• în cadrul ultimei ședințe ordinare a Consiliului Județean Brăila, consilierii au aprobat mai multe proiecte prin care și-au desemnat reprezentanți într-o serie de poziții administrative importante • este vorba despre învățământ, zona socială și sport • mai precis, au fost desemnați reprezentanții CJ în Consorțiul Regional al Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, în Comitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social din Județul Brăila, dar și în Adunarea Generală a Acționarilor la Handbal Club Dunărea Brăila
Membrii Consiliului Județean Brăila au aprobat în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a instituției (ultima din 2024) o serie de desemnări pe poziții administrative importante din sectoarele: învățământ, social și sport. Concret, este vorba despre reprezentanții CJ Brăila în Consorțiul Regional al Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, în Comitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social din Județul Brăila, dar și în Adunarea Generală a Acționarilor la Handbal Club Dunărea Brăila. Toți reprezentanții au fost aleși prin procedura votului secret. Dar să le luăm pe rând:
La desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Brăila în Consorțiul Regional al Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, structură partenerială fără personalitate juridică, în sprijinul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic din cadrul Ministerului Educației Naționale, PSD-iștii au propus-o pe Mirela Chivu, vicepreședinte al CJ Brăila, ca membru titular. De asemenea, pe colega sa de partid, Carmelia-Mariana Dragomir Bălănică, membru supleant. Ambele au fost desemnate cu 19 voturi ”pentru” și 6 ”împotrivă”, în condițiile în care au existat 25 de buletine de vot introduse în urnă și tot atâtea voturi valabil exprimate.
Rolul acestei entități se exercită prin acțiuni și măsuri specifice de elaborare și monitorizare a documentelor de planificare strategică a ofertei de educație și formare profesională la nivel regional, precum și prin recomandări, asistență și colaborare la nivelul regiunilor și județelor vizând domeniul educației, formării profesionale și dezvoltării resurselor umane.
Consorțiul este format dintr-un reprezentant al fiecărui inspectorat școlar, al fiecărui consiliu județean, al fiecărei agenții județene pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM) și un reprezentant al agenției pentru dezvoltare regională (ADR). De asemenea, din operatori economici, patronate, sindicate, ONG-uri, dar și câte un reprezentant al fiecărei instituții de învățământ superior reprezentative la nivel regional pentru profilul economic și de piață a muncii al regiunii.
În noiembrie 2020 s-a făcut de asemenea o desemnare a reprezentanților din partea CJ, iar atunci, membru titular a fost PSD-ista Gina Anton, iar supleant tot Carmelia Bălănică.
Realegere la Comitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social
În ceea ce privește desemnarea reprezentantului CJ Brăila precum și a unui membru supleant în cadrul Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social din Județul Brăila, structură partenerială consultativă, fără personalitate juridică, în sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Brăila, PSD-ișii au propus-o pe Carmelia Mariana Dragomir Bălănică, membru titular și pe Gina Anton, membru supleant. Din cele 25 de voturi valabil exprimate, Bălănică a luat 19 voturi ”pentru” și 6 ”împotrivă”, iar situația s-a repetat și în cazul Ginei Anton.
Bălănică a mai fost desemnată și în octombrie 2020 pe această poziție, tot ca membru titular, însă la vremea respectivă, supleant a fost ales Dorel Vîlsan.
Tot din referatul de aprobare aflăm că propunerea pentru desemnarea reprezentanților CJ în această structură a venit din partea Inspectoratului Școlar Județean Brăila, printr-o adresă emisă în luna decembrie 2024.
Din această structură fac parte: inspectoratul școlar, Instituția prefectului, Consiliul Județean, Consiliile locale/primării, AJOFM, Direcția pentru agricultură a Județului Brăila, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenția Județeană de Prestații Sociale. De asemenea, operatori economici, organizații sindicale și organizații ale societății civile.
Punct și de la capăt în AGA la HC «Dunărea» Brăila
Desemnarea reprezentantului CJ Brăila în Adunarea Generală a Handbal Club Dunărea Brăila s-a făcut de asemenea fără probleme. Singura diferență este că aici și consilierii județeni PNL Brăila au venit cu propria nominalizare.
Social-democrații l-au propus pe Marius Cătălin Negru ca membru în AGA, care a mai deținut această funcție încă din martie 2021. La rândul lor liberalii l-au propus pe sportivul Dan Căpățînă (președintele interimar al municipalei PNL Brăila). În urma procesului de vot, a câștigat Negru. Acesta a obținut 19 voturi ”pentru” și 6 ”împotrivă”, iar Dan Căpățînă doar 6 voturi ”pentru” și 19 ”împotrivă”, din totalul de 25 de buletine introduse în urnă și tot atâtea voturi valabil exprimate.
Asociația Sportivă Handbal Club Dunărea Brăila a transmis o adresă către CJ Brăila, în 12 decembrie, prin care a solicitat desemnarea unui reprezentant în AGA, după cum se precizează în raportul proiectului.
”În calitate de membru fondator al Asociației Sportive Handbal Club Dunărea Brăila, Consiliul Județean Brăila, prin reprezentantul său, participă la adoptarea deciziilor din cadrul Adunării Generale”, se mai arată în raport.
AGA reprezintă organul de conducere al asociației sportive HC Dunărea Brăila. Reprezentantul Consiliului Județean Brăila va exprima votul și va semna documentele adoptate în AGA a HC Dunărea, mai informează sursa citată.