Eugen Orlando Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene, s-a aflat, ieri, în vizită la Brăila, unde a participat la întâlniri cu studenţi şi oameni de afaceri. În aula Facultăţii de Inginerie, ministrul le-a vorbit studenţilor şi cadrelor didactice despre programele europene din domeniul învăţământului şi cercetării. Ulterior, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională, de pe Str. Anghel Saligny, Teodorovici a avut o discuţie cu mai mulţi oameni de afaceri brăileni despre fondurile europene, modalităţi de implementare a proiectelor europene şi despre modalităţi de întocmire a proiectelor de finanţare. Orlando Teodorovici a recunoscut că, în actualul exerciţiu financiar european, gradul de absorbţie a fondurilor europene a fost destul de mic în România, nedepăşind pragul de 40%. Ministrul a dat asigurări, însă, că în următorul exerciţiu financiar, care se întinde până în 2020, gradul de absorbţie va fi de 100%. "Ne-am pregătit foarte bine de data aceasta şi vom fi printre primii din Europa care vom lansa noile ghiduri de întocmire a proiectelor europene", a declarat Ministrul Fondurilor Europene.