• la data de 8 ianuarie, pe site-ul Tribunalului Brăila a fost înregistrat dosarul în care inculpatul Mihai Maricel este acuzat de omor calificat, după ce procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus trimiterea în judecată • urmează decizia camerei preliminare, care va stabili dacă începe procesul și apoi se va stabili un termen în dosar • mai durează până va începe judecata, dar între timp inculpatul Maricel a încercat să scape de arestul preventiv și a cerut arest la domiciliu, dar nu a reușit • potrivit anchetatorilor, bărbatul a comis, la data de 16 iulie, infracțiunea de omor calificat în varianta agravată, asta pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni, cea de tâlhărie • el a intrat în cabinetul medicului stomatolog, înarmat cu un cuțit, a sustras prin violență extremă telefonul mobil și cardul bancar al persoanei vătămate, dar i-a aplicat și lovitura mortală
Inculpatul Mihai Maricel, acuzat că i-a luat viața medicului stomatolog, în vara anului trecut, a fost trimis în judecată de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței și urmează să se dea startul judecății. Între timp, acuzatul a încercat, fără succes, să scape de măsura arestului preventiv.
În ședința din 13 ianuarie, magistrații Tribunalului Brăila au menținut măsura arestului preventiv față de inculpat, după ce au respins cererea acestuia care ar fi vrut să se mute în arest la domiciliu. ”Respinge cererea inculpatului Mihai Maricel de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. În baza art. 348 Cod procedură penală, în referire la art. 207 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Mihai Maricel şi menţine această măsură faţă de inculpat. Cu drept de contestaţie”, este soluția instanței din 13 ianuarie 2025.
Cu privire la dosarul în care apare inculpatul acuzat de omor calificat, acesta a fost înregistrat pe site-ul Tribunalului Brăila, la data de 8 ianuarie, dar urmează decizia camerei preliminare, care va stabili dacă începe judecata și apoi se va stabili un termen în dosar. Instanța va putea da apoi o condamnare în acest caz.
Sfârșitul unui medic stomatolog, după atacul de o violență extremă
Bărbatul ar fi comis, la data de 16 iulie, infracțiunea de omor calificat în varianta agravată, asta pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni, cea de tâlhărie. Individul a intrat în cabinetul medicului stomatolog, înarmat cu un cuțit, a sustras prin violență extremă telefonul mobil și cardul bancar al persoanei vătămate, pe care apoi l-a și folosit și a extras bani, sus'ine acuzarea. Din păcate, bărbatul i-a aplicat medicului Gavril Marina și lovitura mortală, în zona gâtului. Mai departe, judecătorii vor decide dacă bărbatul se face vinovat de comiterea faptelor cu violență și vor stabili și pedeapsa.
Reamintim că, la data de 16 iulie, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila dosarul penal având ca obiect comiterea infracţiunii de omor, urmare a sesizării, la aceeaşi dată, ora 21.24, a numitului G.B.C (n.r. - soțul victimei), cu privire la un posibil omor comis asupra numitei G.M. (n.r. - Gavril Marina), medic stomatolog care îşi desfăşura activitatea la cabinetul situat pe strada G-ral Eremia Grigorescu, nr. 30 din municipiul Brăila. La locul crimei s-a deplasat o echipă operativă formată din lucrătorii poliţiei judiciare şi lucrători criminalişti, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care a desfăşurat activităţi specifice în vederea identificării autorului. Urmare a necropsiei efectuate asupra cadavrului, s-a concluzionat că moartea medicului a fost violentă, datează din 16 iulie şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute prin hemoragie externă masivă, consecutivă unor plăgi tăiat-înjunghiate de la nivelul gâtului.
Mihai Maricel, bărbatul acuzat că a ucis medicul fără apărare, în cabinetul de pe Gării, a fost prins în urma investigațiilor de amploare și arestat pentru 30 de zile, începând cu data de 21 iulie, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. Măsura arestului a fost apoi prelungită. După cum v-am informat, probele ADN luate chiar de sub unghiile victimei de 41 de ani, care a luptat pentru a scăpa cu viață, l-au dat de gol pe autor. Individul și-ar fi premeditat fapta, după cum arată anchetatorii, care au reușit să restabilească în detaliu traseul urmat de suspect înainte și după comiterea crimei. Acesta și-a schimbat hainele și își ascundea fața la vederea camerelor de supraveghere.
În primă fază, nu se știa de ce bărbatul a comis fapta, însă ancheta a scos adevărul la iveală, totul pornit de la tâlhăria comisă. Telefonul furat nu a fost găsit, însă au fost indicii că acesta se afla la domiciliul inculpatului.
Anchetatorii au extins urmărirea penală față de inculpatul Mihai Maricel, pentru infracțiunea de tâlhărie calificată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.