Indiferent de contextul general şi de detaliile cutremurătorului caz din Caracal, trei sunt concluziile care se pot trage fără niciun dubiu din toată această revoltătoare situaţie:
1. Poliţia (ca şi multe alte instituţii ale statului, inclusiv STS) s-a dovedit a fi incompetentă; 2. STS şi serviciul 112 sunt complet inutile; 3. Guvernarea PSD-ALDE-UDMR a transformat România într-o ţară a infractorilor.
De departe însă, în acest caz, cel mai revoltător aspect este lipsa de profesionalism de care au dat dovadă poliţiştii implicaţi în acest caz, până la intrarea efectivă în locuinţa criminalului. O lipsă de profesionalism dată de lipsa de implicare, de lipsa chefului de muncă şi de lipsa oricărui respect faţă de o problemă gravă a unui cetăţean care cere ajutor Poliţiei şi care se aşteaptă să-l primească.
Încă de la raportarea dispariţiei, poliţiştii au tratat problema cu sictir. Că aşa sunt ei, Doamne-fereşte să le mai vină cineva pe cap cu o reclamaţie, ca să aibă ei de muncă! „Hai, bă, ce dracu'... ştii cum sunt fetele în ziua de azi... apare mâine-poimâine cu iubitul de mână!” – a fost replica „miliţienescă” primită de tatăl Alexandrei miercuri, când s-a dus să reclame dispariţia fetei sale. „Dacă dă dracu' să fie încurcată cu vreunul, tu plăteşti toate percheziţiile!”... „Aaaaa, de-asta ne agitaţi pe toţi... sunteţi rudă cu Alexandru Cumpănaşu... faceţi valuri, veniţi să ne agitaţi aici...”. Replici de miliţieni, atât de tipice multora dintre poliţiştii români. Ca să nu mai vorbesc de lipsa de respect („Bă!”) pe care foarte mulţi angajaţi ai statului, în general, dar mai ales poliţişti, o manifestă faţă de cetăţenii simpli.
Apoi a fost momentul apelurilor repetate şi disperate ale fetei la 112 - pentru că acolo suni când eşti în pericol, aşteptând să fii salvat. Potrivit unui raport al MAI, poliţistul care a vorbit cu Alexandra la telefon a avut o atitudine refractară faţă de situaţia prezentată de tânără şi nu s-a implicat pentru a obţine mai multe date privind locul în care este sechestrată, nu a consiliat-o şi nici nu i-a oferit sfaturi privind comportamentul pe care trebuie să-l aibă în situaţia în care se afla, până la sosirea echipajelor de poliţie. Prin urmare, nu doar că fata a fost prinsă cu telefonul mobil în mână de cel care o răpise, disperată să tot sune la 112 pentru că nimeni nu părea să o ia în serios, dar asta i-a adus şi moartea. Apoi, echipajelor de poliţie le-au trebuit 19 ore (!!!) ca să intre efectiv în casa în care fata era sechestrată. Nu contează că fusese omorâtă încă de la ora 12 a zilei de joi, contează că Poliţia a intrat peste criminal abia la ora 6 în dimineaţa zilei de vineri! Şi asta pentru că, se scuză poliţiştii, ba le-a dat STS alte 3 adrese greşite, ba nu au avut adresa exactă a criminalului, ba nu au avut mandat, ba trebuia să se facă ora 6 ca să poată intra în casă şi să pună în executare mandatul.
Şi totuşi, în loc să aştepte de la un STS impotent o adresă exactă, poliţiştii ar fi putut să-şi facă meseria. Să-şi pună un pic, dar doar un pic, capul la contribuţie. Din moment ce fata sunase la 112 de pe telefonul răpitorului, se ştia numărul de mobil de pe care aceasta sunase (mai ales că fusese sunată de 9 ori înapoi de alţi incompetenţi, operatoarele de la STS). Da, era o cartelă preplătită, dar se putea cere operatorului de telefonie lista cu apelurile efectuate şi primite de la şi pe respectivul număr, după care poliţia trebuia doar să-i sune pe cei din listă şi să-i întrebe al cui este numărul de mobil în cauză. Nu cred că le lua mai mult de jumătate de oră să afle asta. Şi nu cred că avea nimeni ce să le reproşeze poliţiştilor dacă intrau în casa criminalului la 30 de minute după primul apel al fetei la 112.
Cum ar fi fost, de fapt, dacă de la primul apel al Alexandrei acesteia i s-ar fi spus să tragă de timp şi să nu-i trezească suspiciuni răpitorului, pentru că în câteva zeci de minute cel mult poliţia va ajunge acolo şi o va salva? În mod normal, într-o ţară normală, fix aşa ar fi trebuit să decurgă lucrurile. Acum am fi avut un criminal prins, o fată nevinovată salvată şi nişte poliţişti apreciaţi pentru că şi-au făcut, de fapt, datoria. Adică treaba aia pentru care te faci, de fapt, poliţist şi pentru care eşti plătit de către cetăţeni.
