La originea acestei sărbători se află o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Potrivit Tradiţiei, un orb a primit vederea după ce s-a spălat cu apa izvorului din acest loc. Orbul a ajuns la izvor datorită împăratului Leon (457- 474 d.H.), pe atunci neîncoronat, care a împlinit descoperirea făcută de Maica Domnului: "Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape. Pătrunde, Leon, mai adânc în pădure şi, luând cu mâinile apa tulbure, potoleşte cu ea setea orbului şi unge cu ea ochii lui întunecaţi".
Mai apoi, când Leon a ajuns împărat, a ridicat pe locul unde s-a petrecut minunea o biserică cu hramul "Izvorul Tămăduirii". Acolo a primit vindecare de o boală cumplită împăratul Justinian (526-575 d.H.), care a ridicat aci, drept mulţumire, o biserică şi mai mare. Biserica zidită de Justinian a fost distrusă în anul 1453, de către turci.
Izvorul tămăduirii din timpul lui Leon se păstrează şi în zilele noastre. Credincioşii care merg la Istanbul (vechiul Constantinopol) se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul XIX, dar la subsol se află un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apă tămăduitoare.
De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc apele (slujba cunoscută sub denumirea de Aghiasma Mică). "Aghiasmă" vine din grecescul "aghiasmos", care-şi are originea în cuvântul "aghios"(sfânt). "Aghiasmos" se poate traduce şi ca "slujbă de sfinţire", dar şi ca "apă sfinţită".
În icoana sărbătorii Izvorul Tămăduirii, Maica Domnului şi Iisus Hristos se află într-un bazin asemănător cu o cristelniţă (vasul în care primim Taina Sfântului Botez). Fecioara Maria este reprezentată cu mâinile înălţate, semn al rugăciunii, iar Mântuitorul binecuvântând cu ambele mâini, ca răspuns la rugăciunile Maicii Sale. Totodată, se poate vedea cum, din bazin, izvorăşte apa care are darul tămăduirii bolilor sufleteşti şi trupeşti.
