tot ce trece de România oferă o mai mare opurtunitate, o bună parte din aceştia îşi doresc ca după terminarea facultăţii să nu revină în ţară. Ei se visează medici, avocaţi, jurnalişti, afacerişti ori simpli ospătari printre străini. Totul pentru că primesc mai mult.
