Revoluţia din decembrie 1989 a început la Brăila în cel de-al 13-lea ceas, după ce tot greul fusese deja făcut de timişoreni şi bucureşteni. Mai exact, pe 22 decembrie 89, în jurul orei 13.00, după ce toată ţara văzuse la televizor cum elicopterul lui Ceauşescu decolează de pe sediul Comitetului Central, brăilenii şi-au descoperit spiritul revoluţionar şi s-au adunat, la început mai timid, apoi din ce în ce mai mulţi, în faţa Palatului Comunal, actualul Palat Administrativ din Piaţa Independenţei.
În acea perioadă, Gheorghe Grozea era fotoreporter-corespondent al fostului ziar "Înainte", organul de presă al Partidului Comunist Român la Brăila. El îşi aminteşte că, furat de euforia momentului, imediat după ce a văzut că dictatorul Ceauşescu a fugit, şi-a luat geanta cu aparatul foto pe umăr şi s-a dus înspre "Casa Albă", unde spera că o să aibă ocazia să imortalizeze ceva "acţiune". "Am venit pe jos din cartierul Chercea, unde locuiam atunci. Pe străzi încă nu era prea multă animaţie, însă deja se simţea o tensiune în aer. O energie fantastică mocnea în privirile tuturor şi era nevoie doar de o mică scânteie pentru ca nebunia să erupă. Scânteia asta a venit de la un puşti care, la un moment dat, a strigat "Jos Ceauşescu!", undeva în zona Palatului Agriculturii. M-am nimerit să fiu exact acolo şi am văzut cum o patrulă formată din miliţieni şi gărzi patriotice a încercat să îl legitimeze pe băiatul respectiv. Miliţia patrula prin oraş de câteva zile, de când începuseră evenimentele de la Timişoara. Ei bine, când patrula aceea l-a oprit pe puşti şi i-a cerut actele la control, câţiva cetăţeni aflaţi pe trotuar au strigat la miliţieni să îl lase în pace. «Ce-aveţi, băi, cu el? N-aţi auzit că a fugit Ceauşescu? Gata, s-a terminat!», a zis cineva, iar ceilalţi au început să strige «Libertate! Libertate!». Din acel moment, a început frenezia. Câţiva bărbaţi s-au decis să oprească circulaţia pe Calea Călăraşi. Făceau semne la autobuze să oprească, dar nu prea aveau succes, că şoferii îi ignorau. Atunci m-am pus eu în faţa unui autobuz din acela lung, alimentat cu butelii de gaz metan. Şoferul mă ştia că sunt fotoreporter la ziar. A oprit şi i-am explicat că a început revoluţia şi la Brăila, iar el a fost de acord să pună autobuzul de-a lungul străzii", ne-a povestit Gheorghe Grozea. Evident, acesta şi-a început imediat munca de fotoreporter, încercând să surprindă instantanee cu felul cum evoluau lucrurile. Fotografiile făcute atunci au valoare de imagini-document. Câteva ne-au fost puse la dispoziţie, pentru a ilustra articolul de faţă.
Interlopii Brăilei - printre primii revoluţionari
Grozea îşi aminteşte că primii brăileni care s-au adunat pe platoul din faţa Casei Albe au fost câţiva interlopi celebri în acele vremuri. Printre ei ar fi fost şi Sandu Gâtstrâmb sau Ionel Ghiolduş, zis BMW. Luaţi de valul euforiei, aceştia au dat tonul vandalizării Judeţenei de Partid. Urmaţi de alţi cetăţeni, la fel de înfierbântaţi, au intrat în sediul Comitetului Judeţean, unde au început să distrugă birouri, să spargă ferestre şi să arunce pe geam cărţile şi tablourile lui Ceauşescu.
Alţi brăileni, înfuriaţi că ani de zile au putut cumpăra mâncare doar pe cartelă, şi-au exprimat dezaprobarea faţă de regimul opresiv asaltând în scop de jaf cantina Partidului Comunist, care se afla în corpul de clădire unde funcţionează acum Hotelul "Belvedere". Au ieşit de acolo încărcaţi cu suluri de salam, roţi de caşcaval şi tot felul de alte bunătăţi.
Între timp, pe platou începuseră să se adune şi brăileni mai paşnici, care se bucurau de aerul proaspăt al libertăţii fără a se manifesta violent. Gheorghe Grozea spune că sufletul manifestaţiei spontane a fost un şofer de taxi care făcea curse pe Calea Călăraşilor, între Casa Albă şi Barieră şi înapoi, cu un steag scos pe geamul maşinii, îndemnând lumea să vină să se bucure de căderea lui Ceauşescu. "Pe taximetrist îl chema Nicu Stănilă şi se poate spune despre el că a fost un fel de dizident al regimului. La începutul anilor 80, când încă nu venise Anton Lungu în funcţia de prim-secretar al judeţului, acest Stănilă fusese disponibilizat de la de la Întreprinderea Judeţeană de Transport Local (IJTL), din postul de taximetrist. Se dăduse dispoziţie ca numărul taxiurilor din oraş să se reducă la 12, parcă, pentru a se face economie de combustibil, iar el se număra printre cei daţi afară. N-a acceptat ideea şi a început să facă taximetrie cu maşina lui personală, un Fiat. Miliţia nu îl lăsa, fiindcă astfel de iniţiative private nu erau permise. După ce a încasat câteva amenzi, Nicu Stănilă s-a dus în faţa Casei Albe, şi-a turnat benzină pe el şi a zis că îşi dă foc dacă nu vine primul-secretar să vorbească cu el. A ieşit prim-secretarul de atunci, Ion Catrinescu, l-a întrebat care-i problema, iar omul i-a explicat că a fost dat afară şi că face taximetrie cu maşina lui, ca să câştige o pâine. Din acel moment, şeful Comitetului Judeţean a dat dispoziţie la Miliţie şi Securitate să îl lase în pace, iar Stănilă şi-a văzut de treabă fără a mai fi amendat. Asta era povestea lui. La revoluţie, a fost sufletul acelei zile de 22 decembrie. A chemat lumea la miting, apoi a venit cu maşina în mijlocul platoului şi i-a lăsat pe cei care voiau să ţină discursuri să se urce pe ea", povesteşte Gheorghe Grozea.
Ultima ediţie a ziarului "Înainte"
Ca fotoreporter al ziarului "Înainte", acesta îşi aminteşte cât de dificil a fost să se scoată o ediţie dedicată evenimentelor din ziua de 22 decembrie. A durat foarte mult până a developat filmele fotografice făcute în stradă, dar şi mai greu a fost cu reproducerea în paginile ziarului a discursului rostit la Televiziunea Română, în seara acelei zile, de noua putere de la Bucureşti. "Se tot spunea că va fi transmis un comunicat important către ţară. Noi nu aveam cum să îl înregistrăm, că n-aveam cu ce, dar o fată tânără, o revoluţionară care era pe holurile Casei Albe, s-a oferit să aducă un magnetofon de acasă. A însoţit-o cineva până în blocul unde locuia, a venit cu magnetofonul şi am înregistrat întregul comunicat citit de revoluţionarii de la Bucureşti, apoi l-am transcris cuvânt cu cuvânt pe hârtie şi l-am băgat în ziar. A doua zi, pe 23 decembrie, a fost ultima ediţie a ziarului sub denumirea de «Înainte». După aceea, şi-a schimbat titulatura în «Libertatea». Oricum, pe 23 decembrie, când, în locul discursurilor lui Ceauşescu şi articolelor despre realizările comunismului, în ziar au apărut articole despre fuga dictatorului şi despre revoluţia de la Brăila, lumea a stat la cozi imense pentru a-l cumpăra. Era pentru prima dată, după foarte mulţi ani, când exista presă liberă la Brăila", ne-a relatat Gheorghe Grozea.
În vâltoarea evenimentelor, când la Brăila încă nu începuse să se tragă, Grozea s-a oferit voluntar să meargă cu un comunicat al revoluţionarilor brăileni la Bucureşti, pentru a informa oficial puterea nou instalată că Brăila a trecut de partea Revoluţiei. "M-am dus cu trenul până în Bucureşti, hotărât să îmi duc misiunea până la capăt şi să ajung la televiziune cu plicul în care se afla comunicatul ce urma să fie citit pe post. Am luat metroul până în staţia Aviatorilor, dar când am vrut să ies din staţie, m-au oprit câţiva militari. Le-am zis că trebuie să ajung urgent la televiziune, că am un comunicat de la Brăila. Ei m-au oprit, explicându-mi că n-am cum să ajung acolo, că se trage şi risc să fiu omorât. «Lasă plicul pe măsuţa asta şi mai departe ne ocupăm noi». Nu prea eram de acord, că voiam să mă duc personal, dar când am văzut că a venit o tanchetă blindată ca să ia toată corespondenţa strânsă acolo mi-am dat seama că nu e de glumă. Militarii din tanchetă mi-au explicat că teroriştii trag asupra televiziunii şi că au murit mulţi oameni împuşcaţi. Am lăsat plicul şi m-am întors la gară. Ulterior, am aflat că documentul trimis de la Brăila a fost citit pe post. Deci nu m-am dus degeaba...".
Cum a murit ca un erou un şofer de pe Salvare
Întors la Brăila, Gheorghe Grozea a nimerit în vacarmul şi teroarea zilelor de 24, 25 şi 26 decembrie, când zvonurile şi intoxicările făceau ca în tot oraşul să răsune focuri de armă. Se trăgea complet aiurea, pe baza unor informaţii false despre terorişti pe care nu-i văzuse nimeni la faţă. Sunt de notorietate poveştile cu militarii în termen care descărcau încărcătoare întregi de pistoale mitralieră în inamici închipuiţi, omorând astfel persoane nevinovate. "Circulau tot felul de zvonuri. Se spunea că vin elicoptere dinspre Insula Mare să atace oraşul, că apa e otrăvită şi tot felul de astfel de informaţii false. Din cauza asta s-a murit fără rost. Oameni împuşcaţi pe stradă, sau în propriile case de gloanţe rătăcite... Nu prea a fost vorba despre eroi la Brăila, adică oameni care să îşi fi asumat o misiune, conştienţi că ar putea fi omorâţi pentru asta. În general, e vorba despre morţi stupide, persoane împuşcate accidental. Probabil că printre puţinii care ar putea fi numiţi eroi cu adevărat este Ştefan Marin, un şofer de pe ambulanţă care, deşi ştia că se trage în tot oraşul, a plecat în seara zilei de 25 decembrie să aducă o gravidă la spital. Femeia stătea în Chercea, iar când Salvarea a trecut pe podul de la Apollo, înspre Dorobanţi, cineva a tras asupra ei. Şoferul a fost împuşcat şi a mai reuşit să conducă până la intersecţia străzii Apollo cu strada Roşiori. Acolo a căzut cu capul pe volan şi maşina s-a oprit. Asistenta de pe Salvare şi gravida s-au speriat îngrozitor. Era miezul nopţii, iar asistenta a încercat să primească ajutor bătând pe la toate porţile, însă nimeni nu i-a deschis. Lumea era îngrozită de vacarmul focurilor de armă care se auzeau din toate direcţiile, cine să deschidă poarta la ora 1.00 noaptea, ca să vadă cine bate, în astfel de condiţii? Până la urmă, gravida a născut un băieţel sănătos, pe l-a numit Ştefan, după şoferul de pe ambulanţă care a murit la datorie", îşi aminteşte Grozea. Acesta este indignat de faptul că, recent, a văzut crucea metalică pusă în amintirea lui Ştefan Marin, în intersecţia străzilor Apollo şi Roşiori, smulsă din pământ cu tot cu betonul în care era fixată. "Probabil, a vrut cineva să o fure şi să o vândă la fier vechi. Aşa este respectată memoria eroilor la Brăila...", spune fostul fotoreporter.
Glonţul care a declanşat Revoluţia la Brăila
La Brăila, au murit în zilele revoluţiei 42 de oameni, iar alţi 99 au fost răniţi. Aşa-zişii terorişti, despre care se spunea atunci că au deschis focul asupra poporului, n-au fost găsiţi nici până în zilele noastre. Anchetele desfăşurate ulterior au stabilit, însă, că tirurile de armă au pornit cu totul accidental, iar apoi n-au mai putut fi oprite. Practic, militarii care păzeau diverse obiective, cum ar fi Palatul Comunal, Palatul Agriculturii sau Palatul Telefoanelor, au tras unii în alţii. Totul din cauza zvonurilor şi a proastei comunicări între trupe. Revoluţionarul Dorin Ozun, citat de ziarul "Adevărul" în urmă cu câţiva ani, spunea că, pe 23 decembrie, în jurul orei 19.00, maiorul Nicolae Simion, comandantul dispozitivului militar care păzea Palatul Comunal, a făcut un apel de la balconul clădirii către lumea adunată în Piaţa Independenţei. "S-a anunţat să părăsim piaţa, pentru că Palatul Comunal va fi atacat de elicoptere cu terorişti şi se va deschide focul. Se vorbea despre un desant aerian dinspre Ianca", îşi amintea revoluţionarul Dorin Ozun. Imediat după acest anunţ, ilumiantul public a fost oprit, iar militarii au luat poziţie de luptă, în toate clădirile din zonă. Conform cercetărilor organelor de anchetă, un anume căpitan Romulus Hanganu ar fi încercat, în bezna şi tensiunea acelor momente, să deblocheze arma unui subordonat, declanşând accidental cartuşul aflat pe ţeavă. De la acea împuşcătură, s-a declanşat nebunia, toată lumea trăgând în toată lumea, fără nicio noimă.
