Mamă ucigaşă. 20 de ani de puşcărie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mamă ucigaşă. 20 de ani de puşcărie

Vineri 13 martie - zi neagră pentru femeia de 25 de ani, de la Bărăganul, care şi-a omorât copila în bătaie în urmă cu aproape doi ani.
Indignaţi de minciunile pe care le îndruga şi refuzul de a-şi recunoaşte vinovăţia măcar în al 12-lea ceas, judecătorii Tribunalului Brăila au condamnat-o pe Ştefania Emilia Şonel, personaj egocentrist şi lipsit de afecţiune părintească, la 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Judecătorii au respins ca nefondată cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptei comise din omor calificat în loviri cauzatoare de moarte. Nu în ultimul rând, condamnatei i s-a interzis exercitarea drepturilor părinteşti, atât pe durata executării pedepsei cât şi pe o perioadă de 5 ani după liberarea din penitenciar. Culmea, după ce şi-a ucis copila de 1 an şi 7 luni, Ştefania Şonel şi-a găsit alt concubin şi a mai făcut un copil.
Judecătorii brăileni au mai dispus obligarea inculpatei la tratament medical de specialitate până la însănătoşire, într-un spital din cadrul sistemului penitenciar şi încarcerarea ei imediat ce sentinţa de condamnare va rămâne definitivă.
Pe 28 noiembrie 2013, Institutul de Medicină Legală Iaşi dădea publicităţii un raport cutremurător din care rezultă că brăileanca acuzată de crimă prezintă "tulburare de personalitate de tip borderline", că a comis omorul cu discernământ şi că trebuie obligată la tratament şi supraveghere de specialitate, "în vederea evitării reiterării actelor antisociale". Cu alte cuvinte, femeia de la Bărăganul ar putea ucide din nou, dacă i s-ar oferi ocazia.

Copila a agonizat 12 ore, după ce a fost bătută cu pumnii în cap

Lipsită de ataşament şi afecţiune faţă de propriul copil, criminala de la Bărăganul l-a acuzat încă de la început pe fostul concubin, anchetatorii străduindu-se un an de zile ca să o dovedească. Probele adunate împotriva ei au fost covârşitoare, dar, cu toate acestea, a continuat să mintă. "În mod constant, în toate locurile în care s-a aflat, inculpata a manifestat o atitudine neglijentă, chiar violentă faţă de victimă: nu o hrănea la timp, neglija a o întreţine, se răstea la ea, o trântea în cărucior, o trântea în pat, o lovea cu palmele în zona capului", preciza procurorul care s-a ocupat de acest caz înfiorător.
Mai mult, cu o lună înainte de tragedie, copilul care avea să fie omorât de femeia care i-a dat viaţă fusese internat în stare gravă în spital, cu afecţiuni pulmonare, însă "mama" l-a scos din spital la cerere, după patru zile. Apoi, după o existenţă chinuită, la vârsta de 1 an şi 7 luni, Cristina Alexandra, copila care avusese neşansa să aibă o mamă care n-a iubit-o niciodată, a plecat din această lume, în suferinţă şi agonie.
Ştefania Emilia Şonel, de 25 de ani, a avut o existenţă tumultoasă, dacă nu destrăbălată, schimbând mai mulţi concubini în câteva luni. A locuit întâi în oraşul Ţăndărei, precizează anchetatorii, împreună cu Cristian Costel Şonel, tatăl micuţei Cristina Alexandra, căreia mai apoi avea să-i curme viaţa. Cristian Şonel a murit tânăr şi a fost înmormântat pe 28 decembrie 2012. Chiar a doua zi, 29 decembrie, văduva şi-a luat copilul şi a părăsit locuinţa familiei Şonel, mutându-se la mătuşa sa, Elena, care era şi naşa ei de botez, în localitatea Cosâmbeşti, judeţul Ialomiţa.
La scurt timp, în ianuarie 2013, Ştefania Şonel se deplasa cu o maşină de ocazie, când a aflat de la şofer că are un fiu necăsătorit. S-a arătat foarte interesată şi, după câteva zile, s-a mutat iarăşi cu copil cu tot la domicliul noului iubit, Aurel Tache, de această dată în comuna Padina, judeţul Buzău. A stat cu Aurel doar câteva luni, până pe 19 aprilie 2013, când micuţa Cristina Alexandra a fost internată în stare gravă, cu afecţiuni pulmonare şi respiratorii, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia.
Viitoarei criminale nu-i păsa de sănătatea copilului, astfel că, patru zile mai târziu, contrar avizului medical, a obţinut externarea acestuia, la cerere, ca să se mute cu un nou bărbat, Nicuşor Dimache, din comuna Bărăganul, judeţul Brăila. Ştefania Şonel intrase în legătură telefonică cu Dimache prin intermediul unei vecine de salon, când se afla internată în spital. În loc să se îngrijească de sănătatea copilei, ea umbla după aventuri.
Tatăl lui Nicuşor Dimache avea o stână în comuna Bărăganul, iar acesta îşi ajuta tatăl la oi. Potrivit anchetatorilor, comportamentul Ştefaniei Şonel faţă de fetiţa de 1 an şi 7 luni devenise tot mai violent, iar dezinteresul pentru copil era qvasicunoscut în Bărăganul. După o lună şi ceva de când s-a mutat cu noul concubin, Dimache, Ştefania a ucis-o fără nicio reţinere pe micuţa Cristina. Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila precizează:
"În dimineaţa zilei de 29 mai 2013, în intervalul orar 7:00 - 9:00, când în locuinţa concubinului nu se mai afla altă persoană, inculpata Şonel Ştefania Emilia i-a aplicat fiicei sale multiple lovituri în zona capului, provocându-i echimoze multiple suprapuse, plăgi contuze pe feţele vestibulare ale buzelor, hematom subdural, hemoragie meningee şi hemoragie peritronculară. În jurul orei 19:00, Dimache Nicuşor s-a întors la domiciliu, iar inculpata a plecat singură la magazinul deservit de Nicola Ştefan. La un moment dat, Dimache a observat-o pe victimă căzută pe podea, între patul pe care fusese întinsă şi sobă, a încercat să-i acorde primul ajutor, iar la scurt timp au venit inculpata şi tatăl acesteia (cioban la stâna lui Dimache - n.r.) şi a fost apelat Serviciul de urgenţe 112".
Echipajul ambulanţei sosite la faţa locului a constatat decesul fetiţei de 1 an şi jumătate, personalul medical observând imediat că moartea victimei fusese una violentă. A fost anunţată poliţia. Potrivit raportului medico-legal ataşat la dosar, moartea copilei s-a datorat "hemoragiei meningo-cerebrale consecutivă unui traumatism cranio-cerebral la un copil cu un ficat având aspect compatibil cu ficatul cu inaniţie. Leziunile localizate cu predilecţie la nivelul capului s-au produs prin lovire activă, repetată, cu corpuri dure (palme, pumni), precum şi lovire de corpuri dure". Agonia micuţei Cristina a durat între 10 şi 12 ore, iar mama criminală a privit-o cum moare, fără să facă nimic pentru salvarea ei.

Femeia a ucis cu descernământ

Sfidând legea şi bunul simţ, Ştefania Şonel a negat constant că şi-ar fi agresat copila. Concubinului i-a spus că fetiţa s-ar fi lovit de mobilierul din casă, iar anchetatorilor că iubitul ar fi fost cel care a lovit-o şi a ucis-o. Oamenii legii au dovedit, însă, că, în momentul în care s-a produs agresiunea, Şonel era singură acasă, iar Dimache dormea dus pe câmp, în stare de ebrietate. Martorii audiaţi au confirmat bănuielile anchetatorilor, iar atitudinea femeii faţă de propriul copil - dezinteres, neglijenţă şi violenţă extremă - au dat-o până la urmă de gol. Starea în care era ficatul micuţei dovedea cu prisosinţă că aceasta fusese înfometată de cea care nu mai poate fi numită "mamă".
Ştefania Emilia Şonel a minţit pe tot parcursul urmăririi penale, neconcordanţele ivite în cadrul declaraţiilor date de ea impunând efectuarea testului cu aparatul poligraf ("detectorul de minciuni"). Cum era de aşteptat, femeia criminală a picat testul cu detectorul de minciuni, pe când Nicuşor Dimache l-a trecut cu bine. Martorii audiaţi au afirmat la unison că "bărbatul se juca cu fetiţa şi-i cumpăra dulciuri, fiind cunoscut ca o persoană neviolentă". Până şi fosta soţie a lui Dimache a spus numai cuvinte frumoase despre el.
Comportamentul Ştefaniei Şonel, femeia care nu a regretat nicio clipă că şi-a ucis fetiţa în bătaie, i-a determinat pe anchetatori să ceară ajutorul psihiatrilor. Agresoarea a fost internată la Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon" Brăila, comisia de expertiză precizând că se impune transferarea ei la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Socola" Iaşi, unitate cu multiple posibilităţi de investigare şi observare. Potrivit anchetatorilor, examenul psihologic a relevat următoarele caracteristici: "Tulburare de ataşament, tendinţă antisocială, tendinţă de a minţi, de a simula, de a diminua gravitatea faptei, comportament duplicitar, răceală afectivă, egocentrism accentuat".
Institutul de Medicină Legală Iaşi a dat ulterior publicităţii un raport din care rezultă că brăileanca acuzată de crimă prezintă tulburare de personalitate de tip "borderline", că a comis omorul cu discernământ şi că trebuie obligată la tratament şi supraveghere de specialitate, "în vederea evitării reiterării actelor antisociale".
Potrivit procurorilor PT Brăila, Ştefania Şonel a manifestat în mod constant o atitudine de "dezinteres faţă de victima de 1 an şi 7 luni, precum şi atitudine constant nesinceră în cursul urmăririi penale, încercând să creeze impresia că autorul agresiunii este concubinul său". Cu toate acestea, vineri, 13 martie 2015, a primit 20 de ani de puşcărie. Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Criminala de la Bărăganul a fost reţinută pe ordonanţă în ziua de 30 mai 2013, dar a doua zi a fost pusă în libertate, considerându-se că poate fi cercetată în libertate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro