Cei trei se refugiază în deşertul Californiei, unde se tratează spunând poveşti pentru a fugi cât mai departe de societate, romanul fiind un refuz al erei moderne. Într-un fel ei repetă povestea Decameronului, doar că acum nu se mai ascund de ciumă, ci de frica degradării culturii - o ciumă a societăţii.
Subiectul pe care scriitorul a încercat să-l imagineze mi se pare foarte atractiv, doar că atunci când am început să citesc am simţit o ruptură între subiect şi scriitură. Stilul este haotic, încâlcit, ceea ce încearcă de fapt autorul să ilustreze nu este deloc clar. Pagină cu pagină am fost cuprinsă de sentimentul banalităţii în scriitură, la fel cum generaţia X îl simte în mijlocul societăţii. Mă aşteptam la un ritm mult mai alert pentru o astfel de idee.
Publishers Weekly a apreciat romanul drept "un De veghe în lanul de secară al zilelor noastre", însă din punctul meu de vedere nu există termeni de comparatie. Holden Caulfield m-a cucerit din primele rânduri, Andy, Dag şi Claire n-au reuşit nici până la ultimul.
