Magia sărbătorilor din anti-magia Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Magia sărbătorilor din anti-magia Brăilei

În obişnuita conferinţă de presă săptămânală, primarul Marian Dragomir le-a transmis, joi, un mesaj cârcotaşilor care anul trecut l-au bârfit pe la colţuri că a organizat un târg de iarnă şi două parade ale colindătorilor doar pentru că era perioada campaniei electorale dinaintea alegerilor parlamentare. “Facem târg de iarnă şi anul acesta, chiar dacă nu mai e campanie electorală!”, a anunţat primarul, după ce o jurnalistă l-a întrebat dacă o să avem şi la Brăila ceva frumos de sărbători, aşa cum e la Sibiu, de exemplu. Dragomir a dat asigurări că, pe 1 decembrie, când se va deschide târgul de iarnă, vor fi mai mulţi artişti invitaţi, mai multe lumini şi, în general, va fi mai bine decât anul trecut. Cu alte cuvinte, Brăila va intra în rândul oraşelor scăldate în feeria sărbătorilor de iarnă!

Strădaniile Primăriei de a le oferi brăilenilor sărbători mai frumoase par sincere şi sunt de apreciat! Frumos ar fi ca târgul de iarnă de la Brăila să înceapă să rivalizeze cu cel de la Sibiu, care deja a devenit atât de faimos încât atrage vizitatori din toată ţara. Aşa ceva, însă, nici în visele cele mai frumoase ale celor mai patrioţi dintre brăileni nu se va întâmpla! Din păcate, va mai curge multă apă pe Dunăre până când Brăila va avea un târg de Crăciun cum este cel de la Sibiu. Oricât de bune ar fi intenţiile autorităţilor locale, trebuie să fim realişti şi să ne recunoaştem limitele. Brăila nu poate avea o feerie ca aceea a Sibiului, care este deja de ani buni în atenţia televiziunilor naţionale şi a devenit magnet pentru turişti, din simplul motiv că Brăila a rămas Cenuşăreasa României, din punct de vedere economic, social sau turistic, în timp ce Sibiul a reuşit cumva să ajungă un fel de Făt Frumos, din aceleaşi puncte de vedere. Iar dacă ar fi să credem în poveşti, că tot se apropie perioada Crăciunului, am putea spera că, din Cenuşăreasa care este acum, şi Brăila să se poată transforma într-o prinţesă fermecată. Numai că, pentru asta, trebuie şi un strop de magie. Iar deocamdată e criză rău de magie la Brăila, în timp ce anti-magie se găseşte pe la toate colţurile. Anti-magia aia care face ca gropile de pe străzi şi paragina de pe clădirile monumentale să pară nemuritoare, iar sărăcia să devină o stare de spirit permanentă...

Cu un strop de anti-magie tipic brăileană, târgul de iarnă organizat anul trecut părea anost şi inert cam în fiecare zi, după căderea serii, când multe dintre standurile comercianţilor erau deja închise. Aceeaşi anti-magie loveşte de ani de zile şi Orăşelul Copiilor din Parcul Monument unde, în loc de atmosferă de basm care să îi fascineze pe cei mici, vizitatorii găsesc mai degrabă o atmosferă de bâlci, dată de manelele care urlă din boxele tiribombelor instalate, de fiecare dată, de aceeaşi “întreprinzători”.

Cam asta a fost situaţia în anii trecuţi. Poate anul acesta va fi altfel, poate că Primăria va găsi formula magică să ne scape de anti-magie. Speranţa moare ultima cu toate că, la câtă anti-magie s-a adunat în Brăila noastră în ultimele decenii, este greu de crezut în poveşti, chiar şi acum, în preajma Crăciunului!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro