Mierea de salcâm lipseşte din oferta apicultorilor brăileni, din cauza temperaturilor scăzute de la începutul verii care au împiedicat salcâmii să secrete suficient nectar. În acest context, după cum ne-a explicat Florian Vizireanu, reprezentant al Asociaţiei Crescătorilor de Albine Brăila, producţia de miere de salcâm nu a fost mai mare de 2 kilograme per stup. "Această cantitate abia dacă ajunge pentru consumul propriu al albinelor şi, în mai mică măsură, pentru consumul familiei apicultorului, nicidecum pentru valorificarea mierii ca marfă", ne-a spus Vizireanu.
Mierea de salcâm este preferată de majoritatea consumatorilor pentru gustul ei deosebit şi are un preţ pe măsură: 15 lei per kilogram. În contextul penuriei din acest an, consumatorii vor trebui să se mulţumească doar cu miere polifloră, din rapiţă sau floarea soarelui, mai puţin gustoasă, dar la fel de sănătoasă. Aceasta se vinde angro, la apicultori, cu 12 lei/kg. Din fericire, producţia de miere polifloră a fost destul de bună situându-se, în medie, la 22 kg per familie de albine.
În judeţul Brăila se află în prezent circa 500 de apicultori, însă doar o cincime dintre aceştia deţin mai mult de 100 de stupi, restul încadrâdu-se la categoria "mici producători".