Cum era de așteptat, silozul construit pe faleza Dunării, în apropierea vechii Căpitănii, rămâne în continuare o sursă de poluare, chiar dacă autoritățile de mediu i-au suspendat temporar activitatea până la rezolvarea problemei. Problema s-a rezolvat, însă, în cel mai pur stil românesc: în acte e în regulă, pe teren e în neregulă! Concret, din iunie până la sfârșitul lui septembrie, firma care a construit silozul și care figurează la Registrul Comerțului cu capital olandez și cu trei administratori italieni și unul român a făcut demersurile necesare pentru obținerea autorizației de mediu. Agenția pentru Protecția Mediului Brăila i-a acordat această autorizație, după ce agentul economic a arătat că deține o instalație de aspirație, pentru reținerea pulberilor la sursă. Adică în urma operațiunilor de încărcare - descărcare a cerealelor în camioane sau barje să nu mai fie degajări de praf sau pleavă. Numai că, după reluarea activității, de angajamentul luat în fața autorităților de mediu s-a ales praful și pulberea. Și nu e doar un mod de a spune, ci efectiv asta se întâmplă pe sute de metri de jur-împrejurul silozului, pleava roșie de la porumbul manevrat în această perioadă fiind purtată de vânt chiar și până în zona Pieței Traian, după cum afirmă unii brăileni pe rețelele de socializare. Poate că, în realitate, pleava și praful n-or ajunge chiar atât de departe, însă pe faleză, cel puțin până în zona noii Căpitănii, e plin de depuneri, fapt ce poate fi observat cu ochiul liber de oricine trece prin zonă. Iar dacă te nimerești pe acolo când efectiv se încarcă o barjă, praful îți va intra direct în ochi și în plămâni... Administratorii silozului promit în continuare, cui îi întreabă, că urmează să pună în funcțiune o instalație de reținere a emisiilor - probabil cea care figurează în autorizația de mediu. Când se va întâmpla asta, doar Dumnezeu știe, că dacă stai în baza statului român să te protejeze de poluare, n-ai nicio speranță. Statul a eșuat în protejarea cetățenilor săi, lucru știut deja de toată lumea pe care l-a aflat, mai nou, și președintele Iohannis...
Într-un final, e posibil ca instalația-minune să fie pusă în funcțiune, iar poluarea cu pulberi să înceteze. Partea proastă, însă, e că nu prea mai sunt șanse să scăpăm de un alt tip de poluare generat de silozul de tablă ”trântit” în acel loc de pe faleză. E poluarea vizuală ce zgârie retina celor ce privesc din vasele de croazieră de pe Dunăre, dar și a celor ce privesc din sens opus, dinspre Grădina Mare. Efectiv, acele tulumbe de tablă strică priveliștea, din orice unghi ai privi. Dinspre fluviu, în loc să ai vedere spre esplanada Grădinii Mari, cu coroana de arbori printre care se distinge alura Castelului de Apă, pe malul înalt de unde străjuia pe vremuri cetatea Brăilei, câmpul vizual îți este obturat de cele șase tulumbe uriașe din tablă. La fel și dinspre Grădina Mare, în loc să vezi vapoare plutind pe apă, ochii ți se poticnesc în silozul cu capete metalice țuguiate. Nu zice nimeni că un asemenea siloz nu ar fi necesar și benefic pentru economia Brăilei, doar că ar fi fost suficiente alte locuri unde să fie amplasat fără să strice armonia vizuală a unei zone care ar putea aduce beneficii cel puțin la fel de mari dacă ar fi fost exploatată mai cu cap din punct de vedere turistic! Cum ar fi fost, de exemplu, dacă scările de la Grădina Mare lăsate în paragină de atâta timp, cu acea intrare în hrubă zidită, ar fi fost reabilitate, iar hruba - atât cât o fi ea acolo, 10 - 20 - 30 de metri, ar fi fost cumva deschisă publicului și introdusă în circuitul turistic? Sau dacă în continuarea scărilor s-ar fi amenajat, cu bun gust, o alee de legătură cu faleza Dunării, pentru o zonă de promenadă care să integreze Grădina Mare, malul fluviului și să revină spre Centrul Vechi pe strada Împăratul Traian? Probabil n-o să știm niciodată...
