Nu, nu există „N-am cu cine să votez!”. Ai cu cine, dacă vrei. Informează-te un pic, citeşte câte ceva despre candidaţi, gândeşte-te la tot ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii 2 ani, 20 de ani, 30 de ani sau 70 de ani şi vei găsi cu cine să votezi. Dacă eşti capabil să dai un Like pe Facebook sau un „Ha ha” la toate postările cu copiii neamurilor sau cu pisicuţe ori cu vorbe de duh de la Poptămaş sau Teo, atunci fă un minim efort, deschide de pe telefon celebrul „Google” şi tastează acolo doar atât: „candidati alegeri europarlamentare 2019”. Sigur vei găsi nişte răspunsuri care să te lămurească.
N-ai cu cine? De fapt, îţi cauţi o scuză cretină pentru „Nu vreau”, „nu mă interesează”, „mă doare-n cot”. Problema e că te doare nu doar pentru aceste alegeri, te doare pentru tot ceea ce se întâmplă în această ţară, te doare pentru tot ceea ce ţi se întâmplă ţie, copiilor tăi, părinţilor tăi. Te doare-n cot de soarta acestui popor. În cazul acesta, ar trebui să mulţumeşti cui vrei tu că respiratul este un act reflex, altfel ai fi murit de mult sufocat.
Nu există „Toţi sunt la fel”. Nu, chiar nu sunt toţi la fel. Sunt mulţi la fel, dar nu toţi. Dimpotrivă, sunt şi mulţi foarte diferiţi. Gândeşte-te bine la tot ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii 2 ani, 20 de ani, 30 de ani sau 70 de ani şi vei realiza că nu sunt toţi la fel. Asta dacă ai capacitatea de a discerne lucrurile. Dacă nu, mulţumeşte cui vrei tu că mâncatul este un gest aproape automat, altfel ai fi murit de mult de inaniţie. Adică de foame.
Nu există „nu vreau să mai aleg răul cel mai mic”. Nu mai este vorba de asta, ai de ales între bine pentru România şi rău pentru România, ai de ales între bine pentru tine şi rău pentru tine. Ţi-e bine şi eşti mulţumit? Votează! Ţi-e rău şi eşti nemulţumit? Votează! Nu se poate să fii mulţumit ori nemulţumit, dar cu toate acestea să te doară-n cot.
Nu mai ţine cu boicotul. Cine spune să boicotezi alegerile şi referendumul din 26 mai vrea să te prostească. S-a dus vremea boicotului. Acum, boicotul înseamnă neimplicare. Înseamnă indiferenţă. Înseamnă tot durere în cot.
Nu există „am lucruri mai bune de făcut duminica asta”. Fă lucrurile alea pe care le ai de făcut, dar înainte de asta du-te la vot. Votează dimineaţă, înainte să te apuci de făcut celelalte lucruri - urnele se deschid la ora 7.00. Dacă eşti plecat, votează în localitatea în care te afli – poţi vota oriunde, dacă nu te afli la adresa de domiciliu.
Nu există „n-am timp”. Oricâtă treabă ai avea duminică, chiar şi dacă te duci la serviciu, fă-ţi timp să votezi. Îţi ia doar câteva minute. Timp ai, important este să vrei. Dacă nu ai timp, de fapt te doare-n cot.
Iar dacă te doare atât de tare, du-te la urgenţă, să te vadă un doctor. Şi poate, când ajungi la spital şi vezi condiţiile de acolo, realizezi de ce este important să votezi, iar la întoarcerea acasă treci şi pe la secţia de vot. Dacă nici atunci nu faci asta, mulţumeşte cui vrei tu că durerea-n cot nu omoară. Deşi poate ar fi fost mai bine pentru toată lumea.