De fiecare dată când am ocazia să vizitez vreun loc de prin Vestul Europei, mă întorc acasă cu un sentiment de frustrare. Frustrare dată de conştientizarea faptului că noi, ca ţară, nu doar că suntem cu zeci de ani în urma majorităţii statelor din lumea civilizată, dar mai ales că decalajul se menţine şi se va menţine probabil întotdeauna. Când vezi reţelele de autostrăzi care împânzesc ţările vestice, când vezi încrengătura de şosele de prin preajma marilor oraşe, cu câte 4-6 benzi pe sens şi suprapuse pe 2-3 nivele, când vezi cum arată oraşele lor, când vezi cât de bine este pus la punct transportul în comun, transportul pe calea ferată, cât de bine şi clare sunt trasate benzile, sensurile, indicatoarele, pistele de biciclete, când vezi cât de frumoase sunt majoritatea orăşelelor şi satelor lor, când vezi ce armonie arhitecturală şi urbanistică domină aşezările umane, n-ai cum să nu simţi frustrare. Frustrare şi revoltă că la noi lucrurile stau atât de prost! Că noi nu avem şi nu vom avea niciodată autostrăzi ca ale lor. Că noi nu avem şi nu vom avea niciodată transport ca al lor. Că noi nu avem şi nu vom avea niciodată o logică urbanistică precum a lor, un respect faţă de lege şi faţă de reguli precum au ei – de la regulile privind construirea unei case la cele privind parcarea pe o stradă oarecare, o grijă deosebită faţă de spaţiul public şi privat deopotrivă. Frustrare şi revoltă că, în 30 de ani, s-ar fi putut face mult mai multe aici şi că decalajele ar fi putut fi reduse. Când ai cu ce compara, revolta faţă de situaţia de la noi este inerentă.
Adevărat, sunt şi la ei excepţii, cu locuri care arată mai rău decât pe la noi, dar impresia generală este de o cu totul şi cu totul altă lume. Una din viitor. Aşa cum sunt şi la noi câteva excepţii, în care n-ai spune că eşti în România, dar impresia generală este aceea de înapoiere. O întoarcere în timp. Nu este vina europenilor că se întâmplă asta, ci exclusiv a noastră. A noastră, a tuturor, şi a celor pe care i-am pus să ne reprezinte şi să ne guverneze.
Şi nu, satele noastre nu sunt şi nu vor fi niciodată mai frumoase ca ale vest-europenilor, aşa cum spune Liviu Dragnea. Iar Liviu Dragnea, sunt convins, ştie care este realitatea. Ştie foarte bine cum arată oraşele şi satele din Germania, Austria, Olanda etc. Ştie că arată ca din poveşti – sunt greu de descris, dacă nu le vezi – şi ştie că majoritatea satelor noastre (da, cum spuneam, mai sunt şi excepţii) nu vor arăta niciodată aşa. Sunt convins că nu le-a văzut doar în poze.
Dar cei cărora Liviu Dragnea li se adresează nu ştiu cum arată satele din lumea dezvoltată. Cei din lumea în care Dragnea este un politician credibil nu ştiu cum ar trebui să arate un sat, un oraş, o aşezare umană a secolului 21. Nu-şi imaginează cum se poate trăi într-o lume cu adevărat civilizată. Din păcate, mulţi dintre cei cărora li se adrsează Liviu Dragnea n-au văzut niciodată un sat din Germania, Austria, Olanda etc. N-au văzut niciodată un oraş occidental. Mulţi n-au avut ocazia să vadă nici măcar un oraş românesc mai răsărit. Iar Dragnea ştie asta.
Pentru că, dacă ar fi văzut, ar fi înţeles că Liviu Dragnea îi minte. Dacă ar fi văzut un sătuc din Vestul Europei, ar fi realizat că sunt minţiţi nu de 30 de ani, ci dintotdeauna. Dacă fiecare român ar avea ocazia să vadă cum arată cu adevărat o localitate dezvoltată, ar înţelege decalajul care ne separă şi ar şti cu siguranţă şi ce să (nu) voteze. Dacă fiecare român ar vedea cum arată lumea civilizată, administrată de nişte politicieni responsabili şi competenţi, atunci Dragnea n-ar mai avea pe cine minţi. Atunci, lumea lui Liviu Dragnea şi a tuturor politicienilor ca el n-ar mai exista.
