Se spune că “prietenul, la nevoie se cunoaşte” şi că, “a fi OM e lucru mare”. Vorbele astea, din bătrâni, au atât de multe sensuri, dar, prinşi în tot felul de probleme legate de banalul cotidian, uităm să le mai apreciem la justa valoare sau, pur şi simplu, nu le mai înţelegem adevărata conotaţie. Prinşi în goana după bani sau, în virtutea inerţiei, cu toate combinaţiile ei alambicate, am uitat să mai fim prieteni, am uitat să mai fim colegi, fraţi sau alte grade de legături interumane. Am uitat să ne mai bucurăm de bucuria semenilor noştri sau să mai lăcrimăm, atunci când omul de lângă noi trece printr-o cumpănă a vieţii...
Din când în când, avem nevoie să nu ne mai închidem în cochilia noastră şi să ne lepădăm carapacea în care ne încrâncenăm să trăim în turnul nostru de fildeş... Simţim nevoia să evadăm de sub crusta cuvintelor reci şi să ne înveşmântăm cu OMUL din noi, descătuşat de prejudecăţi şi de resentimente. Cu trecerea anilor, realizăm cât suntem de mici, de vremelnici sau de vulnerabili în pelerinajul nostru efemer prin această lume şi ne agăţăm de tot felul de pretexte pentru a vedea cât suntem de singuri sau cât valorăm în ochii celor de lângă noi.
De la o vreme, din teama de singurătate sau din dorinţa de a împărtăşi cu oamenii de lângă mine bucuria sau tristeţea încorsetată în cuvinte, caut pretexte de a socializa sau de a fi “în lumina reflectoarelor”, lansând consoane pe orbita vocalelor reci.
Săptămâna trecută am mai lansat două cărţi... Dar, nu despre dubla lansare de carte aş vrea să vorbesc, ci despre OAMENII care mi-au fost alături. Oameni pe care i-am întâlnit de-a lungul anilor, foşti colegi, prieteni de-o viaţă, copii sau oameni de cultură, care au luat cu asalt sala în care a avut loc evenimentul şi care au vrut să îmi fie alături, să împărtăşim aceleaşi sentimente. Surprinzător şi totuşi, real, într-o lume în care, fiecare se închide în biroul lui şi nu se mai gândeşte la cel de lângă el, într-o lume în care goana după bani sau după avantaje facile muşcă adânc din demnitatea de OM, în oraşul ăsta, bătut de soartă şi de nevoi, încă mai există OAMENI însetaţi de cultură, încă mai există prieteni. Şi dacă, pentru mine, “a fi OM, e lucru mare”, iar prietenia înseamnă ceva preţios, ce nu poate fi evaluat la bancomatul de la colţul străzii, pentru toţi Oamenii minunaţi care mi-au fost şi îmi sunt alături nu pot decât să le mulţumesc şi să le doresc SARBĂTORI FERICITE!
