Scari de bloc, piete, canale, spitale. Acestea sunt refugiile celor fara un acoperis deasupra capului la venirea iernii. Sunt oameni care nu au grija restantei la intretinere pentru ca nu au locuinta, sunt oameni care nu sunt afectati de criza economica, sunt oameni carora nu le pasa de gazele rusilor. Marea si singura lor grija este cea a zilei de maine. Cei mai norocosi dintre ei prind un loc in Centrul Social de Gazduire in Regim de Urgenta de pe Ramnicu Sarat, adapost in care, in prezent, si-au gasit refugiul 78 de persoane, dintre care 32 cu handicap. In anotimpul friguros, numarul "clientilor" de la Centru creste. De fapt, de la an la an numarul creste. De exemplu, daca in 2002, cand a fost infiintat, in Centru erau doar 26 de persoane, in 2007 numarul lor ajunsese la 43, iar in 2008 aproape s-a dublat.
Cea mai varstnica persoana din centru are 57 de ani, iar cea mai tanara - 18 ani, si asta pentru ca acolo nu pot locui minorii.
"In buletinul meu, in dreptul mamei si tatalui, este linie"
Georgel Costin este locatar al Centrului Social de Gazduire in Regim de Urgenta. Anul acesta, el implineste 39 de ani. "Eu am fost crescut la camin, pe mine statul m-a crescut", spune Georgel. A aflat ca parintii lui sunt din comuna Gemenele. A fost la ei, i-a vazut si atat. Crede ca in centru e mai bine decat la ei. "Suntem patru frati, unul e la puscarie, iar eu doar ce m-am liberat", mai spune Georgel. A intrat la puscarie pentru ca a furat. "Nu am avut ce manca", motiveaza el. Isi aminteste ca a dormit si prin gari, pe la politie, pe unde a apucat. Viata lui nu a fost usoara. Acum isi doreste sa munceasca, insa nu crede ca va fi angajat pentru ca are cazierul patat.
Un caz special din centru este si Georgeta Ursaru, de 26 de ani. Tanara a fost abandonata de parinti de cand era in leagan. In buletinul ei, locul unde ar fi trebuit sa fie trecute prenumele parintilor este gol. "In buletinul meu, in dreptul mamei si tatalui, este linie. Nu scrie nici mama, nici tata. Pe parintii mei nu i-am vazut de cand eram cocuta. Vreau sa imi gasesc parintii, vreau sa-i cunosc, atat vreau. Dar nu mai am nicio speranta, nu cred ca ii voi gasi vreodata", spune ingandurata Georgeta. Munceste, ocazional, ca femeie de serviciu la scari de bloc, pentru a putea sa-si procure hrana. Ii spune "mama" unei doamne de la scari.
O poveste interesanta are si Ionel Chivu, de 33 de ani. "Doamna care mi-a dat viata m-a lasat la un an, cu o hartie in fasa, in care imi spunea ca nu are cu sa ma creasca. Pastrez si acum hartia, biletelul de la ea", spune Ionel. In armata, tanarul a vazut cum toti colegii lui primeau pachete de la parinti. Amintirile l-au rascolit si l-au facut sa-si doreasca din ce in ce mai mult sa-si caute mama. "Dupa ce m-am liberat, am plecat sa o caut pe mama. Am gasit-o, era recasatorita si mai avea alti copii. Nici nu m-a recunoscut cand m-a vazut si asta m-a durut cel mai mult. M-am razbunat, dar nu cu rautate, am luat o bata si am dat si in ea si in barbatul cu care traieste. M-am descarcat, nu am batut-o cu rautate pe mama. Apoi, le-am dat foc la casa si le-am spart geamurile masinii. Pentru asta am intrat la puscarie", isi aminteste Ionel de momentele in care si-a pierdut mintile.
Administratorul centrului, Marin Bilan, spune despre Ionel ca are cea mai frumoasa camera. Oful cel mai mare al lui Ionel este ca nu i se da o locuinta sociala.
Ii tine de cald o lada frigorifica
Viata si sanatatea lui Laurentiu Oroaba, om al strazii, atarna de un fir de ata. Nu are mama, nu are tata. Este orfan! Nu a pronuntat niciodata cuvantul "mama". "Sunt orfan, atat stiu. Parintii mei au murit, nu am mama, nu am tata", ne-a spus Laurentiu. Mainile ii erau inghetate bocna, iar caciula neagra si soioasa, indesata pe cap, ii acoperea ochii. Tinarul de 23 de ani sta de mai bine de patru ani in Piata Concordia. Doarme pe unde apuca, pe tarabe, pe sub balcoane, in cutii si invelit cu cartoane. De ceva vreme isi face culcusul intr-o lada frigorifica in piata. Un comerciant si-a facut mila de el si il lasa sa innopteze in lada frigorifica. Este mai adapost si nu mai indura gerul noptii, spune el. Piata a devenit casa lui, iar pe unii dintre comercianti ii considera "rudele mele pe care nu le-am avut niciodata". Sanatatea lui Laurentiu este subreda, are handicap, grad II sever si iarna de iarna indura gerul necrutator. Cu cei 210 lei, care i se cuvin ca pensie pentru handicap, Laurentiu isi cumpara mancare si haine de la second-hand. Un vanzator din piata l-a internat pe Laurentiu in spital pentru a sta la caldura si pentru a trece cu bine peste anotimpul geros. Iesirea din spital inseamna pentru el condamnarea la un trai sub cerul liber.
Despre el, Laurentiu ne-a spus ca este foarte credincios. Pe 14 octombrie, de Sfanta Cuvioasa Parascheva, a luat trenul si s-a dus la Iasi pentru a se ruga la moastele Sfintei.
Laurentiu a incercat sa se interneze la Centrul Social de Gazduire in Regim de Urgenta, dar spune ca nu s-a inteles cu vechii locatari si a fost nevoit sa renunte.
Unii sunt din vina lor pe strada, altii din cauza evenimentelor din viata lor. Unii au ales strada, altii au fost fortati de imprejurari sa locuiasca pe ea. O strada care cunoaste secretele a mii de vieti dezradacinate, cazuri sociale de care ne lovim, nepasatori, zi de zi.
Fara alcool, sex si droguri in centru
Locatarii Centrului Social de Gazduire in Regim de Urgenta trebuie sa respecte anumite reguli. Fiecare dintre ei trebuie sa treaca de vizita medicala, este spalat, deparazitat si nu trebuie sa-i deranjeze pe ceilalti in niciun fel. Desi regula este sa se fumeze numai pe balcon sau in afara centrului, asistatii, mai cad, din cand in cand, in pacat. Nu au voie insa cu bauturi alcoolice si nici sa calce pragul centrului in stare de ebrietate. Drogurile sunt interzise cu desavarsire. De asemenea, li se interzice sa intretina raporturi sexuale sau sa practice jocuri de noroc. Din mai 2005, asistatii nu mai primesc hrana si asta pentru ca legislatia in vigoare nu permite acest lucru. Ca atare, ei nu au voie sa aduca in centru alimente reci sau mancare gatita. Din moment ce au intrat in centru, asistatii trebuie sa se inscrie la Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca pentru luare in evidenta, in vederea obtinerii unui loc de munca.
"Lideri" la marginea societatii
Defavorizati de soarta, locatarii Centrului Social de Gazduire in Regim de Urgenta au invatat la "scoala vietii" ca numai cei puternici supravietuiesc. "Fiecare vrea sa fie lider", ne spune administratorul centrului, Marin Bilan. Copii nedoriti, abandonati in maternitate, cei mai multi dintre ei "au o adversitate fata de parinti, dar si fata de ideea de familie", completeaza psihologul Gigel Ion. Ajunsi in centru dupa experiente traumatizante, traite pe strada sau direct din centrele de plasament unde au crescut, ei se simt marginalizati de societate. Revin mereu in centru, chiar daca pentru scurte perioade incearca sa-si ia destinul in propriile maini. "Conform regulamentului de organizare si functionare ii cazam pe o perioada de 90 de zile, dupa care exista posibilitatea prelungirii, pana cand persoana respectiva reuseste sa-si rezolve situatia de dificultate, de risc social in care se afla, in special de gasire a unei locuinte, a unui loc de munca. Noi ii indrumam, cand le facem cazarea, sa-si faca dosar pentru a beneficia de venit minim garantat si de masa la cantina de ajutor social", ne precizeaza inspectorul Elis Popovici, reprezentantul Directiei de Asistenta Sociala, institutie care se ocupa de realizarea anchetelor sociale. Centrul Social de Gazduire in Regim de Urgenta functioneaza sub administrarea Caminului de persoane varstnice "Sf Nicolae", iar finantarea se face de la bugetul Consiliului Local Municipal. "Ne ingrijoreaza ca numarul lor e din ce in ce mai mare. Daca in 2002, cand a fost deschis centrul, functionam cu 26 de persoane, in 7 ani am ajuns la 78, numar destul de mare pentru comunitate, mai ales ca in fiecare an termina alte generatii de la scoala speciala", a spus Gica Budur, directorul Caminului de persoane varstnice "Sf Nicolae", care a mai precizat ca pentru rezolvarea tuturor cazurilor a fost nevoie sa fie amenajat si parterul cladirii in care functioneza centrul. In opinia psihologului, aceste probleme si-ar gasi rezolvarea odata cu incadrarea in munca. "Ar trebui un pic de intelegere din partea agentilor economici, ca acestia sunt oameni cu probleme. Este chestie de marginalizare sociala, ei nu se duc la munca pentru ca rad ceilalti de ei", a concluzionat Gigel Ion.
Cea mai varstnica persoana din centru are 57 de ani, iar cea mai tanara - 18 ani, si asta pentru ca acolo nu pot locui minorii.
"In buletinul meu, in dreptul mamei si tatalui, este linie"
Georgel Costin este locatar al Centrului Social de Gazduire in Regim de Urgenta. Anul acesta, el implineste 39 de ani. "Eu am fost crescut la camin, pe mine statul m-a crescut", spune Georgel. A aflat ca parintii lui sunt din comuna Gemenele. A fost la ei, i-a vazut si atat. Crede ca in centru e mai bine decat la ei. "Suntem patru frati, unul e la puscarie, iar eu doar ce m-am liberat", mai spune Georgel. A intrat la puscarie pentru ca a furat. "Nu am avut ce manca", motiveaza el. Isi aminteste ca a dormit si prin gari, pe la politie, pe unde a apucat. Viata lui nu a fost usoara. Acum isi doreste sa munceasca, insa nu crede ca va fi angajat pentru ca are cazierul patat.
Un caz special din centru este si Georgeta Ursaru, de 26 de ani. Tanara a fost abandonata de parinti de cand era in leagan. In buletinul ei, locul unde ar fi trebuit sa fie trecute prenumele parintilor este gol. "In buletinul meu, in dreptul mamei si tatalui, este linie. Nu scrie nici mama, nici tata. Pe parintii mei nu i-am vazut de cand eram cocuta. Vreau sa imi gasesc parintii, vreau sa-i cunosc, atat vreau. Dar nu mai am nicio speranta, nu cred ca ii voi gasi vreodata", spune ingandurata Georgeta. Munceste, ocazional, ca femeie de serviciu la scari de bloc, pentru a putea sa-si procure hrana. Ii spune "mama" unei doamne de la scari.
O poveste interesanta are si Ionel Chivu, de 33 de ani. "Doamna care mi-a dat viata m-a lasat la un an, cu o hartie in fasa, in care imi spunea ca nu are cu sa ma creasca. Pastrez si acum hartia, biletelul de la ea", spune Ionel. In armata, tanarul a vazut cum toti colegii lui primeau pachete de la parinti. Amintirile l-au rascolit si l-au facut sa-si doreasca din ce in ce mai mult sa-si caute mama. "Dupa ce m-am liberat, am plecat sa o caut pe mama. Am gasit-o, era recasatorita si mai avea alti copii. Nici nu m-a recunoscut cand m-a vazut si asta m-a durut cel mai mult. M-am razbunat, dar nu cu rautate, am luat o bata si am dat si in ea si in barbatul cu care traieste. M-am descarcat, nu am batut-o cu rautate pe mama. Apoi, le-am dat foc la casa si le-am spart geamurile masinii. Pentru asta am intrat la puscarie", isi aminteste Ionel de momentele in care si-a pierdut mintile.
Administratorul centrului, Marin Bilan, spune despre Ionel ca are cea mai frumoasa camera. Oful cel mai mare al lui Ionel este ca nu i se da o locuinta sociala.
Ii tine de cald o lada frigorifica
Viata si sanatatea lui Laurentiu Oroaba, om al strazii, atarna de un fir de ata. Nu are mama, nu are tata. Este orfan! Nu a pronuntat niciodata cuvantul "mama". "Sunt orfan, atat stiu. Parintii mei au murit, nu am mama, nu am tata", ne-a spus Laurentiu. Mainile ii erau inghetate bocna, iar caciula neagra si soioasa, indesata pe cap, ii acoperea ochii. Tinarul de 23 de ani sta de mai bine de patru ani in Piata Concordia. Doarme pe unde apuca, pe tarabe, pe sub balcoane, in cutii si invelit cu cartoane. De ceva vreme isi face culcusul intr-o lada frigorifica in piata. Un comerciant si-a facut mila de el si il lasa sa innopteze in lada frigorifica. Este mai adapost si nu mai indura gerul noptii, spune el. Piata a devenit casa lui, iar pe unii dintre comercianti ii considera "rudele mele pe care nu le-am avut niciodata". Sanatatea lui Laurentiu este subreda, are handicap, grad II sever si iarna de iarna indura gerul necrutator. Cu cei 210 lei, care i se cuvin ca pensie pentru handicap, Laurentiu isi cumpara mancare si haine de la second-hand. Un vanzator din piata l-a internat pe Laurentiu in spital pentru a sta la caldura si pentru a trece cu bine peste anotimpul geros. Iesirea din spital inseamna pentru el condamnarea la un trai sub cerul liber.
Despre el, Laurentiu ne-a spus ca este foarte credincios. Pe 14 octombrie, de Sfanta Cuvioasa Parascheva, a luat trenul si s-a dus la Iasi pentru a se ruga la moastele Sfintei.
Laurentiu a incercat sa se interneze la Centrul Social de Gazduire in Regim de Urgenta, dar spune ca nu s-a inteles cu vechii locatari si a fost nevoit sa renunte.
Unii sunt din vina lor pe strada, altii din cauza evenimentelor din viata lor. Unii au ales strada, altii au fost fortati de imprejurari sa locuiasca pe ea. O strada care cunoaste secretele a mii de vieti dezradacinate, cazuri sociale de care ne lovim, nepasatori, zi de zi.
Fara alcool, sex si droguri in centru
Locatarii Centrului Social de Gazduire in Regim de Urgenta trebuie sa respecte anumite reguli. Fiecare dintre ei trebuie sa treaca de vizita medicala, este spalat, deparazitat si nu trebuie sa-i deranjeze pe ceilalti in niciun fel. Desi regula este sa se fumeze numai pe balcon sau in afara centrului, asistatii, mai cad, din cand in cand, in pacat. Nu au voie insa cu bauturi alcoolice si nici sa calce pragul centrului in stare de ebrietate. Drogurile sunt interzise cu desavarsire. De asemenea, li se interzice sa intretina raporturi sexuale sau sa practice jocuri de noroc. Din mai 2005, asistatii nu mai primesc hrana si asta pentru ca legislatia in vigoare nu permite acest lucru. Ca atare, ei nu au voie sa aduca in centru alimente reci sau mancare gatita. Din moment ce au intrat in centru, asistatii trebuie sa se inscrie la Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca pentru luare in evidenta, in vederea obtinerii unui loc de munca.
"Lideri" la marginea societatii
Defavorizati de soarta, locatarii Centrului Social de Gazduire in Regim de Urgenta au invatat la "scoala vietii" ca numai cei puternici supravietuiesc. "Fiecare vrea sa fie lider", ne spune administratorul centrului, Marin Bilan. Copii nedoriti, abandonati in maternitate, cei mai multi dintre ei "au o adversitate fata de parinti, dar si fata de ideea de familie", completeaza psihologul Gigel Ion. Ajunsi in centru dupa experiente traumatizante, traite pe strada sau direct din centrele de plasament unde au crescut, ei se simt marginalizati de societate. Revin mereu in centru, chiar daca pentru scurte perioade incearca sa-si ia destinul in propriile maini. "Conform regulamentului de organizare si functionare ii cazam pe o perioada de 90 de zile, dupa care exista posibilitatea prelungirii, pana cand persoana respectiva reuseste sa-si rezolve situatia de dificultate, de risc social in care se afla, in special de gasire a unei locuinte, a unui loc de munca. Noi ii indrumam, cand le facem cazarea, sa-si faca dosar pentru a beneficia de venit minim garantat si de masa la cantina de ajutor social", ne precizeaza inspectorul Elis Popovici, reprezentantul Directiei de Asistenta Sociala, institutie care se ocupa de realizarea anchetelor sociale. Centrul Social de Gazduire in Regim de Urgenta functioneaza sub administrarea Caminului de persoane varstnice "Sf Nicolae", iar finantarea se face de la bugetul Consiliului Local Municipal. "Ne ingrijoreaza ca numarul lor e din ce in ce mai mare. Daca in 2002, cand a fost deschis centrul, functionam cu 26 de persoane, in 7 ani am ajuns la 78, numar destul de mare pentru comunitate, mai ales ca in fiecare an termina alte generatii de la scoala speciala", a spus Gica Budur, directorul Caminului de persoane varstnice "Sf Nicolae", care a mai precizat ca pentru rezolvarea tuturor cazurilor a fost nevoie sa fie amenajat si parterul cladirii in care functioneza centrul. In opinia psihologului, aceste probleme si-ar gasi rezolvarea odata cu incadrarea in munca. "Ar trebui un pic de intelegere din partea agentilor economici, ca acestia sunt oameni cu probleme. Este chestie de marginalizare sociala, ei nu se duc la munca pentru ca rad ceilalti de ei", a concluzionat Gigel Ion.
