Noul Mers al Trenurilor 2018 – 2019, valabil pentru staţiile Brăila, Făurei şi Ianca | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noul Mers al Trenurilor 2018 – 2019, valabil pentru staţiile Brăila, Făurei şi Ianca

• noul orar va intra în vigoare duminică, 9 decembrie, şi va fi valabil până pe 14 decembrie 2019 • în ceea ce ne priveşte, a fost suplimentat numărul de trenuri pe ruta Galaţi - Bucureşti Nord

 

CFR Călători informează că, începând cu data de 9 decembrie a.c., va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2018-2019, care va fi valabil până la data de 14 decembrie 2019.

Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei atât prin optimizarea orelor de circulaţie a trenurilor cât şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile.

În ceea ce ne priveşte, CFR anunţă că a fost reconsiderată oferta feroviară între Bucureşti şi Galaţi/Brăila, prin suplimentarea numărului de trenuri şi redistribuirea acestora pentru preluarea traficului pe cele două rute (prin Urziceni, respectiv prin Buzău).  În plus, se reia circulaţia între Bucureşti şi Galaţi pe ruta Făurei – Urziceni, ceea ce scurtează distanţa cu 30 km şi timpul de mers cu aproximativ 20-40 minute faţă de ruta actuală prin Buzău – Ploieşti.

Pe lângă legitimaţiile de călătorie emise în baza facilităţilor acordate prin acte normative diferitelor categorii de călători (ex. gratuitate pentru studenţi şi reduceri pentru elevi, pensionari etc), CFR Călători oferă o gamă diversă de oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, minigrup etc). Detalii pe www.cfrcalatori.ro la secţiunea Trafic intern.

“Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2018-2019” va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 17 lei. Deoarece conţinutul poate fi actualizat, rugăm călătorii să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro”, se precizează într-un comunicat de presă emis de companie.

Tablourile de garare pentru staţiile Brăila, Ianca şi Făurei le găsiţi în ediţia print a cotidianului “Obiectiv”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro