Si deputatul Mihai Tudose crede ca este inca prea devreme pentru a da detalii concrete despre prioritatile grupului de parlamentari PSD, privind posibile amendamente la buget: "Avem doua componente si trebuie sa gasim punctul unde se intalnesc: prioritatile Guvernului si prioritatile locale. Va trebui sa vedem unde cuplam interesele administratiilor locale, ale Consiliului Judetean, ale primariilor localitatilor, pe interesul national. Din discutiile pe care le-am avut si bazindu-ne pe faptul ca am demonstrat ca atunci cind este nevoie, se poate conta pe noi, din punct de vedere politic, cred ca putem vorbi despre investitii importante in zona, pe intrastructura - ca este vorba de cea pentru agricultura, despre drumuri sau despre sanatate si invatamant. Dar cat de mult ne trebuie si cat putem obtine, este o discutie pe care o vom purta peste cateva zile. Prin pozitiile pe care le avem si la partid, si in Parlament, vom incerca sa sprijinim cat mai multe proiecte locale".
In ceea ce-l priveste, presedintele CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu, a dat cateva detalii privind prioritatile la nivel de judet: "Cel mai important este ca impreuna cu Galatiul sa ne zbatem pentru infrastructura mare, adica racordarea Galatiului si Brailei la un drum european, culoarul IV sau culoarul IX. Am prefera culoarul IV, Autostrada Soarelui ne intereseaza in mod deosebit, pentru ca astfel putem ajunge si la Constanta si la Bucuresti. In acelasi timp, am discutat cu domnul primar Dumitru Nicolae, dar si cu domnul ministru Nica, sa punem umarul pentru cele doua mari dorinte ale brailenilor si galatenilor, legate de pod si de aeroport. Pe aceasta tema, nu cred ca o sa mai stam la mana investitorilor; am incercat, dar nu a mers, unii vor garantii, ceea ce nu e posibil, asa ca poate incercam, mai ales pe partea de pod, sa lucram pe o garantie data de statul roman si contragarantata de noi, dar in conditiile in care licitatia o face zona locala, atat pentru partea de proiectare, cat si pentru partea de constructie. Este cert ca cele doua obiective sunt neaparat necesare si incurca dezvoltarea acestei zone. Toata lumea se intreaba de aeroport. Ministerul Apararii Nationale nici astazi nu ne-a predat aeoroportul de la Ianca, ne chinuim de mai mult de un an de zile si nu ni l-au dat, din diverse motive. Nici ei nu ne spun si nici nu sunt curios, probabil ca sunt probleme militare, dar noi am preluat un obiectiv pe hartie in patrimoniul CJ, dar de fapt, nu avem procesul verbal de predare-primire si nu putem intra in posesia aeroportului".