În urmă cu o lună de zile, un judecător brăilean îşi şoca tovarăşii de breaslă şi opinia publică demisionând dintr-un sistem care, la prima vedere, îţi oferă avantaje nemăsurate. Un act de demnitate, onoare şi curaj sau, din contră, o asumare a înfrângerii în lupta cu sistemul, gestul tânărului judecător Florin Niţă a fost interpretat în fel şi chip. Zilele trecute, fostul magistrat a publicat, pe blogul său, o nouă scrisoare deschisă adresată, de această dată, puterii executive. Despre acest lucru, dar şi despre problemele din Justiţie, despre societatea civilă şi spiritul civic am stat de vorbă cu Florin Niţă. Ce a ieşit, vedeţi în interviul ce urmează.
- De câteva zile sunteţi liber, aţi terminat cu sistemul de Justiţie...
- Da. Marţi 13, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 480, decretul de eliberare din funcţie.
- Ce v-a determinat, de fapt, să alegeţi gestul ăsta extrem?
- Faptul că după şase ani de luptă din interiorul sistemului, din interiorul Justiţiei, am realizat că e necesară şi o luptă din exteriorul sistemului şi conştientizarea de către oameni a necesităţii de a sprijini Justiţia. Şi mă refer la o Justiţie aşa cum ar trebui să fie. Nu aşa cum este acum.
- Nu era mai uşor - întreb fiindcă am văzut comentarii de genul ăsta şi pe blogul dumneavoastră, şi la articolele publicate de noi - să faceţi ceva pentru sistem din interiorul sistemului?
- Înţeleg comentariile de acest tip şi sunt legitime. Dar din 2004 tot încerc din interiorul sistemului şi văd că paşii - deşi nu pot spune că nu există un avans faţă de ce era în 2003 - 2004 - sunt foarte mici şi eu zic că Justiţia se îndreaptă încet-încet spre partea cea mai rea a Justiţiei italiene, spre exemplu, dar fără a avea şi calităţile Justiţiei italiene, precum imensa independenţă. Adică, riscăm să ajungem rău, să avem subfinanţare şi procese de o durată extrem de lungă, în mare măsură, zic eu, din vina puterii executive. Fără ca oamenii să înţeleagă faptul că nu există ajutorul pentru a schimba şi pentru a avea o justiţie ca celelalte ţări din Uniunea Europeană, nu putem avea o justiţie orientată spre cetăţean şi orientată spre eficienţă. Din interior nu se poate face mare lucru, pentru că lucrezi cu materialul clientului într-o oarecare măsură, în sensul foarte larg al expresiei. În sensul că nu poţi să fii în acţiunile tale, contrar legii.
- Spuneaţi, la un moment dat, în comentariile dumneavoastră, despre presiuni asupra judecătorilor. Îmi puteţi da un exemplu de presiune care s-a făcut asupra dumneavoastră sau asupra unor colegi?
- Ca judecător îţi asumi anumite lucruri în momentul în care începi, în care vrei această profesie. Inclusiv faptul că vor exista presiuni individuale şi cred că, din punctul ăsta de vedere, este şi multă ipocrizie la judecătorii în funcţie când spun că nu există asemenea presiuni. Eu zic că la acele presiuni eşti obligat profesional să rezişti. Şi, dacă poţi - pentru că aici este un mare dacă - dai în vileag. De regulă nu poţi. Pentru că nu sunt presiuni directe. Sunt presiuni venite poate prin intermediul unui coleg, poate prin intermediul unui prieten pe care după aceea începi să nu-l mai consideri prieten. Sau alte lucruri de genul acesta. Şi nu le poţi dovedi pentru că nu ai mijloace de probă şi ştii ca bun profesionist că ai putea deveni chiar tu infractor, încercând să denunţi. Fiindcă există denunţul calomnios şi alte fapte de acest tip sau măcar fapte disciplinare dacă te referi la un coleg şi nu poţi dovedi aspectele respective.
- Dar s-au făcut asupra dumneavoastră astfel de presiuni de-a lungul timpului?
- Foarte multe nu. Pentru că am fost relativ ferm de la bun început. Cel puţin în primii ani de profesie aveam, să spunem, şi un soi de extremism în această direcţie. Ulterior, am devenit mai nuanţat. Dacă, la început, la orice minimă intervenţie sau sugerare a unei soluţii, încercam, pe cât posibil, să dau soluţia contrar părţii respective, ulterior am devenit mai matur şi am zis că, totuşi, pentru o vină de multe ori poate chiar străină părţii, nu este corect să sancţionezi partea respectivă. Şi am dat soluţia corectă întotdeauna. Dar, aşa cum am spus, atât timp cât nu se pot dovedi respectivele presiuni, nu ai ce face decât să nu vorbeşti despre ele. Doar să acţionezi conform propriei conştiinţe de fiecare dată.
"Se încearcă tot timpul a se da vina pe judecători"
- Ce părere aveţi despre imaginea Justiţiei în România, în general, şi la Brăila, în special?
- Cred că e mai bună imaginea la Brăila decât în alte locuri din ţară. Şi, cum spuneam în scrisoare adresată puterii executive, este o diferenţă imensă, oarecum o schizofrenie socială - pentru că nu e normal ca într-un sondaj făcut pe întreaga populaţie, de un institut de sondare, să rezulte o încredere destul de scăzută în Justiţie, în timp ce sondajele efectuate de diverse asociaţii, la ieşirea din Tribunal, adresate efectiv celor ce au de-a face cu instanţa, să releve o imagine relativ pozitivă, cu o cotă de peste 50% - 60% de încredere în justiţie. Adică cei implicaţi direct au mai multă încredere decât cei care doar au auzit despre procese.
- Credeţi că există corupţie în Justiţia din Brăila?
- Nu mă pot pronunţa în această privinţă. În majoritatea colegilor am încredere deplină. Dar această încredere o ai pe baza a ceea ce ai văzut. Pe când faptele de corupţie, în general, sunt bine ascunse. Şi poţi să nu le cunoşti nici măcar de la oameni foarte apropiaţi. Dar cred că în această privinţă nu e treaba judecătorilor să-şi supravegheze colegii, să devină delatori, deşi, uitaţi, în cazul de la Dolj, martorul principal este un judecător. Iar dacă ar fi asemenea cazuri, să le vadă un judecător, sunt sigur că ar depune mărturie în defavoarea colegului.
- Am prezentat recent cazul unei judecătoare brăilene din Galaţi, care este cercetată de DNA pentru un act de corupţie...
- Indiferent ce aş spune, aş putea părea neobiectiv pentru că am fost colegi de birou câţiva ani în perioada de început a activităţii mele. Acolo sunt multe probleme, în cazul respectiv. Nu-l cunosc decât în măsura în care a fost descris în presă, iar în ziarul dumneavoastră a fost descris cel mai detaliat.
"Majoritatea judecătorilor sunt oameni absolut normali"
- Aş dori să revenim la cazul dumneavoastră. Am observat că, din păcate, foarte puţini dintre colegii dumneavoastră de la Brăila au dorit să vă susţină public, să emită un punct de vedere legat de gestul dumneavoastră de a demisiona. Cum vă explicaţi asta? Noi am cerut un punct de vedere oficial şi am fost refuzaţi...
- Presupun că din diverse motive nu s-a dat un punct de vedere oficial, dar ştiu că s-au exprimat puncte de vedere pozitive atât de conducerea Judecătoriei cât şi de judecători de la Tribunalul Brăila. Şi, la faţa locului - fiindcă timp de o lună am stat în activitate - percepţia din partea colegilor a fost una extrem de pozitivă. M-au susţinut tot timpul.
- Simţiţi aşadar că aveţi susţinerea lor?
- Absolut.
- Senzaţia mea, din exterior, era că aţi făcut gestul ăsta şi, după mici valuri iniţiale, lucrurile s-au estompat. Fiindcă nicio altă voce nu s-a auzit suficient de puternic lângă dumneavoastră. Şi că aţi rămas să strigaţi singur. Asta a fost senzaţia mea. Că văd un om care îşi sacrifică 10 ani din viaţă, o carieră pentru care a muncit, un om care spune "Stop! Vreau să fac ceva!". Iar oamenii de lângă el, pe care poate a mizat, într-o formă sau alta, îl abandonează. Îl lasă să strige singur. Asta a fost senzaţia mea... poate greşesc.
- Este o impresie generată, în mare măsură, cred, şi de lipsa de obişnuinţă a judecătorilor brăileni de a ieşi public în a susţine diverse aspecte legate de Justiţie sau de viaţa societăţii. Dar, după cum v-am spus, am simţit susţinerea lor, chiar dacă unii dintre ei au încercat până în ultimul moment, până când s-a publicat decretul, să mă convingă să revin. Ceea ce, evident, nu se mai putea. Opinia mea este că demisia este un act irevocabil şi că îţi pierzi demnitatea dacă revii asupra ei. Colegii mai experimentaţi în exprimare publică - nu de la Brăila, e adevărat - precum Adrian Neacşu ori Cristi Dănileţ au susţinut chiar şi public demersul meu.
- Da, mai degrabă s-a văzut o susţinere a dumneavoastră la nivel naţional decât la nivel local...
- Îţi trebuie mult curaj şi apetenţă pentru aşa ceva. Şi majoritatea judecătorilor sunt oameni absolut normali, care au familie, au copii şi nu vor să-şi rişte, pentru un cuvânt răstălmăcit, cariera.
- Dacă problemele din Justiţie se vor rezolva, aveţi de gând să vă întoarceţi ca judecător?
- Da, asta am spus şi la CSM când am mers să-mi susţin demisia. Am spus că plec cu dorinţa de a mă întoarce. Dar în momentul în care Justiţia va fi aşa cum îmi doresc eu şi cum cred că îşi doresc şi cetăţenii ţării să fie. În primul rând eficientă. Şi prin voinţă politică se poate realiza acest lucru, iar voinţa politică poate fi impusă de cetăţeni. Nu, nu intenţionez să mă implic în politică în vreun mod. Nu am veleităţi de acest tip şi nu cred că rezonez cu niciunul dintre partidele aflate acum pe scena politică românească. Dar cred că se impun mult mai multe acţiuni civice care ulterior pot să fie preluate de un partid sau de toate partidele. Acţiuni care să aducă elemente benefice în sistem. Trebuie făcute analize serioase, iar analizele serioase trebuie făcute în mod serios, mai aplicat decât s-au făcut până acum. Pentru că s-au cheltuit foarte mulţi bani - unii ai noştrii, unii ai Uniunii Europene, unii ai Băncii Mondiale, dar fără ca, în concret, cetăţeanul ce merge într-o sală de judecată, şi cu atât mai puţin cel ce doar aude despre Justiţie, să simtă schimbările respective. Ele există într-o anumită măsură: e diferit să judeci acum, faţă de 2000 - 2004. Senzaţia e alta pentru judecător, dar, din păcate, nu s-a putut transmite acest câştig şi pentru justiţiabil, şi pentru ceilalţi cetăţeni.
"Puţine voci din societatea civilă se exprimă într-un fel sau altul"
- Acum aţi părăsit sistemul, intraţi în avocatură. Cum aveţi de gând să luptaţi cu sistemul de justiţie, din exterior?
- Prin lansarea a cât mai multor campanii publice. Acum, prin ultima scrisoare deschisă, am lansat o nouă campanie. Se numeşte "Sunt cetăţean al Uniunii Europene" şi încearcă să conştientizeze în rândul populaţiei - iar internetul este un mediu de transmisie eficient zilele acestea - că mai au încă o cetăţenie, ceea ce puţini ştiu. De la 1 decembrie 2009 avem dublă cetăţenie cu toţii. Avem cetăţenia română şi cetăţenia Uniunii Europene, iar faptul acesta ne dă mai multe drepturi de a cere statului să se comporte în interesul cetăţenilor şi mai ales să supună dezbaterii publice reale orice chestiune de interes public. Să nu mai fie simple afirmaţii - în scrisoare le-am numit poate puţin cam dur, "butade" - ale politicienilor, ci să fie lucruri discutate pe deplin şi, în măsura în care sunt lucruri măcar parţial tehnice, să fie discutate cu specialişti serioşi reputaţi şi în ţară, şi în străinătate. Pentru că sunt. Sunt extrem de mulţi români bine văzuţi şi în ţară, şi în străinătate în aproape toate domeniile, care ar putea să exprime păreri pertinente pe domeniile respective. Pentru că tratatul Uniunii Europene constituie o obligaţie pentru stat de a-şi consulta pe deplin cetăţenii. Mă refer la articolul 11, care spune că orice măsură trebuie luată cât mai aproape de cetăţean şi prin implicarea cetăţeanului. Aş aduce în discuţie recenta creştere de TVA. Nu cred că s-a făcut aşa ceva, aproape peste noapte, în niciun stat european. Pe mine m-a şocat lipsa de reacţie a celor afectaţi. A comercianţilor, îndeosebi, ce au trebuit să-şi modifice sisteme informatice cu foarte multe costuri.
- Dar poate că, într-o formă sau alta, oamenii, cel puţin cei din mediul privat, au înţeles că se confruntă, că ne confruntăm, în fond, cu toţii, cu o situaţie de criză majoră. Că suntem într-o perioadă de criză şi, atunci, deciziile trebuie luate foarte repede fiindcă, altfel, lucrurile se pot adânci...
- Nu în mod necesar. Aceeaşi măsură a fost luată de Spania care se află într-o situaţie destul de gravă, apropiată ori poate chiar mai gravă decât a noastră, cu respectarea aceluiaşi termen ce era scris şi în legislaţia românească, de 6 luni. Ei au decis în decembrie anul trecut şi au introdus odată cu noi o creştere a TVA de 2 sau 3%. Iar în această perioadă, evident, au găsit alte modalităţi... Recent, un oficial al unui stat din Uniunea Europeană s-a exprimat spunând că a rămas surprins că deşi s-au redus salariile cu 25%, în România nu au fost deloc manifestaţii de stradă. În Franţa, la o scădere mult mai mică s-au umplut bulevardele Parisului de bugetari.
- Ar exista două explicaţii, din punctul meu de vedere. Ori avem o problemă cu societatea civilă, ori oamenii au înţeles că este o perioadă de criză. Iar senzaţia mea este că oamenii care lucrează în mediul privat s-au confruntat de multă vreme cu perioada de criză şi înţeleg foarte uşor că e o problemă gravă. Mediul privat a tăiat salariile şi a făcut restructurări încă din ianuarie anul trecut. Iar senzaţia generală a celor ce lucrează în mediul privat este, cred, că bugetarii nu înţeleg situaţia de criză din România şi că aşteaptă ca lucrurile să se rezolve în altă parte fără niciun sacrificiu din partea lor. Noi, cei din mediul privat, am făcut deja sacrificii, de multă vreme...
- E bine înţeles acest lucru de majoritatea celor din sectorul bugetar, cred. Dar, în acelaşi timp, dezbaterile pe tema aceasta, pe măsurile alternative - pentru că, de regulă, nu există o singură soluţie - sunt extrem de puţine. Şi, aşa cum spuneaţi şi dumneavoastră, există o apatie a societăţii civile. Îmi amintesc ce era societatea civilă din România de la sfârşitul anilor '95, până chiar spre 2000 - 2004. Acum... puţine voci din societatea civilă se exprimă într-un fel sau altul.
- Părerea mea este că spiritul civic din România a murit în anii '90. Odată cu mineriadele. Dacă vă amintiţi perioada aia - eram copii amândoi - cred că spiritul liber a murit odată cu primele bâte de miner pe spinarea "golanilor".
- Eu am simţit că a mai rezistat până spre anii 2000, cel puţin când eram eu student şi când eram preocupat de subiect. Mergeam la Comitetul Helsinki România, la Apador, la Club 22, unde se făceau discuţii pe diverse teme legate de democraţie... Dar cred că e şi o lipsă majoră la cultura civică a tinerilor din ziua de azi.
- Eu nu-mi amintesc ca din '90 oamenii să mai iasă în stradă pentru nişte idealuri. Au ieşit în stradă pentru bani, pentru că au fost daţi afară în urma marilor lichidări din anii '96 - '97, dar nu pentru idei, nu pentru idealuri.
- Acum nu mai ies nici măcar pentru acestea. Sau ies şi transformă - să mă ierte organizaţiile sindicale - un miting într-o petrecere câmpenească. Percepţia mea aşa a fost, legată de ultimul mare miting de dinainte de adoptarea măsurilor anticriză.
Justiţia este pilonul esenţial al democraţiei
- S-a scris prin comentarii că gestul meu este un gest defetist şi prin care iau oamenilor şi un minim de speranţă. Eu, din contră, vreau să dau oamenilor speranţă prin gestul meu. Vreau să le arăt că Justiţia nu e atât de rea precum o percep şi că trebuie să aibă încredere în continuare în Justiţie. E absolut necesar ca această încredere să fie susţinută şi de stat. Pentru că Justiţia este pilonul esenţial al democraţiei. Celelalte puteri pot merge mai bine sau mai rău, dar dacă Justiţia e ţinută undeva, la un nivel jos, nu va putea să-şi facă în mod eficient treaba. Iar o Justiţie bună şi eficientă nu poate fi o justiţie ieftină.
