La Famiglia tradiţională | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La Famiglia tradiţională

Dacă mai crede cineva că guvernarea PSD-ALDE, în frunte cu Dragnea şi Tăriceanu, nu mai poate de grija familiei tradiţionale româneşti şi de aceea şi-a concentrat atenţia spre organizarea, la toamnă, a unui referendum pe această temă, este cel puţin naiv.

Nu, asta cu familia tradiţională este o momeală. O încercare de deturnare a atenţiei de la adevăratele probleme ale ţării, ale societăţii, ale naţiei. O falsă problemă, aruncată ca praful în ochii populaţiei, pentru a nu mai vedea dezastrul în care guvernarea PSD-ALDE afundă ţara. Un motiv prostesc de divizare a naţiei, de dezbinare a acestui popor, de învrăjbire a unui electorat care începe să vadă şi să simtă că lucrurile merg de fapt tot mai rău.

Să lăsăm noile accize să scumpească benzina şi motorina şi, implicit, cam toate produsele! Să lăsăm leul să se devalorizeze şi mai mult! Să lăsăm împrumuturile de 10 miliarde de euro pe primele 7 luni ale anului 2017, pentru acoperirea cheltuielilor cu pensiile şi salariile bugetarilor! Să lăsăm absorbţia zero a fondurilor europene! Să lăsăm găurile de miliarde din buget! Să lăsăm lipsa proiectelor de autostrăzi! Să lăsăm controlul politic asupra Justiţiei! Să lăsăm tentativele de atac la adresa DNA! Să lăsăm mizeria din sistemul sanitar! Să lăsăm „animalele” din fruntea CNAS, numite politic, să fure milioane de euro din banii muribunzilor! Să lăsăm deoparte toate aceste probleme! De fapt, ele nici nu există, ele s-au rezolvat de mult. Avem acum o „adevărată” problemă: definirea familiei la români şi analizarea înclinaţiilor sexuale ale acestora.

De fapt, există o lege foarte clară şi acum în privinţa asta. Haideţi să fim sinceri: nu orientarea sexuală a unora constituie problema României acum. Adevărata problemă a acestei ţări sunt exact cei care vor să se folosească de această momeală pentru a deturna atenţia generală: guvernanţii PSD-ALDE. Cei pe care îi uneşte doar clientelismul politic, propriile interese, furtul din bani publici, incompetenţa, minciuna, demagogia. Ei sunt adevărata Famiglie tradiţională românească. De fapt, pentru ei le este teamă, pentru destrămarea acestei famiglii, pentru pierderea avantajelor guvernării, pentru propriile averi dobândite în ultimii 27 de ani. Asta e famiglia tradiţională pentru care se luptă ei şi pentru care vor, de fapt, susţinerea populară, printr-un referendum.

Şi cine s-a găsit să vorbească despre valorile familiei tradiţionale româneşti: un penal aflat la a cincea nevastă şi un mustăcios condamnat, care a divorţat pentru a-şi trage gagică de 24 de ani, căreia i-ar fi putut fi tată! Chiar aşa naivi să fie românii?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro