Iar ai luat plasă, Brăila? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Iar ai luat plasă, Brăila?

Nici nu se uscase bine cerneala de pe diploma prin care Asociaţia Municipiilor i-a oferit Brăilei titlul de oraş cu cel mai bun sistem de iluminat public din ţară, că noile led-uri abia montate pe stâlpi au început să dea rateuri. În luna noiembrie a anului trecut, o stradă întreagă din cartierul Obor a rămas pe întuneric, după ce şapte corpuri de iluminat s-au ars dintr-un foc. După aceea, prin luna decembrie, pe mai multe străzi din oraş led-urile de pe stâlpi au început să lumineze intermitent, ca o feştilă în bătaia vântului sau - că tot ne aflam în perioada sărbătorilor de iarnă - ca o instalaţie de brad setată pe modul “stroboscop”. Evident că brăilenii care locuiesc în zonele respective şi s-au “lovit” direct de aceste probleme n-au rămas indiferenţi. Unii s-au “răcorit” cu clasicile înjurături seci la adresa Primăriei şi primarului, alţii, ceva mai citiţi, s-au revoltat mai cu ştaif, înjurând, dar şi întrebându-se de ce s-au cheltuit milioane de lei pe noile leduri dacă acestea cedează atât de repede. Asta în contextul în care - după cum a informat şi cotidianul nostru - contractul de înlocuire a vechilor becuri stradale din municipiu cu corpuri de iluminat noi, pe bază de LED, a fost semnat de Primărie cu firma “Luxten” SA pe o perioadă de 10 ani, Primăria angajându-se să achite câte 4 milioane de lei pe an de la bugetul local.

Totuşi, se pare că sincopele apărute în funcţionarea noilor led-uri nu ar fi cauzate de slaba calitate a acestora. Atât Primăria cât şi firma “Luxten” susţin că nu corpurile de iluminat sunt de vină ci reţeaua de cabluri şi transformatoare care le asigură alimentarea cu energie electrică. Altfel spus, infrastructura administrată de firma “Electrica Distribuţie”... Că lucrurile cam aşa stau s-a dovedit zilele trecute când, după ce a fost ţinută aproape două luni în beznă, acea stradă din cartierul Obor unde s-au ars led-urile în luna noiembrie a fost, în sfârşit, reconectată la sistemul de iluminat nocturn. Societatea “Electrica” a recunoscut până la urmă că problema a fost cauzată de vechimea cablului de alimentare a reţelei publice de pe strada respectivă, care s-a “împuşcat” în nu mai puţin de şase locuri, fapt ce a produs scurtcircuitele ce au provocat arderea corpurilor de iluminat de pe stâlpi. Astfel de probleme sunt prin mai tot oraşul, dacă e să dăm crezare unor voci din cadrul Primăriei care spun că, în ultimii ani, “Electrica” a investit doar în reabilitarea şi modernizarea reţelei de alimentare cu energie a utilizatorilor casnici, ignorând aproape total reţeaua de alimentare a reţelei publice. Reprezentanţii administraţiei locale mai spun că Primăria ar fi fost dispusă, în urmă cu ceva vreme, să preia această reţea publică de cabluri, stâlpi şi transformatoare, însă “Electrica” ar fi cerut la schimb o sumă exorbitantă de bani, astfel că tranzacţia a eşuat din faşă.

Aşadar, dacă punem lucrurile cap la cap şi tragem o concluzie, ce constatăm? Că Brăila şi când primeşte premiul I cu coroniţă pică tot pe locul II. Că degeaba am ieşit primii pe ţară la iluminatul nocturn dacă becurile de ultimă generaţie montate pe stâlpi se pot arde în orice moment, din cauza cablurilor de alimentare vechi de pe vremea lui Pazvante şi roase de molii!

Şi mai e un aspect foarte important: din justificările date de Primărie şi de reprezentanţii “Electrica” reiese că la Brăila nici nu se pune problema la ora actuală ca toată “firăraia” de pe stâlpi să fie îngropată în reţele subterane. Există o lege în acest sens, iar administraţiile locale din alte oraşe mari deja au început să o pună în vigoare. La noi, însă, nu se poate! La Brăila, toate acele zeci şi sute de cabluri care atârnă pe stâlpi or să rămână aşa până la Sfântu' Aşteaptă. O reţea a neputinţei administrative, ca o uriaşă pânză de păianjen ce ţine un oraş întreg captiv...

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro