Fie ele livresti ori televizate, aceste contacte te fac sa treci dintr-o extrema in alta, asa incat dupa ce crainicii nostri acraniati si comentatorii politici sferotodocti iti vireaza in cap cu lopata ca TARA e deja cu un picior in groapa si ca nu mai exista cale de intoarcere, prin renuntarea totala, te trezesti ca tu inca mai speri.
Multi mai au inca impresia ca traim intr-un regim totalitar, concentrational si dupa aparentele actuale ori scandalurile politice, nici nu iti mai permiti sa contesti asta. Dovada democratiei care ne umfla piepturile de 20 de ani o fac doar Constitutia si memoria nationala, colectiva de altfel. Cum sunt trei variante de a iesi dintr-un univers extremist, adica : moartea consimtita, asumata, anticipata, provocata ; nepasarea si obraznicia ; vitejia insotita de o veselie turbata, omul pus sub presiunea mediatica trece prin toate cele trei etape, in sens invers enuntat. E oarecum descurajant ca " orgoliul national ", precum a zis Petre Tutea pe patul de moarte, sa fie jignit, nimicit, pus la pamant de fiecare grobian, pierde-vara, care se crede mai destept si mai buric al Pamantului decat restul.
Personal, neglijabil poate, pot sa spun ca am trecut de la dispretuirea golurilor si defectelor nationale la nivelul (inferior sau poate superior) de a considera minusul un plus specific neamului, un fel de particularitate care ne scoate in evidenta. Nu neg si nu pot sa neg furturile, omorurile pe care le comit conationalii nostri de dupa granita, dar trebuie sa tinem cont ca si altii o fac. Nu e nicidecum o scuza ori un argument menit sa ne salveze in ochii lumii, ci doar un fapt real, prin care nu ar trebui sa ne descurajam si mai mult. E cat se poate de clar ca cel ce priveste mai mult in jos, decat inainte, are si mai multe sanse de a se impiedica.
Bine spunea Nicolae Steinhardt atunci cand afirma ca deosebirea dintre noi si cei din occident este ca noi " i-am auzit razand ", de noi, bineinteles. Aceasta batjocura, care este accentuata de cand o manifestam si intre noi, ne-a creat un sistem de aparare, un strat al obrazului care nu numai ca ne face firea mai darza, dar ne antreneaza solidaritatea. Ar trebui sa concretizam solidaritatea aceasta mai mult decat o facem, sa profitam de ea si sa o folosim ca sa ne ridicam deasupra lor. Ar fi draconic " sa ne auda ei cum radem ", asa ca o sa facem totul in liniste. Oricum ar fi, e mult mai bine decat sa ne sprijinim fata in palma si sa ne tot plangem de mila.
Multi mai au inca impresia ca traim intr-un regim totalitar, concentrational si dupa aparentele actuale ori scandalurile politice, nici nu iti mai permiti sa contesti asta. Dovada democratiei care ne umfla piepturile de 20 de ani o fac doar Constitutia si memoria nationala, colectiva de altfel. Cum sunt trei variante de a iesi dintr-un univers extremist, adica : moartea consimtita, asumata, anticipata, provocata ; nepasarea si obraznicia ; vitejia insotita de o veselie turbata, omul pus sub presiunea mediatica trece prin toate cele trei etape, in sens invers enuntat. E oarecum descurajant ca " orgoliul national ", precum a zis Petre Tutea pe patul de moarte, sa fie jignit, nimicit, pus la pamant de fiecare grobian, pierde-vara, care se crede mai destept si mai buric al Pamantului decat restul.
Personal, neglijabil poate, pot sa spun ca am trecut de la dispretuirea golurilor si defectelor nationale la nivelul (inferior sau poate superior) de a considera minusul un plus specific neamului, un fel de particularitate care ne scoate in evidenta. Nu neg si nu pot sa neg furturile, omorurile pe care le comit conationalii nostri de dupa granita, dar trebuie sa tinem cont ca si altii o fac. Nu e nicidecum o scuza ori un argument menit sa ne salveze in ochii lumii, ci doar un fapt real, prin care nu ar trebui sa ne descurajam si mai mult. E cat se poate de clar ca cel ce priveste mai mult in jos, decat inainte, are si mai multe sanse de a se impiedica.
Bine spunea Nicolae Steinhardt atunci cand afirma ca deosebirea dintre noi si cei din occident este ca noi " i-am auzit razand ", de noi, bineinteles. Aceasta batjocura, care este accentuata de cand o manifestam si intre noi, ne-a creat un sistem de aparare, un strat al obrazului care nu numai ca ne face firea mai darza, dar ne antreneaza solidaritatea. Ar trebui sa concretizam solidaritatea aceasta mai mult decat o facem, sa profitam de ea si sa o folosim ca sa ne ridicam deasupra lor. Ar fi draconic " sa ne auda ei cum radem ", asa ca o sa facem totul in liniste. Oricum ar fi, e mult mai bine decat sa ne sprijinim fata in palma si sa ne tot plangem de mila.
