Ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică "Să iubim natura" cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

Deoarece nu am mai scris de ceva vreme despre speciile de păsări observate în județul nostru, astăzi o să vă prezint trei specii întâlnite în parcurile din Brăila, pe câmpuri sau pe malul apelor.

Cele trei specii propuse în acest articol sunt: Pietrarul sur (Oenanhte oenanthe), Codroș de munte (Phoenicurus ochruros) și Presura sură (Emberiza calandra).

Pietrar sur (Oenanhte oenanthe)

Specie de pasăre cântătoare de talie mică. Specia prezintă dimorfism sexual redus. În penaj de primăvară-vară masculul are spatele și creștetul gri-cenușii, o dungă neagră și lată peste ochi și o sprânceană albă. Aripile sunt negre.

ETIMOLOGIA DENUMIRII ȘTIINTIFICE - Atât numele genului cât și al speciei provin din cuvintele grecești oenos (viță de vie) și anthos (floare), care fac referire la sosirea speciei în Europa primăvara, în perioada înfloririi viței de vie.

Distribuție - În România cuibărește pe aproape întreg teritoriul, unde găsește habitate propice. Evită doar zonele împădurite.

Fenologie - Specia cuibărește în România, fiind migratoare. Sosește de obicei la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie și pleacă înapoi spre locurile de iernare în luna septembrie.
Habitate - Specia cuibărește în zone deschise, pietroase, cu pajiști, pășuni, adesea și pe terenuri necultivate, pajiști costiere și în ferme cu garduri de piatră, dar și în zone costiere joase, cu pietriș sau pe maluri abrupte de pământ. În anumite arii de distribuție, specia este prezentă și în zonele alpine, înalte.

Hrană - Specie preponderent insectivoră. Se hrănește cu larve și adulți de: gândaci, lepidoptere, himenoptere, lăcuste, dar și alte nevertebrate (păianjeni, râme, melci mici etc.). Ocazional consumă și fructe mici (mur, afin, coacăz, soc) în special la sfârșitul verii/toamna.
POPULAȚIE - Populația din România este estimată la 374.014 – 572.234 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind considerată incertă.

REPRODUCERE - Perioada de reproducere diferă în funcție de zona de distribuție. Începe în luna aprilie-mai în zonele calde și în luna iunie în zonele reci, de exemplu în estul Siberiei. Depune una/două ponte pe an, formate din 4-8 ouă pe care femela le cloceşte 11-15 zile. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și părăsesc cuibul după 15-17 zile, continuând să fie hrăniți de către părinți pentru încă aproximativ două săptămâni. Cuibul are forma unei cupe și este construit din frunze, tulpini, mușchi, licheni, pene și păr de animale. Cuibărește în găuri, fisuri, grămezi de pietre sau material vegetal vechi, ziduri din piatră, vizuini de rozătoare, acoperișuri etc.

AMENINȚĂRI ȘI MĂSURI DE CONSERVARE - Principala amenințare asupra speciei este reprezentată de degradarea habitatului speciei prin intensificarea agriculturii (în special aratul pajiștilor) și urbanizare. Alte amenințări: braconajul și utilizarea pe scară largă a pesticidelor care reduc resursele de hrană.

Codroș de munte (Phoenicurus ochruros)

Specie de pasăre cântătoare de talie mică. Specia prezintă dimorfism sexual, masculul adult având penajul gri-negricios cu o pată albă pe aripă și coada roșie-ruginie, iar femela are coloritul general gri-maroniu cu coada roșie-ruginie. Culoarea corpului variază, în primul an la majoritatea masculilor penajul fiind asemănător cu al femelei, având puțin negru pe târtiță și pe aripi. Lungimea corpului este de 13 – 14,5 cm, iar greutatea este de 12- 20 g.

ETIMOLOGIA DENUMIRII ȘTIINTIFICE - Numele genului provine din cuvintele grecești phoinix - din Fenicia, sau purpuriu (cu referire originea antică a purpurei) și ouros - coadă. Numele de specie, ochruros provine din cuvântul grecesc okhra - ocru și ura - coadă, făcând referire la culoare cozii roșu-ruginie a speciei.

Distribuție - În România specia este prezentă pe aproape tot teritoriul, excepție făcând zonele împădurite și regiunile de câmpie cu terenuri arabile extinse.

Fenologie - Specia cuibărește în România, fiind migratoare pe distanță scurtă. Mulți indivizi iernează în special în partea de sud a țării.

Habitate - Original, este o specie caracteristică zonelor de stâncărie, fiind prezent pe pante cu stânci și jnepeniș inclusiv în etajul alpin. Însă specia s-a adaptat și la habitatele antropice, cuibărind în locuri care imită habitatul ei tradițional: blocuri, case, biserici, complexe industriale, cariere de piatră, ruine urbane etc.

Hrană - Hrana este formată în principal din nevertebrate (fluturi, furnici, muște, viespi, albine, păianjeni, moluște, râme etc. ) și larvele acestora, în special în perioada de reproducere. În afara perioadei de reproducere consumă și fructe de pădure.

POPULAȚIE - Populația din România este estimată la 508.549 – 803.573 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind fluctuantă.

REPRODUCERE - Perioada de reproducere începe la sfârșitul lunii aprilie și durează până la mijlocul lunii iulie. Depune una sau două ponte pe an. Ponta este formată din 5- 7 ouă pe care femela le clocește 12-14 zile. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și părăsesc cuibul după 12- 14 zile, continuând să fie hrăniți de către părinți pentru încă aproximativ două săptămâni. Cuibul are forma unei cupe și este construit din iarbă, rădăcini, mușchi și este căptușit cu pene și păr de animale. Acesta este amplasat pe polițe suspendate, pe grinzi, în cavități cu intrare mare, naturale sau artificiale, într-o gaura de stâncă, nișe din pereții clădirilor etc.

AMENINȚĂRI ȘI MĂSURI DE CONSERVARE - Specia nu are amenințări severe, însă poate fi amenințată de pierderea locurilor de cuibărit, din cauza reparației clădirilor în localități, acolo unde cuibărește și de utilizarea pe scară largă a insecticidelor în agricultura intensivă, care au ca efect diminuarea sursei de hrană.

Presura sură (Emberiza calandra)

Este o specie de presură de talie mare, cu un corp masiv și cioc gros. Specia nu prezintă dimorfism sexual. Penaj asemănător cu cel al ciocârliei. Pe partea dorsală penajul este gri-maroniu cu striuri întunecate, iar ventral alb-gălbui cu striuri pe laturile gușii, piept și pe flancuri. Coada nu prezintă alb. Picioarele și laturile ciocului sunt roz-gălbui. Lungimea corpului este de 16-19 cm şi are o greutate medie de 32-67 g.

ETIMOLOGIA DENUMIRII ȘTIINTIFICE - Numele genului provine din cuvântul german embritz - presură. Numele de specie, calandra, provine din cuvântul grecesc kalandra/kalandros care se referă la o specie de ciocârlie, făcând referire la asemănarea presurei sure cu ciocârlia.

Distribuție - În România specia are o distribuție foarte largă, fiind prezentă în habitate deschise în toate regiunile, cu excepția zonelor montane.

Fenologie - Specia cuibărește în România, fiind parțial migratoare (în special în partea nordică a ţării şi în zonele dealurilor înalte). Iarna, o parte din populație formează stoluri și se deplasează spre sudul țării sau migrează spre sudul Europei și nordul Africii.

Habitate - Specia este prezentă în zone agricole deschise, predominant cu cereale, plante de nutreț și leguminoase, în pajiști cu tufișuri, dar și în zone semi-naturale de la periferia zonelor rurale.
Hrană - Hrana constă din semințe (predominant cereale) sau alte părți ale plantelor. Vara, în special în perioada de reproducere, consumă un procent ridicat de nevertebrate: insecte mici, păianjeni, melci etc.

POPULAȚIE - Populația din România este estimată la 1.300.000 - 2.600.000 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind deocamdată fluctuantă.

REPRODUCERE - Perioada de reproducere începe în luna martie. Femela depune 1-2 ponte anual, formate din 1 - 7 ouă. Incubația durează 12 - 14 zile. Puii părăsesc cuibul după 9 - 13 zile, uneori înainte de a fi capabili de zbor. Cuibul este construit de femelă, din iarbă uscată, tulpini și rădăcini fine de plante, fiind camuflat de obicei pe sol în iarbă sau printre plantele ruderale din zona terenurilor agricole. Puii sunt hrăniți de către femelă, ocazional poate participa și masculul la hrănirea acestora. Masculii sunt poligami, de obicei, pe teritoriul unui mascul cuibăresc 2-3 femele (în mod excepțional a fost descris un caz cu 18 femele pe un singur teritoriu).

AMENINȚĂRI ȘI MĂSURI DE CONSERVARE - Schimbarea practicilor agricole a diminuat efectivele speciei în mai multe țări europene. Principalele amenințări la adresa speciei sunt legate de intensificarea agriculturii: uniformizarea habitatelor prin unirea parcelelor și eliminarea zonelor naturale dintre acestea, dublate de utilizarea pe scara largă a pesticidelor sunt responsabile principale de declinul speciei în multe țări din Europa. De asemenea, iarna, specia este vulnerabilă la temperaturile scăzute.