Totuşi, refuz să privesc doar partea goală a paharului. Că nu mai suntem juniori, asta e clar, parcă totul a fost proiectat cu lux de amănunte. Oricum, încetăm a mai fi juniori chiar din toate punctele de vedere. În fine, ce mai contează dacă paharul e jumătate plin sau jumate gol... ideea e că el a fost început. Şi e insuportabil acum să mă obişnuiesc cu gândul că fiecare cuvânt pe care îl pun pe hârtie mă împinge spre finalul finalului. Adică spre ultimele rânduri ale celui din urmă articol pe care îl semnez în rubrică.
Ciudat e că, iniţial, nu am avut în minte ideea clară de a mă referi doar la despărţirea de "Junior". Asta pentru că ultima perioadă a fost suprasolicitată când a venit vorba de finaluri şi greşeala mea a fost să le pun pe toate în aceeaşi oală, să le asociez pe toate cu terminarea liceului. Şi recunosc că experienţa scrisului nu a avut legătură cu nimic altceva. A fost ca şi cum aş fi avut dublă personalitate, una pentru "Junior" şi cealaltă pentru tot ce intră în categoria "restul".
Păi bine, aş spune, şi dacă nu mai suntem juniori, oare cum ne putem numi ? Seniori ?! Hmm, practic nu. Teoretic da.
PS: În aceşti doi ani, cât am făcut parte din echipă, am fost ferm convinsă că toată experienţa "Junior" nu ar fi fost parte din mine fără încrederea pe care Ruxandra a avut-o în mine când mi-a deschis uşa redacţiei şi mi-a spus "Iri.. nici nu îţi imaginezi ce te aşteaptă". A avut mare dreptate. Nu aş fi crezut...