Aproape 2.700 de consumatori din zona centrală a oraşului au rămas astăzi fără gaz natural din cauza unei avarii la reţea. Mai departe este evident că fără gaz metan familiile afectate nu şi-au mai putut face căldură în case şi nici apă caldă. Concret este vorba despre următoarele zone: bulevardul Independenţei, strada 1 Decembrie 1918, Vadul Rizeriei, Vadul Olangeriei, strada Debarcaderului până la strada Anghel Saligny. Întreruperea gazului s-a făcut în jurul orei 12.00 şi echipa de intervenţie a început lucrările pentru remediere având termen limită de soluţionare ora 17.00. După cum ne-au declarat reprezentanţii companiei de distribuţe a gazului, avaria s-a produs din cauza gerului din ultimele zile.
"În urma sistării alimentării cu gaze naturale, vor fi afectaţi circa 2700 de clienţi casnici şi non-casnici. Echipele companiei fac eforturi pentru remedierea avariei. Reluarea alimentării cu gaze naturale pentru clienţii casnici şi non-casnici din zona menţionată se va face astăzi începând cu orele 17.00", se arăta într-un comunicat de presă al Distrigaz Sud- Reţele Galaţi. "În acest interval, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, rugăm clienţii să verifice că aparatele de consum sunt închise, inclusiv aparatele automatizate şi cele cu flacără de veghe. În perioada realimentării cu gaz, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale. Dacă mirosul de gaze din încăperi persistă în ciuda respectării acestor măsuri, clienţii pot apela serviciul de call-center Apeluri de Urgenţă al operatorului de distribuţie, respectiv Distrigaz Sud Reţele, la prefix local 0239/928", se arată în acelaşi material.
Distrigaz Sud Reţele este o filială a GDF SUEZ Energy România, înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de distribuţie de cea de comercializare. Activitatea principală a societăţii este reprezentată de distribuţia gazelor naturale. Distrigaz Sud Reţele deserveşte 18 judeţe din sudul ţării, inclusiv Brăila, precum şi municipiul Bucureşti, gestionând o retea de distribuţie de aproximativ 17.000 km.
Siguranţa înainte de toate!
De asemenea oficialii companiei au subliniat că există un set de măsuri de siguranţă de care clienţii trebuie să ţină cont.
- înainte de aprinderea focului consumatorii sunt sfătuiţi să aerisească încăperea unde funcţionează aparate consumatoare de combustibili gazoşi;
- asiguraţi o ventilare permanentă a încăperilor unde funcţionează aparate de utilizare a gazelor naturale; este obligatoriu ca priza de aer să nu fie obturată şi să existe posibilitatea evacuării gazelor arse prin canale-grile de ventilare acolo unde funcţionează aparate cu flacăra liberă;
- pentru siguranţa folosirii aparatelor legate la coş este recomandat să curăţaţi anual canalele de evacuare a gazelor arse; curăţarea se va efectua cu precădere la începutul sezonului rece sau ori de câte ori este necesar, prin intermediul persoanelor autorizate. Verificaţi funcţionarea corespunzătoare a dispozitivelor de evacuare mecanică a gazelor arse;
- înainte de aprinderea focului verificati că robinetul de manevră al arzatorului este inchis; dacă se constată că acesta este deschis, se închide şi se ventilează încăperea respectivă şi cele învecinate prin deschiderea uşilor şi ferestrelor; aprinderea focului se face numai după aerisirea completă;
- asiguraţi accesul aerului în focarul aparatului prin deschiderea uşitelor de la cenuşar la sobe, deschiderea fantelor pentru accesul aerului în focar, pornirea ventilatoarelor;
- la aprinderea focului respectaţi întotdeauna principiul „Gaz pe flacară";
- utilizaţi pentru aprindere aprinzătoare special construite în acest scop;
- apropiaţi aprinzatorul de arzător;
- deschideti lent robinetul de manevră şi aprindeti focul concomitent cu supravegherea stabilităţii flăcării.
Pentru siguranţa consumatorilor sunt interzise:
- aprinderea focului dacă aparatul de utilizare nu este etanş sau nu are tiraj;
- lăsarea focului nesupravegheat la aparatele neautomatizate;
obturarea coşului de fum al aparatelor;
- modificarea instalaţiilor de utilizare;
- dormitul în încăperi cu focul aprins;
- dormitul în încăperi cu aparatele nelegate la coş (reşou, aragaz, maşini de gătit etc.)
Dacă utilizaţi sobe pe bază de gaze naturale fără arzătoare automatizate, pentru siguranţă vă recomandăm să :
- montaţi arzătoare automatizate care reduc riscurile;
- supravegheaţi permanent funcţionarea sobei atunci cand arzătorul este aprins;
- fiţi atenţi la evacuarea gazelor : verificaţi să nu existe mici fisuri care să lase gazele în încăpere;
- verificaţi periodic că prizele de aer în camerele unde există aparate de utilizare a gazelor naturale nu sunt obturate;
- montaţi un detector de gaze şi monoxid de carbon în camerele unde există aparate de utilizare a gazelor naturale;
- nu efectuaţi lucrări de întreţinere decât prin intermediul persoanelor autorizate în acest sens.
Se interzice cu desăvârşire ca o sobă racordată la sistemul de distribuţie a gazelor naturale să funcţioneze cu un alt combustibil (ex. material lemnos, lichid, cărbuni, etc.)
În cazul în care simtiţi mirosul specific al gazelor naturale, se iau imediat următoarele măsuri:
- se sting toate focurile;
- se deschid toate uşile şi ferestrele;
- nu se aprinde nicio sursă de foc;
- nu se manevrează aparate electrice;
- nu se doarme în astfel de încăperi;
- se anunţă imediat operatorul licenţiat de distribuţie, respectiv Distrigaz Sud Reţele la Call Center Apeluri de Urgenţă, la tel. 0239/928.