Numele şi prenumele: SIMION ADRIAN
Studii : UNIVERSITATEA "Al. I. Cuza", Iaşi, Facultatea de Filologie
Instituţia în care predă : Liceul de Artă "Hariclea Darclee"
Specialităţile predate: Limba şi literatura română
Citatul preferat: ACTA, NON VERBA!
Scriitori preferaţi: I.L.Caragiale, A. Buzura, O. Paler, J. Steinbeck, F. Dostoievski, J. London
Limbi străine cunoscute: rusă, engleză
- Care este motto-ul dumneavoastră în viaţă?
- "A fi liber e mare lucru. A fi corect e şi mai mare lucru!". Este înscris pe frontispiciul Universităţii din Uppsala. Mă reprezintă. Tot ce am făcut în viaţă am făcut cu sentimentul că libertatea de gândire şi corectitudinea trebuie să ne guverneze toate faptele.
- V-a influenţat cineva în alegerea acestei meserii sau a fost ceva ce v-aţi dorit dintotdeauna?
- Nu sunt brăilean. M-am născut şi am crescut în Braşov, un oraş unic în ţara asta prin tot: aşezare, civilizaţie, atitudine. Am absolvit secţia matematică - fizică într-un liceu extrem de sever şi de auster. Recunosc, nu am iubit aproape deloc matematica - poate şi din cauza ...dirigintelui!? - şi am făcut tot ce era omeneşte posibil să mă îndrept spre literatură. Cochetam cu poezia, am debutat în suplimentul revistei "Astra" şi, spre disperarea dirigintelui meu, am ales să studiez filologia la Iaşi ! Am avut şansa uriaşă de a avea profesori excepţionali, care m-au format în chip modern şi mi-au canalizat înclinaţiile spre profesia de dascăl de română. Am fost la un pas să rămân în Iaşi, aceasta "Florenţă a României", cum o numea Călinescu, ca redactor la revista "Cronica", unde colaboram, dar am ales cariera didactică. Am început la Hârşova şi, din 1980, sunt brăilean! Ultimii 20 de ani din viaţa mea sunt legaţi definitiv de Liceul de Artă, unde am fost director vreme de 13 ani, anii cei mai frumoşi ai carierei mele, dedicaţi până la sacrificiu întemeierii unui învăţământ de artă modern şi competitiv la Brăila. Şi am cu ce mă mândri! Dacă "H. Darclee" este azi, în România, un brand, mi se datorează în mare parte şi mie !
"Pe copii trebuie să-i înveţi ceea ce eşti tu!"
- Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, cea mai mare satisfacţie pe care o poate avea cineva în această meserie?
- Profesia de dascăl e sacră. Ştiu că sună banal, dar profesor poţi fi cu adevărat numai dacă ai cu adevărat vocaţie. Altfel nu eşti deloc! Nu există cale de mijloc. Dacă o faci doar să-ţi cumperi un palton nou, cum spunea un coleg mai înţelept, mai bine pleacă! Pe copii nu trebuie să-i înveţi ce vrei sau ce ştii tu ca dascăl. Trebuie să-i înveţi ceea ce eşti tu! Nichita Stănescu, pe care îl iubesc tare, spunea undeva că un profesor e ca un soldat - nu are viaţa personală. Trebuie să arzi pentru a-i lumina pe ceilalţi de lângă tine, copiii care te privesc cu nedisimulată speranţă. Am citit cândva că un copil e "un zeu în muguri" . Frumos spus ! Noi trebuie să le veghem înflorirea şi să le călăuzim primii paşi în viaţa asta atât de imprevizibilă !
- În ceea ce priveşte profesia dumneavoastră, credeţi că v-aţi atins toate scopurile? Care sunt acestea?
- Nu, cu siguranţă nu le-am atins. Întotdeauna mai e ceva de făcut. Dacă te opreşti înseamnă că te-ai resemnat şi asta nu am să o fac până voi trece dincolo. Mi-au trecut prin mână sute, poate mii de elevi. Pe toţi i-am iubit şi le-am dăruit ceva din mine, din iubirea pentru literatură, pentru limba aceasta minunată pe care am uitat să o preţuim şi să o respectăm cum merită. Scopurile mari au fost, aşa cum am mai spus, să se audă şi să se vorbească laudativ despre Liceul de Artă. A fost o luptă uriaşă ca să existăm, ca să ne căpătăm un nume şi apoi să îl preschimbăm în renume! În 1995 am atribuit numele de "Darclee" liceului înfiinţat după Revoluţie şi, imediat, am lansat două concursuri naţionale: cel de canto pentru elevii liceelor de artă din România şi cel de artă plastică "Gh. Naum". Dacă cel de-al doilea rezistă şi azi, fiind cotat în Calendarul MECTS, cel dintâi a avut o existenţă zbuciumată, fiind adesea asociat cu Concursul de canto iniţiat de celebra soprana Mariana Nicolesco! Am vrut, apoi, ca elevii mei să înveţe într-o şcoală modernă, europeană şi a trebuit să realizăm un proiect european, prin care clădirea a fost mansardată şi complet reabilitată. Ştiţi că în doi ani am reuşit să achiziţionăm două piane de concert performante? Aceasta nu se poate uita aşa de uşor. Am fost extrem de fericit când am putut să-i admir pe micii-marii mei artişti în concert, în sala de festivităţi a liceului!
"Visul meu s-a spulberat nedrept de uşor"
- Dacă aţi avea şansa să alegeţi o altă meserie, aţi face-o? Ce anume v-ar încânta?
- Mi-am pus de mai multe ori această întrebare. Recunosc, au fost momente în care simţeam că aş putea trăi şi mai bine făcând cu totul altceva. De exemplu, am câţiva prieteni notari. Nu cred că poate câştiga cineva mai mult şi mai uşor bani aşa cum o face un notar! Poate mă înşel şi le cer scuze. Dar, credeţi-mă, aş alege să fiu tot profesor pentru că ceea ce fac chiar fac cu cea mai mare plăcere. Şi cred că am şi vocaţie.
- Există ceva ce aţi vrut să faceţi dintotdeauna şi nu aţi reuşit?
- Am iubit de când mă ştiu teatrul. Am citit şi citesc mult teatru. În liceu, împreună cu un coleg care a ajuns azi un mare regizor în Statele Unite, am pus în scenă un text extrem de dificil al dramaturgului Eugen Ionesco, "Cântăreaţa cheală", un spectacol care a avut un mare succes între colegii mei. Unul dintre ei este azi actorul Şerban Ionescu, de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Am fost director al Teatrului "Maria Filotti" în anul 2000, post ocupat prin concurs. Am iniţiat mai multe proiecte, multe continuate exemplar de doamna Veronica Dobrin, dar, din motive medicale, a trebuit să mă retrag mult prea repede. Am încercat să revin în 2010, cu sentimentul că pot menţine ştacheta valorică, unde trupa excepţională a teatrului a ajuns după 2005-2006. Dar, din păcate, visul meu s-a spulberat nedrept de uşor.
Elevii trebuie să înţeleagă că în cărţi zace puterea
- Cum obişnuiţi să vă petreceţi timpul liber?
- Din păcate, nu am foarte mult timp liber şi îmi reproşez cât voi trăi că nu am fost mai mult timp alături de fiul meu. Câte vacanţe de vară mi le-am petrecut în Liceul de Artă, încercând să-l fac să pară mai atrăgător, mai funcţional ! Când totuşi "fur" nişte ore, le petrec alături de foarte mulţii mei prieteni la ţară, în apropiere de Brăila, unde am o mică locuinţă de vacanţă. Mai citesc, mult mai puţin ca înainte de Revoluţie şi ascult muzică. Încerc cât pot de mult să nu mă uit la televizor! Mi se pare azi cel mai perfid mod de imbecilizare a unui popor !
- Care este criteriul după care alegeţi să citiţi o carte?
- Categoric, după numele autorului. Am, o spun cu mândrie, o bibliotecă foarte bogată, din care nu cred că lipsesc capodopere sau cărţi fundamentale. Nu de puţine ori simt nevoia să mă reîntorc la o carte citită cu mulţi ani în urmă. O fac cu sentimentul că regăsesc un vechi prieten. Nu refuz nici cărţile care sunt "pe val", dar nu pot spune că am avut surprize extraordinare în ultimul timp. Poate cu câteva excepţii - scriitorul american Kurt Vonnegut jr. sau scoţianul Irwin Welsh.
- Credeţi că elevii din ziua de azi înţeleg corect noţiunea verbului "a citi" ?
- Se vorbeşte în acest început de an şcolar despre "analfabetismul funcţional", despre nevoia urgentă de a întoarce elevii şcolii de azi la lectură. S-au făcut programe speciale de lectură, momente distincte în orele de literatură etc. Va fi înfiinţat chiar un Cadru Naţional de Referinţă pentru Lectură. Sunt, din păcate, sceptic că se va reuşi mare lucru, deşi bătălia nu e încă pierdută. "Vina" cred că nu e numai a calculatorului, cum se încearcă greşit o posibilă explicaţie. Există foarte multă carte electronică, uşor de accesat, deşi pentru mine cel puţin nimic nu egalează bucuria de a răsfoi cartea tipărită. În fiecare miercuri cumpăr cărţile pe care le tipăreşte "Jurnalul Naţional" şi le prezint elevilor mei. Dacă 5-6 mă înţeleg şi le cumpără, sunt fericit. Ei trebuie să înţeleagă că în cărţi zace puterea şi că în fiecare pagină trebuie să simtă o fereastră spre împărăţia cunoaşterii. "Mingea" este iar în terenul nostru, al profesorilor. Dacă nu reuşim să-i atragem spre lectură, neamul acesta va deveni din ce în ce mai rudimentar în gândire şi în exprimare. Şi e mare păcat! Lumea şi viaţa nu sunt nimic fără cărţi !
"În spaţiul european vom rezista numai dacă nu ne vom pierde identitatea culturală"
- Din punctul dumneavoastră de vedere, care ar trebui să fie principalele calităţi ale unui elev?
- Receptivitatea şi dorinţa de a înţelege că fără educaţie nu vor deveni mai buni. Un popor civilizat e un popor educat. În spaţiul european vom rezista numai dacă nu ne vom pierde identitatea culturală. Dar cultura nu trebuie coborâtă la nivelul de înţelegere al mulţimii, ci trebuie ridicată mulţimea la un nivel cultural superior.
- Cât de importantă este relaţia profesor - elev?
- Mi se pare că Balzac spunea că "Pentru a înţelege tinereţea, trebuie să rămâi şi tu tânăr". Aceasta cred că ar trebui să ne fie nouă, profesorilor, deviza care să ne călăuzească. Ei sunt nişte "adolescenţi pe mare, care învaţă mersul pe valuri, în picioare", cum spunea acelaşi Nichita. Trebuie să avem înţelepciunea de a-i asculta, de a-i înţelege şi de a-i ajuta. Să nu ne pripim să emitem judecăţi de valoare până nu le înţelegem trăirile şi aspiraţiile. Am fost şi noi ca ei, să nu uităm niciodată acest lucru.
- Credeţi că dascălii mai pot influenţa în sens pozitiv un elev? Îi poate schimba concepţia despre anumite lucruri, situaţii?
- Da, cu siguranţă că da ! În primul rând, prin modul cum îşi privesc în ochi elevii cu care lucrează. Elevul simte mult mai mult şi mult mai uşor când între el şi profesor se stabileşte o punte, o cale sinceră de comunicare şi reacţionează favorabil. Fără să le lezezi orgoliile, fireşti la această vârstă, trebuie să ai puterea să le arăţi calea cea dreaptă. Şi ei te vor urma...
"Liceul de Artă S.A."
- Dumneavoastră credeţi că ajungeţi repede la sufletele elevilor? Cu ce credeţi că îi atrageţi ?
- Cred că da, o spun cu convingere, pentru că îi iubesc ! I-am numit mereu "copiii mei", am fost mereu alături de ei, la bine şi la rău. Imaginea profesorului mereu încruntat şi excesiv de acru nu mă caracterizează. Cea mai frumoasă apreciere din anii când le-am fost director a fost aceea că îi auzeam spunând că ei învaţă la "Liceul de Artă S.A.". S.A. însemnând Simion Adrian!
- Dacă aţi fi propriul elev, care ar fi lucrurile pe care le-aţi aprecia la dumneavoastră? Dar reproşa ?
- Aş aprecia setea de nou, nevoia de a afla cum se schimbă lumea, pasiunea pentru lectură. Mi-aş reproşa că nu ştiu, nici acum, cum să-mi gestionez mai bine cele 24 de ore ale unei zile.
- Care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele calităţi ale unui profesor? Diferă acesta opinie de cea pe care o aveaţi când eraţi elev?
- Pe lângă o pregătire ştiinţifică şi metodică temeinică, cred că un profesor nu trebuie să-şi desconsidere statutul de dascal, să nu uite să înveţe până în ziua când vine pensia şi să nu îşi piardă simţul umorului.
- Ce apreciaţi cel mai mult la o persoană ?
- Punctualitatea, sinceritatea şi, evident, simţul umorului.
"Valoarea adevărată nu aşteaptă numărul anilor"
- Ce presupune a fi inspector ? Cât de mult diferă aceasta faţă de a fi profesor ?
- Am primit propunerea cu reticenţă pentru că, pentru mine, imaginea ideală a inspectorului de română a fost dl. Costache Hârjoghe. Cei mai cu experienţă în sistem şi-l amintesc, cu siguranţă. Ne-a fost multora mentor şi adevărat părinte spiritual. Nu cred că am să-l pot egala vreodată. Dar încerc cu toata fiinţa mea să fiu util sistemului şi, se pare, am reuşit până acum. Implică o mare responsabilitate pentru că postul presupune în primul rând îndrumare şi abia apoi control. Şi acum, dar şi când am fost director, nu am renunţat la ore, chiar dacă, uneori, le-am făcut fără a fi retribuit. Nu pot să nu ţin catalogul în mână şi să plec din clasă fără cretă pe mâini...
- Care credeţi că este hiba sistemului de învăţământ? Pe cine consideraţi vinovat în aceasta privinţă?
- Hiba o constituie inconsecvenţa legislativă ce a dominat ultimii 20 de ani. Reforme peste reforme, experimente peste experimente, toate pe spinarea elevilor şi, de ce nu, a noastră, dascălii şcolii româneşti. Poate că măcar acum, când există o lege, evident perfectibilă, sistemul se va aşeza pe un făgaş de normalitate. Învăţământul nu ar trebui politizat cu niciun preţ !
- Cum vedeţi generaţia actuală de elevi? Ce părere aveţi despre atitudinea pe care o au acesştia?
- O generaţie normală, pentru o ţară normală, pentru nişte timpuri normale. Avem ce creşte şi vom culege ce semănăm acum.
- Ce părere aveţi despre BAC-ul de anul acesta? Credeţi că faptul că Brăila se află în primele locuri reflectă adevărul?
- A fost, cel puţin la Brăila, un bacalaureat normal, cu rezultate fireşti. Locul 6 ocupat de judeţul Brăila în clasamentul naţional refectă realitatea: s-a muncit în anul şcolar trecut, numai la română s-au realizat trei simulări ale examenului de bacalaureat. Vă asigur că în acest an vor fi chiar patru. Situaţie şi mai bună a înregistrat Brăila la Evaluarea Naţională, unde ne situăm pe un onorant loc III pe ţară.
- Ce e de făcut ca situaţia să nu degenereze în anii viitori?
- Nu va degenera, cu siguranţă. Sunt în Braila, atât în municipiu, dar şi în judeţ, oameni de înaltă calitate morală şi profesională. Ei pot să facă în aşa fel încât să menţină Brăila în top.
- Înainte de a încheia, aţi putea să ne spuneţi un lucru pe care nu multă lume îl ştie despre dumneavoastră?
- Nu, încă nu e momentul. Mai am multe de spus şi de făcut. Toate la timpul lor...
- Ce i-aţi sfătui în mod deosebit pe elevi?
- Să creadă în ei, să creadă în visurile lor, să fie convinşi că sunt cei mai buni. Valoarea adevărată nu aşteaptă numărul anilor. (Interviu realizat de Roxana GERU şi Daniel PRICOP)
