Vechile obiceiuri din satele brăilene sunt pe ducă, iar tradiţiile din bătrâni sunt înlocuite, încet-încet, de năravuri moderne, năvălite din ecranele televizoarelor şi din fibra optică a internetului. În lumea aceasta în plină schimbare, oameni de la sate care să creadă în continuare în puterea miraculoasă a leacurilor băbeşti sunt tot mai puţini. Şi, ca pe orice piaţă unde nu mai există cerere, nici oferta nu mai rezistă prea mult.
În comuna Dudeşti, o localitate situată tocmai la marginea judeţului, ţiganca Mariţa este ultima care cântă şi descântă de deochi şi de frici, turnând cositor ca să îndepărteze sminteala de omul temător. O face de zeci de ani, de când era fată mare la maică-sa, dar acum, ajunsă femeie bătrână, nu-şi mai găseşte ucenic interesat să înveţe acest meşteşug. Are 12 copii şi nepoţi şi nepoate cât să le uite numărul, dar niciuna dintre ele n-a fost interesată să înveţe arta descântului de la bunică-sa. "Asta e... când n-oi mai fi eu, n-are cine să mai descânte. Da, oricum, ş-aşa nu prea mai vine lumea. Ultima oară am turnat cositorul în toamna trecută. Bătrânii care veneau de obicei la mine au murit... Poate de la 1 martie o mai veni cineva, că să ştie că luna martie e locoasă", îşi dă speranţe Mariţa. E o femeie măruntă, nu măsoară mai mult de 1,40 metri, şi fusta lungă, specifică etniei, îi atârnă până la pământ. Pe sub straiele tradiţionale poartă pijamale "made in China", iar casa unde locuieşte n-are nimic de-a face cu stereotipurile din mintea populaţiei majoritare. E o casă nouă şi trainică, are uşi şi geamuri termopan, iar bucătăria unde ne-a primit e curată bec. "Muncim cu ziua la oameni, aşa avem banii", a explicat Mariţa misterul aparentei prosperităţi. Mariţa îi spune lumea în sat, dar numele ei adevărat e Pantole Papana, aşa figurează în cartea de identitate.
"Descântecul de la mine, leacul de la Maica Precistea!"
Săptămâna trecută, când s-a pomenit cu doi străini la poartă, n-a stat prea mult pe gânduri până ne-a poftit înăuntru. Am întrebat-o dacă ea e aia care ştie să toarne cositor, să alunge frica. "Eu, eu... Da de ce întrebaţi?". "De la ziar suntem, vrem să facem un reportaj despre tradiţii vechi". "Da? Intraţi, intraţi", ne-a primit ea, zâmbind oarecum neîncrezător. Înăuntru, în bucătăria renovată, cu geamuri termopan, faianţă şi gresie, încă păstra în glas o undă de îndoială, când a început să ne vorbească despre ce anume înseamnă "meşteşugul" ei. "Cositorul se toarnă de frică, îl descânt cu descântecul de la mine şi cu leacul de la Maica Precistea (sic!)", ne-a zis Mariţa, cu un zâmbet larg, care-i dezvelea cei câţiva dinţi lipsă.
Pe nesimţite, în încăpere au apărut vreo două nepoate, un nepot şi un strănepot micuţ, de vârsta grădiniţei. Mariţa le-a zis ceva în romanes şi toată lumea a început să râdă. Apoi şi-a luat o mină serioasă şi a început să ne povestească, protocolar: "Atâta ştiu să fac, să torn cositorul şi să descânt de deochi. Torn de mult timp cositorul. Am învăţat de la mama. Descânt de când umblam cu căruţele, pe la Ciocile, pe la Roşiori. Am început de pe la vreo 15 ani. Nici nu mai ţin minte câţi oameni au venit la mine. Veneau şi doamne de la Bucureşti să le torn cositorul. Neamurile din sat le-au zis şi ele au venit. Sigur că a avut efect leacul, nu le-a mai fost teamă. Înainte mai umblam şi eu prin sate, mai turnam cositorul, acum nu mai pot, mă dor picioarele", s-a destăinuit aceasta. Întrebată câţi ani are, a zis că nici nu-şi mai aduce aminte. "76", ne-a şoptit o nepoată.
"Se topeşte cositorul într-o lingură, pui într-o «strachină» sau într-o cană apă neîncepută de la fântână. Te descânt cu numele matale. Bei din apa aia de trei ori, apoi te stropeşti peste tot şi ce rămâne o arunci la un copac. Când îl torn, de ce ţi-e frică, exact aşa iese el. Dacă ţi-e frică de câine, câine se face cositorul, se arată multe acolo, şi cuţit, şi om, şi animale", şi-a continuat Mariţa explicaţiile, adăugând că ritualul se practică doar lunea, miercurea şi vinerea, în zilele de post. "Nu poţi să torni în alte zile, nu e bine, doar zilele alea sunt lecoase", a precizat ea.
"Pune leacul jos, aicişea!"
Bun, cu teoria ne-a lămurit. I-am cerut să ne arate şi practic, ca să-i facem şi câteva poze în exerciţiul funcţiunii. Ca să o convingă, unul dintre reporteri s-a oferit să-i fie prima clientă pe anul acesta. "Îţi torn maică, da uite că n-am cositor. Nu mai avem ca înainte când umblam cu căruţele să spoiam căldările prin sate. Acuma, cine vrea să-l scap de frică, vine cu cositorul de acasă", s-a plâns Mariţa. "Păi şi noi de unde să facem rost, chiar n-aveţi măcar aşa, o bucăţică?!". "N-avem, n-avem". Se contura o dilemă din care nu puteam ieşi. Dar norocul a fost de partea noastră. Sau mai degradă de partea lui Picu.
Picu este un bărbat tânăr, nu-i dai mai mult de 35 de ani. Mărunţel, tuciuriu, cu mustaţa "pe oală", s-a nimerit să vină în vizită la Mariţa exact în acele momente. Când a auzit despre ce-i vorba, s-a luminat la faţă. "Am eu, bre, am acasă cositor". Reporterii s-au bucurat, Mariţa a zâmbit încurcată, Picu nu se grăbea să se ducă să aducă. "Da îmi iese şi mie de-o ţigară?" şi-a dezvăluit el gândurile. "Hai, adu, că-ţi dăm 10 lei". Picu a zâmbit. L-am dus până acasă cu maşina redacţiei. Casă trainică, frumoasă, gard din fier forjat, un microbuz în curte, un autoturism la poartă. "Avem şi noi un magazin, fecior-miu se ocupă de el. Acum doarme, că a fost plecat toată noaptea", ne-a lămurit Picu, cu o undă de mândrie în glas.
Când ne-am întors în bucătăria Mariţei, i-am dat 10 lei, cum ne fusese învoiala, sub privirile lungi ale gazdei, care dădeau de înţeles că şi-a cam pierdut disponibilitatea de a ne face demonstraţia complet gratuit.
În fine, odată rezolvată problema cositorului, Mariţa şi-a pregătit toate cele necesare: o lingură, un vas mai adânc, o cană cu "apă neîncepută de la fântână". Reporterul s-a aşezat pe un scaun, aproape de plita care încălzea încăperea. Femeia a tăiat puţin cositor şi l-a pus în lingura îndoită în formă de "L", apoi l-a băgat în jăratec, printr-un ochi al plitei. Apa neîncepută a vărsat-o în vasul pe care l-a luat în mâna dreaptă, iar când metalul din foc s-a topit, a luat lingura în cealaltă mână şi a început să descânte, cu voce precipitată şi greu de desluşit. "Rămâne Andreea curată, luminată, ca Maica Precista (...) ia de la Andreea frica, lipitura, izvorâtura, ameţeala, durerea de cap, durerea de mijloc, să fie ca înainte, să dispară tot", sunt câteva din cuvintele bolborosite pe care am reuşit să le înţelegem. Apoi, s-a auzit un sfârâit puternic. Mariţa turnase cositorul topit în apă. "Ete cum a ieşit, vezi? Uite, asta este frica, asta mărunţica. Ăsta e cuţitul de care te-ai speriat. Uite, e frica din ceas rău, ai călcat pe undeva", ne-a "citit" forma ciudată pe care o luase cositorul topit la contactul cu apa. A repetat de două ori topirea cositorului şi turnarea lui în apă, apoi s-a aşezat jos, cu vasul în faţă şi ne-a cerut cu glas ferm să "punem leacul". "Acum trânteşte aici la babă jos leacul. Să aveţi leac, să aveţi spor! Uite frica acum a ieşit cu cap de om, uite-o! Hai trânteşte aici, lângă strachină, leacul, aşa se face", a zis ea, făcând cu mâna un gest din care reieşea clar ce anume înţelegea prin cuvântul "leac". I-am dat o bancnotă de 5 lei şi ea a zâmbit uşor forţat, cu gândul la cei 10 lei pe care îi luase Picu. Până la urmă, a dat verdictul: "E bine... să-ţi dea Dumnezeu sănătate!".
Când credeam că ritualul s-a terminat, Mariţa i-a dat reporterului "Obiectiv" să bea din apa în care a fost topit cositorul, apoi l-a stropit cu aceeaşi apă din cap până în picioare. A luat forma ciudată a cositorului din vas şi a pus-o într-o hârtie. "Cositorul ăsta îl porţi trei zile cu tine, apoi îl arunci la răspântie. Cine l-o lua, al lui să fie! Gata, acum nu mai ai frică. Îl pui într-o cârpă curată, să se dezlege", au fost indicaţiile bătrânei. "Acum, apa asta o dau la un pom, nu la animale. Dacă dai la câine, nu ai leac, câinii umblă peste tot. La un pom dacă dai, ăla e leacul, frica rămâne acolo", ne-a explicat bătrâna, punând punct demonstraţiei.
Psihologii condamnă practicile oculte
Însă aceste practici băbeşti nu sunt văzute cu ochi buni de specialişti. Psihologul Eduard Bucureşteanu ne-a spus că din ce în ce mai mulţi oameni îşi pun viaţa în pericol apelând la serviciile acestor vraci ai satului, iar unele din principalele motive ar fi educaţia precară şi nerăbdarea de a-şi rezolva cât mai repede problemele. "Anul trecut, Colegiul Psihologilor a efectuat un studiu din care a rezultat că 70% dintre români nu au fost niciodată la psiholog. Ei preferă să apeleze în continuare la aşa-zişii «vrăjitori/vrăjitoare», la vraci etc. Una din cauzele pentru care oamenii apelează la serviciile lor ar fi mentalitatea, educaţia precară, dar şi faptul că în România nu există un program de asistenţă psihologică pentru categoriile de persoane vulnerabile. Activitatea psihologică nu e una care să fie decontată de Casa de Sănătate. Din nefericire, cei mai mulţi cred în aceste practici şi nu în ajutorul unui psiholog. Îşi pun viaţa în pericol mergând la astfel de oameni, care nu au niciun fel de pregătire de specialitate, nişte persoane care acţionează după ureche. Până la urmă, e riscul lor. Oamenii dintotdeauna au fost încântaţi de partea asta de magie şi de mister. Atunci când au câte o problemă, vor să şi-o rezolve cât mai repede. Ei cred că dacă se duc la cineva care îi dă un talisman sau alt obiect, problemele se vor rezolva pe loc. Din păcate, nu este aşa, este foarte posibil ca problema lui să fie mai acută, mai adâncă şi tocmai de aceea ar trebui să meargă la o persoană specializată şi autorizată. Nu neapărat la un psiholog, poate la un psihiatru. Recomandarea mea este, desigur, de a apela la specialişti", a declarat Bucureşteanu pentru ziarul "Obiectiv".
