Mergi la conţinutul principal

Inundatiile din municipiu sunt cauzate de gunoaiele din canalizare

Aurel Simionescu da vina pe gunoaiele din canalizare atunci când vorbeste despre ploile din ultima perioada si inundatiile produse de acestea. "A fost o perioada dificila din cauza ploilor, mai multe gospodarii au avut de suferit. Dintr-un prim inventar reiese ca ar fi vorba de 34-35 de gospodarii, dar probabil ca acestea sunt doar cele la care s-a intervenit de catre Primarie, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, de catre cei de la APA... Vom vedea si o estimare la ce s-a întâmplat si care sunt pagubele produse. Cu certitudine, acest lucru ne arata necesitatea proiectului pe care îl avem legat de canalizarile strazilor. Atunci, apa nu va mai ajunge în curtile sau în casele oamenilor, asa cum s-a întâmplat în unele cazuri", a declarat ieri Simionescu, în cadrul unei conferinte de presa. Edilul-sef a explicat totodata ca în zonele unde exista canalizare în functiune, inundatiile s-au produs din cauza neglijentei unora dintre braileni. "Vreau sa fac un apel catre cetateni, în special în zona de cartier, sa înteleaga ca aceasta canalizare este pentru apa, pentru ceea ce înseamna toaletele, masina de spalat, etc. si nu pentru tot felul de resturi. A trebuit sa se faca o întreaga curatenie la Statia de Pompare de la Braila Sud pentru toate resturile care ajung acolo, inclusiv bidoane cu muraturi si alte lucruri aruncate în canalizarea mare", a mai spus sursa citata.

Pompele nu pornesc la timp din cauza senzorului

O alta problema indicata de primar în privinta producerii inundatiilor a fost promptitudinea cu care pompele de curatare a canalizarilor sunt puse în functiune."Atunci când s-a anuntat cod portocaliu, eu am discutat la cei de la Regia de Apa si i-am atentionat asupra modalitatilor de actiune. Explicatii sunt multe si diverse daca discutam despre nivelul plutitorului care declanseaza automat pornirea pompelor sau daca discutam de cât de vigilenti suntem noi. Dar daca este foarte multa ploaie într-un timp scurt, refuleaza pâna când sa se trezeasca plutitorul. Explicatiile pe care le primim noi sunt multe, cert este ca se întâmpla niste lucruri si cei de la compania de apa trebuie sa se organizeze", a completat Simionescu. În ceea ce priveste o evaluare concreta a pagubelor produse de inundatii, primarul a anuntat ca aceasta se va face cât de curând.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro