Imaginați-vă că, într-o închisoare, deținuții ajung la conducerea acesteia. Că, într-o bună zi, din neatenția gardienilor, pușcăriașii se trezesc stăpâni „la butoanele” penitenciarului, că-și pot concepe singuri regulile interne, că-și pot stabili singuri condițiile de detenție, că pot decide absolut tot – de la ce și câtă hrană să primească până la facilitățile de care să beneficieze. Este simplu de imaginat cum ar sta lucrurile în închisoarea în cauză și ce viață ar avea de fapt gardienii.
Sau imaginați-vă că într-o școală, analfabeții și repetenții ajung să stabilească programa școlară, orarul, materiile de predat, orele de curs și subiectele la examene. Imaginați-vă că profesorii ar fi în subordinea noului „management” și că toate directivele interne și normele de predare vor fi elaborate de repetenții școlii. Nu este greu de imaginat în ce mod s-ar transforma școala respectivă.
Sau închipuiți-vă că, într-un oraș, niște interlopi ar ajunge să fie șefii Primăriei, ai Poliției și ai Tribunalului. Că regulile orașului vor fi stabilite de ei și că tot ei vor împărți dreptatea. Este lesne de înțeles că s-ar alege praful de acel oraș și de viața majorității locuitorilor, în timp ce interlopii ar deveni stăpâni absoluți.
Cam așa stau lucrurile la nivelul puterii politice a României: o gașcă de infractori, agramați, repetenți și interlopi politici a pus mână pe țară și consideră că poate face tot ceea ce dorește din această poziție. O gașcă fără scrupule, fără bun simț, fără limite. O gașcă care nu mai ține cont de nimeni și de nimic și care este decisă să-și ducă planul la bun sfârșit. Cum altfel poate fi catalogată declarația lui Călin Popescu Tăriceanu, referitoare la poziția Comisiei de la Veneția față de noile legi din domeniul justiției și care a criticat modificările aduse de actuala putere politică? „Este un document care din punct de vedere juridic mi s-a părut extrem de subțire. Este un document politic, este o opinie politică exprimată din partea Comisiei de la Veneția”, a decretat Tăriceanu, un inginer repetent care, iată, se pricepe de minune să aprecieze cât de subțire este din punct de vedere juridic un asemenea document, emis de adevărate somități în drept, recunoscute la nivel mondial. Sau cum poate fi catalogată reacția ministrului Tudorel Toader care ține morțiș să-l contrazică pe ambasadorul Germaniei, cum că în Germania abuzul în serviciu nu există? Adică Toader știe mai bine cum stau lucrurile în Germania decât ambasadorul acestei țări.
Ca să nu mai vorbim despre declarațiile lui Dragnea – mai ales că, dată fiind calitatea lui de infractor dovedit, nici nu ar mai trebui băgat în seamă.
De fapt, România a ajuns prizoniera unei găști care-și aprobă privilegii și-și votează legi favorabile, ca să poate fura nestingherită, sub ochii tuturor, măcar cât timp se va mai afla la putere.
