Fotbalistul a fost insotit de un amic italian, fiind indrumat pe cimp de paznicii fondurilor de vinatoare. Pentru cele doua zile, Baggio a platit 250 de euro. El a parasit Romania, ieri seara.
Conducerea AJVPS Braila recunoaste ca vinatoarea cu straini este mana cereasca pentru bugetul asociatiei. De la inceputul actualului sezon, circa 200 de straini au primit permisiunea de a vina in judetul nostru, pe cele 29 fonduri administrate de AJVPS, contra cost, bineinteles. Directorul Radu spune ca acestia au adus aproape trei miliarde de lei vechi in contul asociatiei, permitind mentinerea cotizatiei anuale platite de membrii braileni la doar 560 lei, una dintre cele mai mici din tara. Seful AJVPS sustine ca vinatorii straini nu fac ravagii in rindul vinatului, asa cum acuza unele voci. "Exista, potrivit estimarilor, circa doua milioane de ciocirlii pe fondurile noastre, iar cota de recolta aprobata de Ministerul Agriculturii, pe care sintem obligati sa o respectam, este de doar 11.000 exemplare. Vinatorii braileni nu solicita autorizatii la ciocirlii sau sturzi, al caror numar este, de asemenea, foarte ridicat, fiindca impuscarea acestor specii de talie mica necesita un consum ridicat de cartuse,, iar prada nu poate fi consumata. In schimb, italienii sau spaniolii au mai putin grija munitiei, fiind preocupati sa-si demonstreze abilitatile de tintasi. In plus, vinatorii straini nu baga bani doar in contul AJVPS, ci si in cel al hotelurilor si restaurantelor, ceea ce nu poate decit sa fie benefic pentru economia locala", ne-a mai declarat Laurentiu Radu.