Am întâlnit-o pe Laura Dima la ea în cameră, care este o combinaţie, încărcată de boemie, între atelierul unui pictor, al unui designer vestimentar şi camera unei tinere de 19 ani. Lucrul care îţi atrage cel mai tare atenţia este suportul de haine plin cu rochii gen anii '50 sau în cunoscutul stil de modă japonez, Lolita. Două biblioteci mari, pline de albume de artă şi de literatură, pereţii acoperiţi de lucrări personale, dar şi de poze cu tablourile unor pictori, pe care îi adoră, ca Van Gogh, Modigliani, Dali sau Goya, o oglindă uriaşă sau o colecţie de pălării sunt câteva dintre detaliile care te fac să simţi pasiunea Laurei pentru artă, pictură şi modă.
"Profesorii au rolul de a-i ajuta să-şi dezvolte creativitatea şi aptitudinile"
- Tocmai te-ai întors din Amsterdam, unde ai fost acceptată la Academia de Artă Modernă Gerrit Rietveld. Ce se face mai exact acolo?
- În primul rând, se pune foarte mult accent pe arta modernă, iar ceea ce vor ei este ca studenţii să-şi dezvolte un stil personal, original şi mai ales să înveţe să comunice mesaje publicului prin intermediul vizualului. Elevii trebuie să fie cât mai independenţi, să ajungă să fie capabili să-şi susţină lucrările, iar profesorii au rolul de a-i ajuta să-şi dezvolte creativitatea şi aptitudinile.
- Cum a fost la interviu? Cum a decurs totul?
- De fapt acesta a fost al doilea interviu la care am fost în cadrul procesului de admitere. Primul interviu, din ianuarie, a fost unul consultativ: mi-au examinat lucrările şi apoi au vrut să mă prezint la interviul de admitere. Înainte am primit un mail cu cele trei teme obligatorii, pe care urma să le prezint comisiei. Spre surprinderea mea atmosfera de la interviu a fost foarte degajată, am avut emoţii doar în primele secunde, dar au dispărut imediat. Examinatorii au fost interesaţi, întâi, de unde vin, cadrul în care am crescut, apoi am trecut la prezentarea lucrărilor, care a decurs foarte bine. Au pus foarte mult accent pe atitudinea mea, pe felul în care am abordat temele şi cum m-am organizat. Rolul cel mai important îl joacă creativitatea, pentru că ei observă dacă ai talent, înclinaţie pentru a urma asemenea studii, din felul în care vorbeşti, pasiunea cu care îţi prezinţi temele.
- În ce au constat temele?
- La prima temă mi-au cerut să realizez două desene cu camera mea văzută la înălţimea de 30 de cm. Trebuia să măsor 30 de cm de la sol şi să desenez obiectele întâlnite de linia aceasta imaginară, apoi să le încadrez într-o compoziţie cât mai originală. Cea de-a doua a constat în inventarea unei noi părţi a corpului uman, pe care trebuia nu numai să o desenez, ci şi să o construiesc. Am făcut o mulţime de schiţe şi desene pentru a le arăta examinatorilor cum am ajuns la ideea finală. La a treia probă trebuia să-mi aleg un citat, pe care-l găsesc important şi să-l prezint vizual, printr-o creaţie artistică: poster, colaj sau desen.
- Vorbeşte-mi despre modul tău de abordare a temelor.
- Pentru prima temă mi-am imaginat părţile de jos ale obiectelor dintr-un colţ al camerei. În partea de jos am desenat un fel de glob pământesc, însă numai cu tonuri de alb şi negru, iar în partea de sus un sistem de linii, care dau adâncime desenului, de care sunt agăţate planete. Ideea e că eu îmi văd camera ca şi când ar fi universul meu. Obiectele par a zbura şi simbolizează complexitatea lor. În desen, noi nu vedem decât o mică parte din ele, dar dacă stăm şi analizăm, ne putem imagina şi continuarea. De aceea sunt asemenea unor planete, ascund o poveste. Camera mea este un univers al misterului şi al revelării. Al doilea desen referitor la aceeaşi temă reprezintă camera cu pereţi de sticlă, pe care eu o privesc de afară. Partea de jos (cei 30 de cm) este tăiată şi doar sugerată prin lacrimi. Eu mă detaşez de cameră pentru că în curând voi pleca, va începe o nouă perioadă a vieţii mele şi totodată îmi las copilăria în urmă. Obiectele plâng deoarece vor rămâne singure şi camera va fi părăsită. La cea de-a doua temă, mi-am imaginat o nouă parte a corpului, care ar permite oamenilor să supravieţuiască sub apă. Cum Olanda se confruntă cu problema suprapopulării şi pământul este mereu în pericol de inundaţii, o lume acvatică ar putea fi soluţia. Acest organ arată ca nişte branhii cu o aripioară, asemenea peştilor. Ar permite oamenilor respiraţia sub apă, iar aripioarele ar ajuta la înot. Pe uscat, aripioara s-ar închide şi ar acoperi branhiile pentru a le proteja. La cea de-a treia temă am ales să prezint citatul "Mă îndoiesc, deci gândesc, gândesc, deci exist" printr-un colaj. Am vrut să comunic ideea că omul modern adeseori ia ca atare şi crede că i se cuvin multe lucruri. Însă, dacă şi-ar pune întrebări şi ar reflecta asupra lumii în care trăieşte, ar observa că resursele nu sunt infinite, că trebuie să aprecieze ceea ce are şi să nu mai irosească. Societatea modernă se confruntă cu această mare problemă: noi, oamenii moderni, folosim mai mult decât ne este necesar, ceea ce ar trebui să fie un semnal de alarmă, prin care să învăţăm să valorificăm lucrurile pe care le avem.
"De multe ori m-am simţit descurajată şi chiar constrânsă când lumea mă privea urât din cauza atipicităţii pe care o afişez"
- Cel mai mare vis al tău este design-ul vestimentar. De ce ai ales tocmai Olanda pentru a-l împlini?
- Design-ul vestimentar chiar a fost visul meu de când cream şi coseam rochiile păpuşilor. Am ales Olanda pentru că deja a devenit o a doua casă pentru mine. Mama locuieşte aici de 10 ani, iar eu o vizitez de la vârsta de 15 ani, în fiecare vacanţă de vară. În plus, arta este mult mai apreciată acolo decât în România. Nu există colţ de stradă, piaţă fără un monument, fără o sculptură modernă. Expoziţiile sunt foarte îngrijite şi vizitate. Tinerii artişti sunt apreciaţi şi oamenii care au posibilitatea chiar îi susţin şi îi ajută să se dezvolte. Design-ul este parcă din viitor, modele cât mai geometrice, dar totuşi foarte expresive şi care comunică un mesaj profund privitorului. Este o ţară în care m-am acomodat foarte uşor şi cred că mi se potriveşte, oferă condiţiile optime pentru un tânăr artist să-şi dezvolte stilul său.
- Prin ce este original stilul tău de a te îmbrăca?
- Îmi este foarte greu să răspund la această întrebare deoarece sunt foarte multe lucruri care m-au influenţat şi m-au ajutat să-mi formez un stil personal. Întotdeauna am fost atrasă de moda alternativă, fiind fascinată de colecţiile unor designeri ca Viviene Westwood sau Jean Paul Gautier. Îmi place stilul rebel, dar elegant. De asemenea sunt pasionată de moda vintage, moda anilor 40 - 50, ce prezintă femeia frumoasă şi puternică. Petreceam ore întregi privind albumele de poze vechi ale bunicilor mei, fascinată de rochiile atât de feminine, ce emanau o energie aparte, o frumuseţe naturală.
- Cum vezi raportul dintre stilul tău şi Brăila?
- Cu toate că lumea din Brăila este reticentă la vederea unui stil diferit, poate excentric uneori, eu întotdeauna m-am îmbrăcat cum am simţit. Trebuie să recunosc că de multe ori sunt jignită pe stradă dacă mă îmbrac cu ceva original, deosebit, dar nu neapărat excentric. Din acest motiv o persoană care este diferită şi se exprimă diferit are de suferit într-un oraş ca Brăila. De multe ori m-am simţit descurajată şi chiar constrânsă când lumea mă privea urât din cauza atipicităţii pe care o afişez.
- Ce părere ai despre "street style-ul" românesc, dacă îl putem numi aşa?
- Foarte bine punctat "dacă îl putem numi street style". Din ce văd pe străzile din România, ori întâlnesc persoane neglijente, care doar se îmbracă cu nişte haine la întâmplare dimineaţa, ori persoane care petrec foarte mult timp în faţa oglinzii, gătindu-se şi combinând cât mai multe accesorii, fără pic de noimă, pentru a ieşi cât mai mult în evidenţă. Mi se pare incredibil de trist când văd fete de 16-17 ani, care se machiază excesiv sau care se îmbracă cât mai strălucitor, asemeni vedetelor noastre autohtone, în loc să-şi păstreze inocenţa şi frumuseţea vârstei. Foarte rar văd tineri îmbrăcaţi original şi care nu urmează "trend-urile" din mall. Când se lansează o oarecare modă, toată lumea din Brăila se îmbracă la fel, parcă ar fi traşi la xerox.
