Anton Lungu este internat in sectia de Terapie Intensiva a Spitalului Judetean de Urgenta din seara zilei de 10 aprilie, cind a fost transportat de ambulanta cu hipoglicemie. Cunoscut de medici ca un vechi hipertensiv si un vechi diabetic, avind extirpat rinichiul sting, la internare pacientul avea tensiunea 19 si glicemia 30, foarte mica. Medicii apreciaza ca hipoglicemia a fost generata, probabil, prin supradozaj de tablete antidiabetice sau prin administrarea acestora fara ca bolnavul sa fi mincat. In scurt timp s-a reechilibrat diabetul, s-a compensat cordul, bolnavul fiind sub un tratament complex, dar, de citeva zile, refuza alimentatia si medicatia.
Dupa cum am aflat de la dr. Olga Popescu, sef sectie ATI, pacientului i s-au facut consultatii interdisciplinare, a fost vazut de medici specialisti: cardiolog, neurolog, diabetolog, internist si este sub tratament adecvat. Dr. Bogdan Minescu, seful sectiei de cardiologie, ne-a spus ca l-a consultat pe Anton Lungu imediat dupa internare, cind fusese diagnosticat cu hipoglicemie, dar ca, desi atunci nu erau probleme cardiologice, urmeaza sa il vada din nou. Acelasi lucru l-am aflat si de la dr. Stefan Mihailescu, managerul general al unitatii spitalicesti, care ne-a spus ca vineri, cind l-a vazut pe pacient, acesta era stabilizat, dar ca in prezent are o stare alterata fata de saptamina trecuta.
In urma cu doua saptamini, Anton Lungu a fost internat in aceeasi sectie in urma unei crize de pierdere a cunostintei, cind a si cazut dupa o sedinta a Consiliului Local si a suferit o plaga la nivelul piramidei nazale.
Despre deteriorarea starii de sanatate a fostului primar al urbei, in ultimele saptamini, in opinia medicilor, acestea sint fenomene vasculare pe un teren vascular afectat, datorita diabetului pe care pacientul il are de ani de zile, cit si datorita hipertensiunii, la un organism supraponderal. "Acum refuza si medicatia si alimentatia, motiv pentru care este alimentat pe vena, dar speram sa depaseasca aceasta perioada," a precizat dr. Olga Popescu, sef sectie ATI, adaugind ca, desi este stabilizat din punct de vedere medical, pacientul este negativist si depresiv.